Sponsorizat
Categories: Eveniment

Manifestație la Timișoara din cauza carantinării orașului. Protestatarii au ars măști de protecție

Sponsorizat
Sponsorizat

Zeci de persoane protestează duminică în Timișoara împotriva măsurilor luate de autorități din cauza creșterii ratei de incidență a cazurilor de coronavirus.  
Timişorenii adunaţi în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de carantină scandează „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, „Libertate” şi „Fără carantină”.

Mai mulţi protestatri au înconjurat de câteva ori Parcul Operei, apoi au pornit către Primărie, declarând că merg „după Fritz”. La protest au fost arse măşti de protecţie.

Timişoara, dar şi Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc şi Dumbrăviţa intră în carantină începând de luni, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19. Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago