Connect with us

Eveniment

Cum a trecut o româncă din China peste criza coronavisului. “Nimeni nu putea face concedieri”

Stefania Heinz

Published

on

Cum a trecut o româncă din China peste criza coronavisului. “Nimeni nu putea face concedieri”

O ardeleancă stabilită în statul asiatic, Corina Albota, a răspuns la mai multe întrebări de la prieteni şi cunoştinţe despre viaţa în timpul izolării, viaţa în China azi.
“Cam aşa au fost ultimele șase săptămâni în China, cu întrebări şi răspunsuri. Locuiesc în Suzhou, provincia Jiangsu, la 30 de minute de tren de Shanghai. În oraşul de 11 milioane de locuitori au existat 87 de cazuri (acum toate vindecate). Idem cele 631 de cazuri din provincie. De o lună de zile nu există vreun caz nou în oraş”.

1. Cât am stat în casă şi cât a durat până am avut voie afară?

Nu am fost forţaţi să stăm în casă, am fost sfătuiţi să o facem. Şi am respectat recomandarea, pentru că aici există o încredere destul de mare din partea chinezilor faţă de autorităţi. Probabil şi pentru că nu se ştiau multe despre Covid-19, cel care pe atunci nici nu avea un nume. Restricţii au existat, bineînţeles. La noi în rezidenţa de apartamente o singură poartă de acces a fost lăsată deschisă, monitorizată atent. Doar cei care locuiesc au voie să intre (inclusiv astăzi), între 6 AM și miezul nopţii. La ieşire primeşti un bilet de hârtie cu data, la intrare îl predai şi ţi se ia temperatura. Ce se întâmplă dacă nu respecţii regulile rezidenţei? Nu ştim, nu am considerat că trebuie să luăm în râs eforturile angajaţilor şi voluntarilor. Uşile blocurilor se curăţă de câteva ori pe zi, femeia de serviciu foloseşte mai mult clor (îl miroşi dimineaţa).

2. Aţi ieşit?

În primele două săptămâni am ieşit în fiecare zi să plimbăm căţeii în rezidenţă, un complex mare cu multe spaţii verzi. Am ales ore mai nepotrivite pentru localnici, la prânz şi spre miezul nopţii. În rest, la poarta rezidenţei să luăm livrările (supermarket sau restaurante) şi la magazin dacă a fost nevoie. Ce a fost diferit în China a fost perioada în care situaţia a explodat. Pe 25 ianuarie, chinezii sărbătoreau Anul Nou Chinezesc, un fel de Crăciun & Anul Nou împreună. Singura dată pe an când cam totul se închide şi când muncitorii de la oraşe merg la sate, se sărbătoreşte în familie, acasă. Ca expat cel mai bine este să găseşti o destinaţie de vacanţă pentru 1-2 saptămâni. Din motive personale sunt şi expaţi care rămân în China în această perioadă. A fost şi cazul nostru. Ne aşteptam la o săptămână foarte liniştită, într-un oraş pustiu, cu unele magazine închise pentru câteva zile, idem restaurantele. Aveam deci provizii pentru câteva zile. Livrările de pe cea mai mare platformă B2C, Taobao (Ali Express), urmau să fie sistate două săptămâni. Deci, când Wuhan a intrat în carantină, pe 23 ianuarie, aproape toată ţara era gata să intre în vacanţă. La noi în regiune cinematografele, barurile şi unele restaurante au fost închise pe 25 februarie. Dar multe erau deja închise: fabrici, firme, coafor, restaurante, iar şcolile de la jumătatea lunii ianuarie.

3. Ce v-a lipsit?

Mai nimic ca mâncare. Auchan şi altele asemenea au fost deschise. Şi pieţele de legume. Livrarea la domiciliu aici este la un nivel superior faţă de orice asemănător din Europa. Livrările se fac de obicei la uşă, acum livratorii nu au mai avut voie, aşa că a trebuit să le lase la poarta rezidenţei, de unde am mers să le luăm.

Ne-au lipsit măştile, dar am avut noroc să comand pe 24 ianuarie câteva, iar în jur de 10 februarie nişte prieteni cu suflet mare s-au întors din Thailanda şi din Germania şi ne-au adus. Ca dezinfectant, am avut o sticlă de 1 l de spirt în casă şi am pus în sticluţe de 100 de ml călătorie.

4. Ce măsuri sociale / economice s-au luat?

De la început, s-a anunţat că nu se pot concedia angajaţi în această perioadă. Că salariile trebuie plătite. Firmele din zonă au beneficiat de luna februarie gratuită pentru chirie (recomandare din partea statutului) şi martie redusă. Nu ştiu multe detalii despre ajutorul economic oferit de stat agenţilor economici, dar există cu siguranţă prevederi la nivel naţional şi local.

5. Când s-au deschis firmele?

În mod normal data deschiderii era pe 3 februarie şi totul a fost decalat pentru 10. Începând cu 10, fabricile şi firmele mari au început să depună cereri de deschidere. Pentru aprobare au avut control în timpul cărora au trebuit sa dovedească anumite condiţii – măşti pentru angajaţi, dezinfectare, personal care ia temperatura angajaţilor. Au fost rugaţi să găsească o opţiune de a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp la lucru, lucrul online, pe ture, pe zile. Există încă locuri închise – cinematografe, locuri turistice, restaurante şi baruri. Locurile de socializare deschise trebuie şi ele să respecte anumite condiţii – un anumit număr de persoane la masă. Evenimentele sunt încă anulate.

6. Cum te-ai protejat?

Nu am ieşit mai mult decât a fost nevoie şi când am făcut-o a fost departe de alţii. Am purtat mască mereu, începând cu 23 ianuarie. De cele mai multe ori chirugicală (mai uşor de respirat pentru mine). Purtatul măştii este încă obligatoriu azi şi mă bucură foarte mult acest lucru. Am fost informaţi cât de uşor se poate transfera pe haine, aşa că am purtat mânuşi de iarnă (nu am avut chirurgicale) pe care le-am spălat des. Hainele de ieşit afară au fost izolate sau spălate direct. Gecile mereu la soare, pe balcon. Am spălat căţeii pe lăbuţe şi pe bot. Am ascultat toate cerinţele autorităţilor şi am făcut întocmai.

7. Spitale şi farmacii

Au fost create clinici de febră, unde cei care au prezentat simptome de răceală (şi mai ales febră) au fost sfătuiţi să meargă. Altundeva nu te primeau. Nu am avut nevoie, din fericire, dar cunosc expaţi care au mers la Shanghai. Procedura a însemnat un consult şi, eventual, un test de Covid-19 dacă a considerat medicul.

8. Ce te-a dezamăgit?

Atitudinea multora care nu ştiu nimic despre China, dar şi-au dat cu părerea într-un mod cât mai jignitor. De la vorbe (“merită să moară chinezii ăia, care mănâncă câini koala lileci”) până la gesturi violente contra asiaticilor în lumea “civilizată”. La sfârşitul zilei, cred că nimeni nu doreşte moartea a peste 3.000 de oameni, durerea famiilor lor, chinul unor doctori, care au şi murit în acelaşi spitale unde au lucrat. Foarte puţine apeluri şi gesturi gen Pray for China, Pray for Wuhan. Modul în care restul lumii a tratat cu dublu standard situaţia din China. Media, care o speria pe mama cu oraşele de zombies din China, unde drepturile omului sunt încălcate cu o carantină. Asta în timp ce în Italia carantina este considerată o măsură de responsabilitate civică. Asistentele din China cu faţa tăiată de elasticul măştii după ture interminabile şi asistentele din Italia, în aceeaşi situaţie, la o lună distanţă, dar tratate diferit de media europeană. Cei care iau în râs şi astăzi situaţia şi pun în pericol viaţa altora pentru că e cool să fii Gică contra. Autorităţile europene (vestice în general) care au recomandat iresponsabil nepurtarea măştilor ca să ascundă faptul că nu au stocuri. Normal că nu te poţi baza doar pe o mască, dar să spui că nu ajută deloc este inconştient.

9. Ce te-a făcut să zâmbeşti?

Căţeii – animalele de companie nu transmit boala. Doar dragoste şi suport în momente grele, ca astea. Familia care a sunat zilnic şi m-a crezut pe cuvânt când le-am zis că nu trăim în “walking dead”, că suntem cuminţi şi că ne simţim în siguranţă. Prietenii care au trimis un mesaj în plus zilele acelea şi cei care au făcut loc în bagaje pentru o mască şi pentru tine. Nu există o ţară pe această planetă mai motivată să domine economia şi să facă bani decât China. Şi dacă o ţară ca asta a pus economia pe pauză şi a cheltuit şi cheltuie milioane şi milioane pentru a opri acest virus, atunci nu este “doar o răceală”, o invenţie.

Situația actuală este acum între optimism și precauție, relatează Corina Albota

Optimism

– Foarte puține cazuri la nivel național cu transmitere locală, de la cei sosiți de peste hotare
– Se deschid cinematografele, primele locuri închise în ianuarie
– În Shanghai se relaxează accesul în rezidențe, după două luni (livratori, meseriași, vizitatori)
– La metrou un singur cod verde de arătat. Și, în general, mai puține controale de temperatură și extraformulare de completat
– Prietenii se întorc și, după ce își vor termina carantina, ne vom revedea după mult timp
– S-a anunțat deschiderea localităților închise din Hubei în următoarele două săptămâni

Precauție

– Încă un caz local, un cetățean britanic, care a respectat izolarea, deci jumătate de veste e bună
– La Beijing nu se mai aterizează direct. Mai întâi se aterizează într-un aeroport desemnat, apoi, după controale, se decolează spre Beijing.
– Izolarea după sosirea în țară se aplică tuturor, în hotel. Cazarea nu mai este gratuită, ci se plătește de fiecare în parte.
– La gară controalele sunt foarte stricte, iar ieri un prieten a petrecut 45 de minute dând declarații pentru drumul spre Shanghai, pe care l-a făcut în aceași zi, dus-întors. Nicio problemă, doar o dovadă că în anumite locuri cheie lucrurile sunt încă stricte.
– Trimiterea în Europa este aproape imposibilă pentru omul de rând. Companiile pot accesa servicii rapide cu tarif bun, pentru particulari este tot mai greu. Pentru ca majoritatea zborurilor în jurul lumii sunt anulate, doar companii de livrare cu propria flotă au rezultate bune. Dar și prețuri pe măsură.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Pelerinajul de la Nicula – Rugăciune, lumină și speranță în ziua Adormirii Maicii Domnului

Alex Campian

Published

on

Vedere panoramică cu Mănăstirea Nicula și pelerinii veniți la hram

La poalele blânde ale dealului din satul Nicula, la câțiva kilometri de Gherla, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” pulsează de credință. În fiecare an, pe 15 august, curțile ei se umplu de oameni care vin ca să atingă o bucată din pace — pelerini cu lumânări, copii în brațe, bătrâni cu pași mărunți, tineri cu glasuri tremurate. Anul acesta, ca dintotdeauna, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului rămâne inima acestei adunări: o prezență care adună rugăciuni, lacrimi și povești personale de mulțumire.

Povestea Niculei se împletește cu legenda icoanei care — spun cronicile vechi și memoria colectivă — a plâns în secolul al XVII-lea, un semn care a aprins atenția țăranilor și a clerului. De atunci, locul a devenit sanctuar: bisericuța modestă s-a transformat în mănăstire, iar drumul spre deal s-a umplut de poteci ale credinței. Mulți pelerini vorbesc despre vindecări neașteptate, despre chemări care le-au schimbat viața; alții trec pur și simplu pentru a mulțumi sau pentru a primi o clipă de liniște.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Nicula, pictată în 1681

Ajunul hramului e o noapte de priveghere: cântecele liturgice se revarsă, tămâia se amestecă cu aerul rece al serii, iar lumânările creează mici constelații pe pavajul curții. Dimineața, procesiunile de pe 14 și 15 august se contopesc într-un flux neîntrerupt de credincioși care își așteaptă rândul la închinare. Mulți au venit pe jos din Gherla sau din satele din jur, tradiție păstrată din generație în generație — alegere făcută nu doar din credință, ci ca jertfă simbolică, ca dialog între trup obosit și sufletul care cere ajutor.

Credincioși participând la Slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula

În 15 august 2025, pelerinajul a fost din nou un semn că tradiția trăiește: slujbe solemne oficiate la altarul de vară, predici încărcate de mângâiere și sute de mărturii adunate la coadă. Organizatorii au comunicat programul și indicațiile pentru pelerini public, așa cum fac de obicei pe pagina oficială de Facebook a Mănăstirii și pe site-ul instituției — detalii și anunțuri pe https://www.facebook.com/ManastireaNiculaOficial și pe http://www.manastireanicula.ro.

Legendele din jurul icoanei au crescut cu fiecare secol: se pomenește de părinți care au găsit vindecare, de oameni care au lăsat la tocul ușii câte o povară și au plecat mai ușori. Aceste relatări, unele însemnate în arhive, altele păstrate oral, dau culoare pelerinajului: nu e doar un eveniment liturgic, ci o colecție vie de destine care vibrează sub același acoperiș spiritual.

Atmosfera, mai presus de cifre, e una a comuniunii. Vezi freamătul pregătirilor — tarabe cu iconițe, rugăciuni șoptite, mame care leagă părul copilului cu o panglică de coroană, bătrâni care își găsesc loc pe o bancă și stau în tăcere, mulțumind. Pentru mulți, clipa închinării la icoană e mai mult decât ritual: e o reamintire că nu sunt singuri. Lacrima se naște firesc, uneori de bucurie, alteori de ușurare.

