Connect with us

Eveniment

Profesorul clujean condamnat la opt ani de închisoare în China nu a fost adus nici până acum acasă

Diana Petrescu

Published

on

Profesorul clujean condamnat la opt ani de închisoare în China nu a fost adus nici până acum acasă


Profesorul român condamnat la 8 ani de închisoare în China, pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari, nu a fost transferat nici până acum în România. Acesta şi-a petrecut şi acest Crăciun în penitenciarul din Shanghai.
Potrivit unui comunicat al casei de avocatură care l-a reprezentat pe Marius Balo transmis luni, clujeanul, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox, întemniţat de peste 5 ani într-un penitenciar din China, petrece şi aceste sărbători în închisoare, „după ce promisiunile statului român că va fi transferat în ţară în cel mai scurt timp nu s-au adeverit”.

„La începutul lunii noiembrie, lui Marius Balo i s-a comunicat că şansele de a fi transferat pentru executarea restului de pedeapsă în România sunt foarte mari. Însă, până la această dată, nu s-a schimbat nimic cu privire la situaţia cetăţeanului român, care este în continuare deţinut în condiţii inumane. Presa internaţională a scris în repetate rânduri despre condiţiile similare cu tortura în care deţinuţii de cetăţenie străină sunt ţinuţi în penitenciarul de maximă siguranţă din Shanghai, de multe ori pentru fapte care nu au avut loc sau în urma aplicării unor pedepse exagerate faţă de faptele comise, aplicate în urma unor procese în care drepturile suspecţilor nu au fost respectate. Publicaţii de prestigiu au publicat informaţii despre programul de muncă forţată de peste 12 ore pe zi, lipsa de mâncare şi de căldură sau apă caldă, precum şi despre supra-aglomerarea închisorii în care stau cetăţenii străini, de multe ori 12 persoane într-o celulă”, se arată în comunicat.

 

Reprezentanţii casei de avocatură care l-a reprezentat pe Marius Balo susţin că statul român trebuie să-şi apere cetăţenii pe plan internaţional.

 
 
După ce Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa chineză şi a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România, sentinţa definitivă şi mandatul de executare a pedepsei au fost înaintate către Ministerul Justiţiei din China, cu solicitarea de a se comunica dacă autorităţile competente apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea consimţământului la transferare, anunţa sursa citată în noiembrie.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferinţă de presă că Balo, profesor universitar şi antreprenor clujean, se află închis de peste 5 ani într-o închisoare din China unde este chinuit şi forţat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracţiune de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 de dolari.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 şi a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcţia de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

„Procurorii chinezi au susţinut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără ca acesta să ştie că suma provenea din comiterea unei infracţiuni. În exact aceeaşi situaţie s-a aflat şi un cetăţean britanic, care primise aceeaşi sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenţiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situaţia românului a fost însă radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, explica avocatul clujean.

Eugen Iordăchescu afirma că Marius Balo a fost ţinut timp de doi ani şi jumătate în arest preventiv, ceea ce în China înseamnă „o cuşcă de 16 m pătraţi, în care se mai aflau 12 cetăţeni chinezi, fără să vadă lumina soarelui, de unde era scos de două ori pe lună şi, legat de mâini şi de picioare într-un scaun de metal, era ameninţat de gardieni să recunoască faptele <cu lacrimi în ochi> în faţa judecătorului, pentru a-i inspira milă”.

„În 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi ulterior încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai. De asemenea, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei”, a precizat avocatul.

Eugen Iordăchescu a criticat în iulie „impotenţa” instituţiilor statului român şi „nepăsarea” acestora cu privire la soarta unui cetăţean român aflat într-o stare dificilă.

În octombrie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei spuneau că vor depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Instanţa din Cluj a recunoscut pedeapsa aplicată de cea din China, astfel că bărbatul ar putea fi adus în ţară.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Educatie

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

Alex Campian

Published

on

Hyperion prezentat publicului în Victoria Square, Australia

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia.

🚘 Hyperion, cel mai avansat vehicul solar creat până acum de studenți, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, confruntându-se cu condiții meteorologice extreme și vânturi puternice. Perseverența și pregătirea echipei au dat roade: prototipul a trecut cu succes linia de finish în ultima zi a competiției.

După finalizarea cursei, Hyperion a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa Solis UTCN a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie festivă care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru performanța excepțională, care a demonstrat încă o dată că România se află în topul inovațiilor internaționale în domeniul energiei verzi și mobilității sustenabile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom