Connect with us

Eveniment

(Foto) Cluj: Asociația Educalise a inaugurat un loc de joacă la Pediatrie III – Curtea Poveștilor

Diana Petrescu

Published

on

(Foto) Cluj: Asociația Educalise a inaugurat un loc de joacă la Pediatrie III - Curtea Poveștilor

Pentru că sănătatea și educația merg mână în mână, Asociația Educalise împreună cu Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca au inaugurat astăzi Proiectul „Curtea Poveștilor”, un concept care a presupus renovarea spațiului interior al spitalului și transformarea lui într-un loc de joacă educativ pentru copiii care au un timp de așteptare de petrecut înainte de vizita la doctor. Investiția totală a fost în valoare de 30 000 RON și a fost susținută prin fondurile oferite de Yardi Romania. Acțiunea de renovare a durat 2 luni, a inclus participarea unui grup de 30 de voluntari și va avea un impact pozitiv pentru cei peste 5 000 de copii care trec pragul clinicii anual.În Romania, sănătatea este adesea considerată a fi exclusiv legată de partea fizică, fără a se ține prea mult cont de aspectele psihologice sau sufletești ale pacineților. Studiile ne arată, însă, că atunci când avem o durere este nevoie să ținem cont atât de partea fizică, cât și de cea psihică, eventual într-un mod cât mai preventiv. O stare de bine la nivel emoțional generează nu doar o atitudine de optimism, ci și o receptivitate mai bună la pronostic și o vindecare mai rapidă.În linie cu aceste observații, Asociația Educalise își îndreaptă atenția spre grădinile și curțile spitalelor care încă nu capitalizează suficient aceste spații de relaxare în vederea beneficiilor enorme care ar rezulta din asta. Grădinile spitalelor din Romania sunt adesea prea puțin luate în considerare în bugetele anuale și multe dintre ele nu inspiră cea mai mare încredere: vedem multe obiecte neutilizabile împrăștiate prin curțile spitalelor, iarbă și spații verzi puține sau neîngrijite, rareori băncuțe pentru toată lumea, uneori chiar păraâd transformate în parcări neoficiale.Cine sunt cei care ar beneficia de o schimbare? Pacientii si insotitorii acestora sunt adesea nevoiti sa astepte ore intregi până la finalizarea actului medical, prin săile de așteptare, desi ar prefera sa aiba alocate niste zone mai relaxante care sa le usureze asteptarea;Pacienții internați au și ei nevoie, la rândul lor, ca în timpul petrecut în clinică/spital să reușească să se deconecteze puțin de la probleme, iar asta într-un mediu înconjurător mai primitor. Indiferent dacă vor să iasă la o gură de aer, să se plimbe sau pur și simplu să citească o carte în afara salonului în timpul dintre tratamente, opțiunea nu ar trebui să lipsească;Medicii și personalul medical care iși petrec cel mai mult timp în spital au și ei nevoie de un loc unde să își tragă sufletul, să își reîncarce bateriile și să își distragă, pentru câteva momente, atenția de la toate situațiile cu care se confruntă zi de zi. Lucrul cu copiii este o provocare, mai ales când cei mici nu au răbdare, sunt poate ușor irascibili, îndurerați sau speriați. Un spațiu amenajat corespunzator poate distrage atenția celor care îl vizitează și să le schimbe starea î n bine.Deși România nu sta cel mai bine la acest aspect al construirii unor spații de relaxare în mediile medicale, se fac pași vizibili în această direcție, iar proiectul inițiat de Asociația Educalise vine să spună chiar povestea acestei schimbări.Cum s-a născut Curtea PoveștilorProiectul “Curtea Poveștilor” din cadrul Clinicii de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca a apărut din dorința noastră și a conducerii Clinicii de Pediatrie III de a dărui atât copiilor, cât și părinților sau cadrelor medicale, un loc cât mai ofertant din perspectiva activităților care se pot petrece în curtea clinicii.“Poate a contat faptul că o bună parte dintre membrii Asociației sunt parinți, însă ideea de a reface curtea Clinicii de Pediatrie 3 ni s-a părut ceva atât de natural și de normal pentru societatea pe care ne dorim să o construim, încat nici nu am stat pe gânduri! Perioada spitalizării este una dificilă și pentru adulți, cu atât mai mult pentru copii și însoțitorii lor, motiv pentru care considerăm că este esențial să contribuim la construirea unor spații special-amenajate în care aceștia să aibă o experiență cât mai pozitivă. Curtea clinicii este acum gândită drept un spațiu de joacă și relaxare, un loc al poveștilor pe care copiii, împreună cu părinții și medicii, îl pot folosi pentru a inventa și descoperi povești, pentru a râde, pentru a se destinde și, mai ales, pentru a nu mai percepe experiența mersului la doctor ca pe ceva înfricoșător.”, declară Mădălina Hada, co-fondator al Asociației Educalise.Vizitatorii “Curtii Povestilor” pot descoperi comoara lui Piticot în timp ce stau pe bancuțe multicolore, se pot distra jucând sah cu piese uriase, pot să citească sub ferestrele cu flori, să petreacă timp la căsuța cu povești sau sa afle povestea bicicletei cu roți mobile. În plus, pe parcursul anului copiii pot lăsa scrisori lui Moș Crăciun în cutiile poștale, scrisori pe care un “spiriduș” le strânge săptămânal și le trimite către Polul Nord. “Este o bucurie să poți ieși în curte și să vezi atât de multă culoare! După etapa de tratament, copilul este nerăbdător să iasă de acolo și ajunge în această curte de poveste, se pierde printre piesele de șah care sunt mai mari decât el, se joacă acolo ca în parc. Este un loc frumos și ne bucurăm cu toții de el. Am văzut și copii mai mari care își fac poze la peretele cu bancuța 3D. Se pare că este un fel de atracție pentru rețelele sociale. Ce-i drept, chiar pare reală! Iar partea cea mai frumoasă este că spitalul este acum asociat cu joaca, bucuria, lucru care mai alină din durerile pentru care cei mici ajung aici”, susține Andreea Diaconu, una dintre mămicile care au vizitat Curtea Poveștilor.“Peste 5 000 de copii cu vârste între 1 si 18 ani trec pragul Clinicii Pediatrie 3 în fiecare an. O parte dintre ei rămân internați în clinică împreună cu părinții lor pentru o perioadă de minimum 3 zile. Atât pentru ei, cât și pentru cei care stau mai puțin, venind doar la controale periodice, am considerat că trebuie facută o îmbunătățire a conceptului de mediu medical. Cum am facut acest lucru? Prin umplerea timpului de așteptare cu activități interesante, cum ar fi amplasarea jucăriilor pe pereți în punctele cele mai importante – în ambulator, în spațiile comune de așteptare la intrarea în cabinetul de consultație. Ultima reamenajare a curții clinicii a fost facută în urmă cu 7 ani, deci era momentul să introducem noi elemente de decor care să schimbe povestea mersului la doctor”, susține Cristina Sălăgean, co-fondator al Asociației Educalise.Asociația Educalise, prin cei 30 de voluntari ai săi, s-a ocupat de modificarea propriu-zisă a Curții Poveștilor, valoarea investiției fiind acoperită de Yardi Romania. Aceștia au investit în proiect suma de 30 000 RON pentru implementare, iar acțiunea de redesign a curții clinicii a durat 2 luni.“Proiectul inaugurat azi a fost un proiect de suflet pentru noi și suntem cu toții bucuroși să avem parteneră Asociatia Educalise, în această călătorie a binelui. Sunt opt ani de când construim împreună o lume mai bună, una cu aplecare pe condițiile hoteliere oferite de spital și pe reducerea anxietății pacienților, prin creearea unei atmosfere primitoare pentru copii. Am construit o relație frumoasă împreună și am finalizat mai multe proiecte minunate, atat pentru micii pacienți, cât și pentru însoțitorii lor. Acum am avut încă o ocazie să investim încredere în propunerile primite, să construim un plan împreună și ne-am entuziasmat, așteptand cu nerăbdare finalizarea proiectului. Rezultatul este încă un exemplu că dorințele de bine se împlinesc și că fiecare putem sa contribuim la făurirea unei lumi mai bune. Pentru noi, cadrele medicale, satisfacția este cu atat mai mare atunci cînd avem un feedback pozitiv de la pacienti, când oamenii apreciază astfel de inițiative și îi vezi cum se bucură. «Cât de frumos a ieșit! Printre atâtea branule, medicamente, analize, colțișorul acesta fermecat aduce zâmbete pe chipurile noastre!» spunea recent o mămică internată în clinică”, declara Prof. Dr Man Sorin, șeful Clinicii Pediatrie 3, Cluj-NapocaCe mai aduce Asociația Educalise în viitorPlanul Asociației Educalise este ca în viitor să reușească să organizeze un orar săptămânal prin care voluntarii să vină la Curtea Poveștilor și să îi invețe pe cei mici care sunt regulile șahului, cum să se joace măcar un început de partidă și să îi facă pe cei mici curioși în privința acestui sport al minții, poate chiar dornici să îl joace acasă. Obiectivul final este sa reușim să scoatem în evidența partea educativă a acestui tip de proiecte, astfel încât să contribuim pozitiv la dezvoltarea noilor generații.Membrii Asociației Educalise se ocupă cu implementarea unor proiecte de pictare a spațiilor din spitale înca din 2013, când, împreună cu voluntarii asociației, au pus culoare pe pereții clinicii pentru o schimbare de atmosferă. Sprijinirea proiectelor de acest tip va continua și în viitor, în speranța că acest tip de inițiativă va avea un impact semnificativ asupra sănătății celor în nevoie. În paralel, Educalise derulează două programe prin care își propune să creeze săli multimedia în incinta școlilor din mediul rural. Aceste săli sunt gândite să funcționeze nu doar ca spații de învățare, ci și ca spații pentru activități non-formale, de joacă, relaxare, ateliere și chiar consiliere psihologică.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era