Mănăstirea Nicula rămâne, astfel, un far al spiritualității românești — un loc în care istoria, legenda și trăirea contemporană se întâlnesc. Indiferent dacă vii pentru prima oară sau revii după multe hramuri, pleci cu o poveste personală, cu o lumânare stinsă în inimă și cu speranța că drumul spre același deal va mai fi parcurs cândva.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Actualitate

IULIUS – 25 de ani de inovație în retail și regenerare urbană în România

Alex Campian

Published

on

ULIUS 25 de ani de retail și regenerare urbană în România

IULIUS marchează un sfert de secol de activitate, timp în care a redefinit standardele retailului românesc și a transformat marile orașe prin proiecte de referință. Cu o viziune integrată, ce îmbină shoppingul, businessul, natura și lifestyle-ul, compania a devenit un reper nu doar pe piața locală, ci și în Europa de Est.

De la primul mall regional, la proiecte mixed-use de talie europeană

Povestea a început în anul 2000, la Iași, cu primul mall din afara Capitalei – o premieră care a deschis drumul retailului modern în România. Următorii 25 de ani au adus investiții de peste 1,2 miliarde de euro, dezvoltarea rețelei Iulius Mall și lansarea unor proiecte de pionierat în regenerarea urbană: Palas Iași și Iulius Town Timișoara.

Astăzi, portofoliul include:

  • 8 proiecte regionale în Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara

  • peste 320.000 mp de spații de retail

  • 1.000+ branduri internaționale și antreprenori locali

  • peste 73 de milioane de vizite anual

„Proiectele noastre sunt destinația strategică a marilor branduri internaționale. Am dorit să creăm spații vibrante, parte din viața comunității”, afirmă Oana Diaconescu, Head of Retail Leasing IULIUS.

Retail, business și natură – o formulă de succes

Centrele comerciale IULIUS sunt locuri unde cumpărăturile se îmbină cu experiențe de relaxare și socializare: cinematografe, zone HoReCa, centre de entertainment și grădini urbane spectaculoase.
Palas Iași și Iulius Town Timișoara sunt exemple de proiecte mixed-use unde retailul și spațiile office se completează reciproc, generând trafic constant și atractivitate pentru investitori.

Investiții în viitor

  • Iași – Reamenajarea Palasului: 80 milioane € investiți în modernizare, sub semnătura Foster + Partners, cu extinderea zonei verzi și integrarea armonioasă în centrul orașului.

  • Cluj-Napoca – RIVUS: 500 milioane € pentru cel mai mare proiect de reconversie urbană din țară, pe platforma Carbochim, cu 142.000 mp retail și peste 400 de magazine.

  • Constanța – Proiect de regenerare urbană: 800 milioane €, pe 38 ha, cu funcțiuni de retail, office, cultură și divertisment, după un proces unic de bioremediere a terenului.

  • Tomești, Iași – Family Market: 28 milioane €, cu 16.000 mp închiriabili, pentru comerț de proximitate.

O amprentă verde în marile orașe

IULIUS a integrat în proiectele sale 18 hectare de grădini urbane cu peste 80.000 de arbori și arbuști, aducând natura în inima orașelor. În plus, compania este un susținător activ al culturii și artei, găzduind 1.000+ evenimente anual.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Patru cetățeni străini, prinși cu bijuterii furate la un festival din Cluj

Alex Campian

Published

on

Hoți prinși pe Aeroportul Cluj-Napoca înainte de a fugi spre Barcelona

Cluj-Napoca, început de august. Orașul pulsează sub luminile și sunetul unui festival de muzică. În timp ce mii de oameni dansează, patru cetățeni străini își fac loc prin mulțime cu un alt “program artistic”: furturi de bijuterii.

📅 7–10 august – Polițiștii primesc 16 sesizări despre lănțișoare prețioase smulse de la gâtul oamenilor. Biroul de Investigații Criminale intră în alertă. Începe o vânătoare pe timp de festival.


Primul pas greșit al hoților

10 august, seara – Un bărbat de 45 de ani, suspect în mai multe cazuri, este depistat și reținut. Pistele duc rapid la restul grupului.

11 august, dimineața – Aeroportul Cluj-Napoca. Trei persoane – o femeie de 30 de ani și doi bărbați de 46 și 37 de ani – sunt surprinse chiar înainte de a se îmbarca spre Barcelona. Planul de evadare se încheie pe pista de control a Poliției de Frontieră.


Ce au găsit în bagaje

În valize, anchetatorii descoperă:

  • 18 lănțișoare din metale prețioase

  • parfumuri

  • cartușe de țigarete

  • pachete de cafea și alte bunuri

Bunuri furate recuperate de polițiștii din Cluj-Napoca


O operațiune la secundă

Acțiunea a fost coordonată de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca, Secției 7 Poliție și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Toți cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru a reconstitui întreaga lor activitate infracțională.

📹 Momentul intervenției poate fi urmărit aici: Video

Info&Video: Facebook Inspectoratul de Politie Judetean Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom