Connect with us

Eveniment

O noua editie Com’ON Cluj-Napoca, inițiative pentru oras de la tineri

Stefania Heinz

Published

on

O noua editie Com’ON Cluj-Napoca,  inițiative pentru oras de la tineri

Com’ON Cluj-Napoca este un proces participativ pentru tineret a cărui primă ediție a avut loc în 2015 și la care au participat, până acum, mii de persoane. Com’ON îi invită pe tinerii din Cluj să înscrie inițiative de grup prin care să îmbunătățească viața comunității locale.
Com’ON Cluj-Napoca este un proces participativ pentru tineret a cărui primă ediție a avut loc în 2015 și la care au participat, până acum, mii de persoane. Com’ON îi invită pe tinerii din Cluj să înscrie inițiative de grup prin care să îmbunătățească viața comunității locale. Apoi, ele sunt votate online – tot de comunitatea clujeană – și, ulterior, primele 45 clasate sunt premiate din fonduri asigurate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de Banca Comercială Română. Pasul final și esențial este punerea inițiativelor în practică de către tineri.

Proiectul, derulat pe baza principiilor bugetării participative, se desfășoară în perioada august – decembrie 2021.  Com’ON Cluj-Napoca își propune, și în această ediție, mobilizarea și dinamizarea unor grupuri și micro-comunități informale de tineri din oraș, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, care nu sunt parte a unor organizații legal stabilite, sau chiar dacă sunt, cred în primul rând în potențialul lor ca grup de a genera ceva pozitiv pentru comunitatea clujeană. Nu în ultimul rând, pe principiul bugetării participative, Com’ON Cluj-Napoca urmărește ca decizia asupra unei părți a bugetului municipiului Cluj-Napoca să fie delegată direct către cetățenii rezidenți ai orașului. De asemenea, demersul dorește să contribuie la crearea și dezvoltarea unei e-cetățenii locale, prin integrarea sa treptată în mecanismele de guvernare electronică dezvoltate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

În acest an Com’ON Cluj-Napoca continuă să aibă în centru un mesaj ce ține de esențe: Let’s do well together! – concentrarea pe starea de bine, pe calitatea vieții comunității care poate fi îmbunătățită împreună. Calitatea vieții comunității a fost dintotdeauna importantă, însă e esențială în această perioadă care este, în continuare, atipică. În consecință, procesul participativ pune accent pe patru dimensiuni esențiale, relevante pentru contextul actual în care suntem cu toții nevoiți să ne adaptăm din mers unor status quo-uri încă în formare. E nevoie de noi moduri de gândire, de inovație și de abordarea într-o nouă lumină a grupurilor și membrilor din comunitate.

Iată prioritățile relevante pentru realitatea urbană clujeană pe care punem accent în cadrul Com’ON Cluj-Napoca ’21:

HEALTH/SĂNĂTATE – Cum se simt tinerii acum și ce pot face ca să ne simțim noi toți mai bine, atât fizic cât și emoțional?

Vă invităm să vă gândiți la inițiative care țin de îmbunătățirea sănătății, fie că e fizică sau mintală, spirituală, emoțională, dar și la cum ați putea pune în aplicare inițiative care au legătură cu stilul de viață sănătos – ce mâncăm, cum dormim, cum și cât sport facem etc. 

LEARNING/ÎNVĂȚARE – Cum se pot echipa tinerii mai bine pentru a se descurca în viață? Ce doresc să însușească pentru asta?

Comunitatea ar beneficia mult de pe urma unor idei ale voastre cu potențial educativ, care au ca scop dezvoltarea de competențe generale ori specifice. Și când spunem educație ne gândim, evident, și la cea non-formală, așadar luați în calcul propuneri – inclusiv tool-uri digitale – care pot contribui la dezvoltarea creativității, a capacității de colaborare ori de rezolvare de probleme. Puteți creiona și inițiative care abordează relația profesor-elev/student sau teme care țin de egalitatea de gen sau cea pe criterii de etnie. 

ENGAGEMENT/PARTICIPARE – Ce pot face tinerii pentru comunitate, cum se pot implica în viața orașului?

Ar fi foarte bine să veniți cu idei care încurajează spiritul de inițiativă, colaborarea, participarea civică-socială-culturală la viața comunității: inițiative ce țin de cultură, activități sportive, voluntariat, timp liber; ar fi binevenit să vă gândiți și la felul în care puteți adresa aspecte și provocări ce țin de egalitatea de șanse în ceea ce privește participarea la viața comunității.

ENABLING ENVIRONMENT/ACTIVAREA MEDIULUI – De ce fel de oraș au nevoie tinerii pentru a-și trăi potențialul la maximum și a se implica în rezolvarea nevoilor membrilor comunității și în dezvoltarea orașului?

Vă provocăm să identificați și să activați spații din Cluj ori să regândiți spații existente prin care acestea pot primi o altă funcțiune, chiar și temporară. De asemenea, așteptăm idei pe tema unor servicii de susținere pentru tineri, centre de tineret, mobilitate, transport, dar și  politici publice de susținere a tinerilor. 

Tipurile de idei descrise de noi au rolul de a vă inspira în a formula idei și inițiative proprii și nu au caracter exclusiv. Cele patru priorități pot însemna și alte idei creative venite din partea voastră.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era