Connect with us

Eveniment

Pârtie de schi olimpică și telegondolă, la doar 180 km de Cluj. Se deschide săptămâna viitoare

Stefania Heinz

Published

on

Pârtie de schi olimpică și telegondolă, la doar 180 km de Cluj. Se deschide săptămâna viitoare

Ce nu se poate la Cluj, se poate în Maramureș. O nouă pârtie pentru iubitorii sporturilor de iarnă va fi inaugurată în stațiunea Borșa. Pârtia Olimpică și telegondola de peste 2,5 km lungime vor fi deschise luni, 20 decembrie, cu un spectacol de artificii, muzică, un show de lasere, dar și o coborâre cu torțe.
Noua telegondolă din Maramureș va face legătura între complexul turistic Borșa și Pârtia Olimpică de schi. Aceasta este compusă din 54 de gondole a câte 8 locuri și are o capacitate de 1.800 persoane pe oră. Traseul are o lungime de 2.650 metri , iar durata unei unei urcări sau coborâri este de șapte minute.

Deși s-a dorit inaugurarea pârtiei la începutul lunii, condițiile meteo nefavorabile nu au permis acest lucru.

„Avem deosebita plăcere de a vă invita la Inaugurarea Telegondolei și Pârtiei Olimpice, ce va avea loc în Stațiunea Turistică Borșa, în data de 20 Decembrie 2021. Vă așteptăm cu drag!”, transmite Primăria Orașului Borșa

“Organizarea unei Olimpiade de iarnă în Munții Rodnei este un vis tot mai aproape de împlinire. Luni, 20 decembrie 2021, inaugurăm telegondola și Pârtia Olimpică de la Borșa, un pas în plus pentru îndeplinirea acestei dorințe vechi de zeci de ani.

Voi tăia simbolic panglica acestei investiții cu gândul la toți borșenii care au făcut posibil acest lucru și sunt mulți. Este vorba despre cei care au crezut în mine de trei ori la rând și care mi-au acordat votul lor cu inima deschisă, convinși că „vom continua împreună pe drumul cel bun”.

Nu-mi mai amintesc zecile de drumuri făcute la București și nici lăzile de documente pe care le-am dus de fiecare dacă. Îmi amintesc însă și îmi voi aminti toată viața încrederea din ochii borșenilor cu care mă întâlneam înainte să plec. Din respect pentru ei nu am renunțat, deși au fost momente în care credeam că nu se mai poate face nimic! N-am putut să le înșel încrederea, deși au fost numeroși cei care așteptau să cad. Borșeanul cade de trei ori și de ridică de patru, se îndoaie precum bradul, dar nu se rupe!”, a scris pe Facebook primarul Ion Sorin Timiș.

Pe lângă telegondolă, de la finalul lunii decembrie vor fi puse la dispoziția turiștilor două noi pârtii, una roșie, cu o lungime de trei km și una albastră, de patru km. Cea roșie dispune de nocturnă pe toată suprafața pârtiei și ambele dețin tunuri pentru zăpadă artificială. Pentru asta, există un lac de acumulare care ar putea asigura înzăpezirea cu 40 cm de zăpadă pe întreaga suprafață într-un timp de doar 72 ore.

Deși vor fi date în folosință, pârtiile nu vor putea funcționa la capacitatea maximă de 7.000 de persoane, aceasta fiind limitată la 60%.

“Pârtia va fi dată în folosință doar în regim redus. E perioadă de teste, perioadă de formare a echipei care lucrează acolo, mai e și de înierbat, n-am putut anul acesta până a venit frigul și anul viitor se va face înierbarea. Va fi un regim un pic mai redus și anul viitor va fi complet”, declară primarul din Borșa, Ion Sorin Timiș, pentru ski-outdoor.ro

CITEȘTE ȘI: Zece stațiuni aflate la maxim 160 de kilometri de Cluj, unde poți merge la ski în iarna aceasta

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Beat criță, un șofer străin a spulberat un tânăr pe trecerea de pietoni și a fugit!

Alex Campian

Published

on

Un tânăr de 21 de ani din Maramureș a fost victima unui accident grav produs în noaptea de 20 iunie, în Cluj-Napoca. Acesta traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni când a fost lovit de un șofer străin aflat în comă alcoolică, care ulterior a fugit de la locul faptei.


🕒 Accidentul s-a produs aproape de miezul nopții

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 23:40. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, cetățean străin, conducea un autoturism pe o stradă din Cluj-Napoca când a acroșat victima. Tânărul traversa pe trecerea de pietoni în mod regulamentar.

După impact, șoferul a părăsit locul accidentului fără să anunțe autoritățile.


🍺 Șoferul avea o alcoolemie de 1,27 mg/l și a refuzat probele biologice

La scurt timp, șoferul fugar a fost identificat și prins de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca. Testul cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, individul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, însă a refuzat recoltarea, fapt ce agravează și mai mult situația juridică a acestuia.


⚖️ A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

În baza probelor administrate, polițiștii rutieri au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ulterior, pe data de 21 iunie, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Pe numele bărbatului se efectuează cercetări pentru următoarele infracțiuni:

  • Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

  • Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție

  • Vătămare corporală din culpă

  • Refuzul recoltării probelor biologice

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Eveniment de educație și conservare: Inelarea puilor de barză la Săvădisla și Finișel

Stefan Petre

Published

on

Grupul Milvus, WWF România și Asociația Apáthy István invită publicul interesat la un eveniment inedit de observare a faunei locale: inelarea puilor de barză în cuiburile din localitățile Săvădisla și Finișel, județul Cluj. Acțiunea se va desfășura marți, începând cu ora 9:00 la Săvădisla, respectiv ora 10:00 la Finișel, și are ca scop sprijinirea activităților de cercetare și protecție a acestor păsări emblematice.

În cadrul evenimentului, unul dintre pui va fi coborât temporar din cuib, pentru ca participanții să poată urmări de aproape procesul de inelare și să afle mai multe despre importanța acestuia. Restul puilor vor fi inelați direct în cuib, cu ajutorul unei echipe specializate și al echipamentului adecvat.

Inelarea este o metodă științifică esențială în monitorizarea berzelor, permițând cercetătorilor să afle informații valoroase despre migrația, longevitatea și starea de sănătate a acestor păsări. Evenimentul are și un puternic rol educativ, fiind o oportunitate excelentă pentru copii, familii și iubitorii de natură să descopere mai multe despre viața sălbatică din apropierea comunităților lor.

Accesul la cuiburi se va face cu ajutorul unei mașini speciale cu nacelă, pusă la dispoziție prin sprijinul Primăriei Săvădisla, căreia îi mulțumim pentru implicare și susținerea acestui demers.

Evenimentul este deschis publicului și nu necesită înscriere prealabilă. Vă așteptăm cu drag să luați parte la această experiență unică, care îmbină știința, natura și comunitatea!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Ceremonii dedicate Zilei Drapelului Național la Cluj-Napoca. Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în prim-plan

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca marchează cu solemnitate Ziua Drapelului Național, prin ceremonii militare și religioase desfășurate în perioada 25-26 iunie 2025, în Piața Avram Iancu și la Catedrala Mitropolitană.

🎖️ Marți, 25 iunie, începând cu ora 19:00, va avea loc ceremonia de coborâre a Drapelului României, urmată de depunerea acestuia în Catedrala Mitropolitană. Garda purtătoare a Drapelului Național va fi formată din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, acompaniați de un trompetist al Muzicii Militare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

🙏 Miercuri, 26 iunie, de la ora 09:30, va avea loc slujba de sfințire a tricolorului în Catedrala Mitropolitană. Imediat după, la ora 10:00, va avea loc ceremonia oficială de înălțare a Drapelului României în Piața Avram Iancu.

Detașamentul de onoare va fi alcătuit din:

  • Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”

  • Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”

  • Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca”

  • Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

🇷🇴 Ziua Drapelului Național este sărbătorită anual pe 26 iunie, fiind proclamată oficial prin Legea nr. 96/1998. Tricolorul – simbol al unității, libertății și demnității naționale – este onorat prin aceste ceremonii speciale.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom