Connect with us

Eveniment

Asociațiile de proprietari din Florești și-au făcut federație

Stefania Heinz

Published

on

Asociațiile de proprietari din Florești și-au făcut federație

Federația Asociațiilor de Proprietari din Florești (FAPF) și-a fixat ca ținte rezolvarea problemelor celor care stau în locuințele din comună, dar și reducerea cheltuielilor cu utilitățile și administrative. 
FAPF reprezintă structura legală unificată a acestor organizații din comuna clujeană și are sarcina de a supraveghea, îndruma și coordona administrativ activitatea acestora.

“Asta înseamnă că problemele de ordin administrativ cu care se confruntă asociațiile, proprietarii de apartamente sau case, locatarii și chiriașii (apartamente sau case) pot fi mediate prin intermediul și cu ajutorul FAPF, care poate acorda consultanță în problemele de ordin legal legate de activitatea administrativă.

Deși este în strânsă legătura cu administrația locală din Florești, FAPF, ca organizație nonguvernamentală, fără a avea atribuții politice, cooperează cu organizațiile politice locale pentru rezolvarea problemelor de ordin civic și administrativ care privesc comunitatea floreșteană, prin prisma cetătenilor reprezetati prin asociațiile de proprietari de către FAPF.

FAPF are în preocupările sale progresul calitativ și bunăstarea membrilor comunitătii din Florești. De asemenea, negocierea costurilor privind obținerea de prețuri favorabile pentru membrii săi, privind utilitățile și cheltuielile administrative, se află în interesele federației”, a informat conducerea FAPF.

Federația va acționa ca un liant mediator administrativ și legal între asociații, proprietari și restul organismelor și instituțiilor de profil, în interesul tuturor cetățenilor floreșteni care formează asociațiile de proprietari sale membre.

 

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

Vrei să faci parte din echipa UNTOLD X? 2.000 de tineri vor trăi magia festivalului la Cluj!

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD, recunoscut ca unul dintre cele mai mari trei festivaluri de muzică din lume, deschide oficial înscrierile pentru programul său de voluntariat dedicat ediției aniversare din 2025.

Organizatorii caută peste 2.000 de voluntari cu vârsta de minim 16 ani, care să se alăture echipei din culisele unuia dintre cele mai importante evenimente muzicale globale, desfășurat anual la Cluj-Napoca. Voluntarii sunt esențiali în asigurarea unei experiențe memorabile pentru cele peste 400.000 de persoane care participă la festival.

Cei interesați pot aplica între 30 mai și 22 iunie 2025, completând un formular online. După această etapă, urmează procesul de selecție, iar răspunsurile vor fi comunicate până la data de 30 iunie 2025.

Voluntarii acceptați vor fi integrați în diverse departamente-cheie, precum Acces & Check-in, Acreditări, Angels, Backstage, Emergency, Resolution sau Stewarzi. Aceștia vor beneficia de sesiuni de training personalizate, pregătindu-se astfel pentru rolurile lor în cadrul festivalului.

În ediția precedentă, peste 2.000 de voluntari au contribuit la succesul organizării UNTOLD.

UNTOLD X, ce va avea loc între 7 și 10 august 2025, va aduce pe scena sa artiști de talie mondială precum Post Malone, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, dar și nume importante din România, printre care INNA, Delia și Irina Rimes.

Această ediție aniversară marchează o etapă importantă în istoria festivalului, consolidând poziția UNTOLD în topul celor mai influente festivaluri de muzică la nivel global.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Ziua Copilului perturbată de un roi de albine în Parcul Central din Cluj

Alex Campian

Published

on

Roi de albine a întrerupt activitățile de Ziua Copilului în Parcul Central din Cluj-Napoca

Evenimentele organizate duminică în Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Copilului, de către structuri locale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, au fost perturbate la scurt timp după deschidere de un incident neașteptat: un roi de zeci de mii de albine a invadat aleea centrală, exact în zona standurilor cu tehnici de intervenție ale forțelor de ordine.

Vizitatorii aflați în acel moment în parc au fost nevoiți să se retragă pentru a evita posibile înțepături.

Între timp, pompierii, jandarmii, polițiștii și agenții locali au glumit pe seama situației, întrebându-se în mod ironic cine ar avea competența să intervină pentru îndepărtarea albinelor. S-au făcut sugestii amuzante precum apelarea Direcției de Acțiuni Speciale sau folosirea jeturilor de apă de către pompieri. Discuțiile au culminat cu o concluzie aparent serioasă: singura autoritate competentă ar fi directorul Direcției Spații Verzi din cadrul Primăriei, Vasile Moldovan.

În cele din urmă, nu a fost nevoie de nicio intervenție specială, deoarece roiul s-a mutat singur spre râul Someș, stabilindu-se într-un copac din apropiere, iar activitățile au fost reluate fără alte incidente.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Accident cu patru autoturisme pe Centura Apahida–Vâlcele: trei persoane au ajuns la spital, una a fost descarcerată

Alex Campian

Published

on

Un accident rutier grav a avut loc duminică după-amiază pe centura ocolitoare dintre Apahida și Vâlcele, în județul Cluj. În incident au fost implicate patru autoturisme, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„A fost anunțat un accident rutier cu patru autoturisme implicate. Trei persoane, conștiente și cooperante, au necesitat asistență medicală”, au transmis reprezentanții ISU Cluj pentru clujenii.ro.

Potrivit poliției, traficul a fost oprit complet pe DN1C (Centura Apahida–Vâlcele) pentru intervenția echipajelor de urgență. O persoană a fost găsită încarcerată, iar pompierii au demarat manevrele de descarcerare. Se estimează că circulația va fi reluată după ora 13:00.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit de urgență la fața locului. În urma coliziunii, un tânăr de aproximativ 25 de ani a rămas încarcerat într-unul dintre autoturisme. Acesta a fost extras în siguranță, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, conștient și cooperant.

Totodată, alte două victime – un bărbat și o femeie, ambii de aproximativ 55 de ani – au fost transportate la spital pentru evaluări suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

La fața locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite