Connect with us

Eveniment

Prostia și lenea CNAIR duc la ciocniri frontale. Exemplul nodului Gilău, de pe Autostrada Transilvania

Stefania Heinz

Published

on

Prostia și lenea CNAIR duc la ciocniri frontale. Exemplul nodului Gilău, de pe Autostrada Transilvania

Asociația Pro Infrastructura susține că tot mai multe accidente rutiere au loc din cauza configurării „primitive” ale benzilor de circulație.
„Prostia și lenea CNAIR duc la ciocniri frontale în nodurile de autostradă. Recent, la fiecare 1-2 zile, au avut loc accidente evitabile în nodul Gilău al Autostrăzii A3, lângă Cluj-Napoca. Cauza este configurația primitivă a nodului, cu bretele înguste pe care se circulă în ambele sensuri, în curbă, fără vizibilitate.

Multe noduri de autostradă din țară sunt proiectate astfel, deci vom asista la noi coliziuni frontale. Și mai rău este, de exemplu, la nodul dintre autostrăzile A1 și A6 de lângă Balinț care se „laudă” deja cu morți. Multe din cazurile de circulație pe contrasens pe autostradă sunt cel mai probabil provocate de intrarea pe contrasens în nod din cauza insuficientei separări a fluxurilor de trafic”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

„Cum am ajuns aici? Prostie și lene. Prostia CNAIR și IPTANA de a proiecta nodurile astfel, în stilul anilor 1930. Oriunde conduceți în lumea civilizată veți vedea că sensurile de intrare și ieșire sunt pe accese (drumuri) diferite sau pe bretele bidirecționale largi, care au cel puțin un marcaj foarte clar și, de obicei, au parapet de beton între fluxurile de trafic.

Iar lenea responsabililor CNAIR și DRDP Cluj duce la consemnarea pasivă a accidentelor aproape zilnice din nodul Gilău. Totuși, se zvonește că se vor desena niște săgeți menite să reamintească direcția de circulație. În opinia noastră însă, măsura este prea „moale” pentru că șoferii ignoră săgețile, la fel ca linia continuă, deseori uzată și murdară.

Un alt factor este și diferența dintre viteza de autostradă și cea de DN. Viteza excesivă contribuie la tăierea curbei, pe contrasens. Dar eroarea umană trebuie prevenită de infrastructură!

E remarcabil că inclusiv Poliția Rutieră recomandă administratorului drumului instalarea separării fizice dintre sensuri, dar DRDP Cluj ignoră situația de mai bine de un an. Această gașcă, subordonată CNAIR, condusă ca-n vremurile de tristă amintire pre-democratice, este vârf de lance în menținerea României pe ultimul loc la siguranță rutieră în Europa.

O altă găselniță a DRDP Cluj: lărgirea pe furiș la 4 benzi a DN1C Cluj-Dej, fără separarea de sensuri, printr-un proiect de „curățare de șanțuri”. Cu alte cuvinte, liber cu 120 la oră prin sate. Pietoni, săriți! Șoferi, poftiți la ruleta rusească: șansele să fiți loviți într-un accident fără vina voastră sunt maxime.

Cerem creșterea siguranței în nodurile de autostrăzi prin lărgirea bretelelor, mai ales pe zona din curbă, și instalarea parapetelor din beton între fluxurile de trafic. Nu vă mai ascundeți după normativ, îl puteți adapta realității! De asemenea, solicităm proiectanților să „deseneze” de la bun început toate bretelele bidirecționale cu separarea fizică a sensurilor”, mai menționează sursa citată.

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite