Connect with us

Eveniment

O companie din Cluj se extinde peste granițele României și anunță recrutarea a peste 60 de specialişti

Diana Petrescu

Published

on

Oficial! Cluj Napoca în Scenariul Roșu. Lista noilor restricții

Oves Enterprise, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltarea software, cu afaceri de circa 14 mil. lei la finalul anului 2021, anunţă deschiderea unui birou în Germania, la Munchen, şi extinderea echipei cu circa 60 de persoane anul acesta.„În prezent, avem 20 de clienţi în afara României, 10 dintre aceştia fiind în Germania. De aici şi dorinţa de înfiinţare a unui birou OVES Enterprise în Munchen. De asemenea, 80% din cifra de afaceri de anul trecut a fost generată de business din afara ţării, iar odată cu extinderea la nivel internaţional estimăm că ponderea va fi majorată spre 95%”, a spus Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, pentru Ziarul Financiar.Pe parcursul anului 2021, cifra de afaceri a companiei OVES Enterprise a crescut de patru ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei, iar pentru anul 2022, compania din Cluj îşi propune cel puţin dublarea veniturilor, ţinta asumată fiind de 30 de milioane de lei.„Observăm o creştere exponenţială a cererii globale de produse digitale. Credem că eforturile depuse în anii anteriori, precum şi investiţiile în creşterea echipei – doar anul trecut am alocat un milion de euro în resurse şi creşterea echipei, concomitent cu nivelul ridicat de încredere din partea clienţilor existenţi ne-au permis să profităm de cererea globală uriaşă de servicii şi produse digitale şi să accelerăm, astfel, businessul peste estimările iniţiale”.De asemenea, planurile de dezvoltare ale companiei pentru acest an vizează şi dublarea numărului de angajaţi, pentru a susţine extinderea pe piaţa internaţională. Astfel, de la 68 de membri, în 2021, echipa urmează să ajungă la 130 la finalul lui 2022.În prezent, cea mai mare parte din businessul OVES Enterprise este generat de serviciile de team/staff augmentation, în condiţiile în care compania are o echipă de consultanţi specializaţi pe cele mai importante tehnologii enterprise: Java, .net, Python, Big Data şi Front End (Angular, React etc).„În ultimii doi ani, portofoliul nostru de clienţi a crescut şi s-a diversificat cu companii mai mari, din industrii precum automotive şi fintech, iar proiectele pe care le livrăm pentru acestea sunt mai sofisticate, integrând tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. Pentru anul în curs, planul nostru este să consolidăm capacităţile interne de vânzare şi de execuţie ale proiectelor, şi să beneficiem cu atât mai mult de certificările ISO9001 şi IS027001, atrăgând clienţi cu nevoi şi mai sofisticate şi proiecte de dezvoltare mai complexe, care să ne pună în valoare echipa”, a adăugat Mihai Filip.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom