Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ilegalități cu lemn. Confiscări de aproape 10.000 de euro în doar o săptămână

Sponsorizat
Sponsorizat

Peste 240 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați la Cluj în urma unor controale efectuate, în perioada 4-9 mai, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice.
“Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Cluj, în parteneriat cu reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj, au acționat, în perioada 4 – 9 mai a.c., pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, prelucrarea sau comercializarea materialelor lemnoase”, transmite IPJ Cluj.

În urma activităților realizate, au fost legitimate 75 de persoane și verificate 52 de mijloace de transport.

Totodată, au fost efectuate verificări ale ocoalelor silvice private sau de stat, respectiv în zonele Gherla, Vlădeasa-Huedin, Valea Ierii, Beliș sau Cluj.

Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei, fiind confiscate cantitatea de 244,75 mc material lemnos, în valoare totală de 44.228 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago