Sponsorizat
Categories: Eveniment

Magazine din Piața Mărăști, închise de Protecția Consumatorilor / 5 comercianți au împiedicat controlul

Sponsorizat
Sponsorizat

Reprezentanații ANPC Cluj au efectuat controale de amploare azi în Piața Mărăști, în urma cărora, mai multe magazine au fost închise temporar. 5 comerciați au împiedicat controlul, iar un magazin chinezesc este propus pentru închidere timp de 6-12 luni.
Pe data de 04.04.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, Sălaj si Bistrița Năsăud, sub coordonarea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a desfășurat o acțiune de control la 34 de operatori economici din incinta Pieții Mărăști:

Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi – și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

În urma acțiunii, comisarii CRPC RNV Cluj au identificat mai multe deficiențe, pentru care au aplicat, până în acest moment, verificările fiind în plină desfășurare, următoarele sancțiuni:


propunerea închiderii unităților, pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru magazinul chinezesc și un operator economic care comercializa textile contrafăcute, constatându-se abateri repetate, în cazul acestora
în cazul a 5 operatori economici care au închis magazinele, pentru împiedicarea controlului, s-a dispus sigilarea acestora
oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 18 operatori economici.

Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC în Piața Mărăști

Neregulile constatate de comisari au fost:


comercializarea unor produse și preparate cu data limită de consum depășită sau pentru care nu se putea stabili încadrarea în aceasta
modificarea stării termice a produselor sau neasigurarea temperaturilor de depozitare recomandate de producător
expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare
folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor, cu praf în exces, rugină și chedere neigienizate
utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, unele dintre acestea nemaiputând fi remediate
depozitarea direct pe paviment a produselor de panificație
comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum
existența unor pardoseli insalubre
comercializarea unor legume și fructe din import, în zona producătorilor locali
comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă rapidă al UE, pentru produse nealimentare,
Rapex, ca fiind produse periculoase,
comercializarea unor produse textile contrafăcute
derularea activității de comerț într-o zonă insalubră, cu scurgeri de apă de pe acoperiș în aria de servire, chiar pe clienții pieței, cu alei alunecoase, gresie lipsă sau denivelări.

Comisarii CRPC RNV Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului.

La finalizarea documentelor de control vom reveni cu noi precizări referitoare la sancțiuile aplicate pentru neregulile constatate.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Clujul intră sub lupa e-SIGUR: 13 camere cu radar vor fi montate pe DN1

Potrivit informațiilor publicate de CNAIR pe site-ul oficial cnadnr.ro Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere…

47 minutes ago

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului.…

18 hours ago

🎄 Trenulețul lui Moș Crăciun pornește prin Cluj-Napoca. Plimbări festive gratuite pentru copiii sub 3 ani

Happy Express – Trenulețul lui Moș Crăciun a început, din 8 decembrie 2025, cursele prin…

2 days ago

Ministerul Sănătății, în vizită la Cluj: Chirurgia robotică deschide o nouă etapă la Spitalul Municipal

Sistemul medical clujean face un pas important spre viitor. Spitalul Municipal Cluj a intrat oficial…

3 days ago

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury…

3 days ago

Caz de lepră confirmat la Cluj. Ministerul Sănătății: risc scăzut pentru populație

Ministerul Sănătății a anunțat pe pagina oficială de Facebook Ministerul Sănătăţii – România confirmarea unui…

3 days ago