Connect with us

Eveniment

Reducere de 90% pe transportul feroviar, până la 30 de ani

Stefania Heinz

Published

on

Reducere de 90% pe transportul feroviar, până la 30 de ani

Ministrul educaţiei, Ligia Deca anunţă că studenţii vor avea reducere de 90% pe transportul feroviar. Se majorează şi vârsta până la care se acordă facilitatea, până la 30 de ani.
”Astăzi în cadrul şedinţei de Guvern au fost aprobate trei hotărâri de guvern importante pentru debutul anului şcolar şi în perspectivă pentru începutul anului universitar. O primă hotărâre de guvern vizează transportul elevilor şi reducerile acordate. Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat beneficiază de gratuitate la serviciile de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar”, a anunţat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a precizat că au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum, prin introducerea unei noi categorii de beneficiari la gratuitate privind transportul, şi anume şcolile înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin. ”De asemenea, s-a prevăzut că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul”, a precizat Deca.

Ea a menţionat că pentru transportul feroviar, operatorii de transport vor emite elevilor titluri de călători pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului şcolar. În ceea ce priveşte transportul cu metroul, gratuitatea se acordă în baza unui abonament lunar tot pe parcursul anului şcolar iar decontarea de face din bugetul Ministerului Transporturilor.

”În ceea ce priveşte gratuitatea la transportul public local şi metropolitan rutier, judeţean şi interjudeţean, elevii buneficiază de transport public între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi”, a afirmat ministrul, precizând că în cazul în care nu există serviciu de transport public şi nici transport al unităţii de învăţământ sau al administraţiei locale, se vor acorda sume forfetare, cum se acorda în cazul navetei. În acest caz, acordarea gratuităţii se face prin decontarea de la bugetul Ministerului Educaţiei.

 
 A doua Hotărâre de Guvern vizează transportul studenţilor. ”În primul rând creşte procentul de acoperire al abonamentelor, reducere de 90% faţă de 50% cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română”, a arătat ministrul.

Ligia Deca a arătat că se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani iar pentru studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, sau cei proveniţi din centrele de plasament beneficiază de gratuitate la toate categoriile de trenuri, pe tot parcursul anului calendaristic

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Beat criță, un șofer străin a spulberat un tânăr pe trecerea de pietoni și a fugit!

Alex Campian

Published

on

Un tânăr de 21 de ani din Maramureș a fost victima unui accident grav produs în noaptea de 20 iunie, în Cluj-Napoca. Acesta traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni când a fost lovit de un șofer străin aflat în comă alcoolică, care ulterior a fugit de la locul faptei.


🕒 Accidentul s-a produs aproape de miezul nopții

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 23:40. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, cetățean străin, conducea un autoturism pe o stradă din Cluj-Napoca când a acroșat victima. Tânărul traversa pe trecerea de pietoni în mod regulamentar.

După impact, șoferul a părăsit locul accidentului fără să anunțe autoritățile.


🍺 Șoferul avea o alcoolemie de 1,27 mg/l și a refuzat probele biologice

La scurt timp, șoferul fugar a fost identificat și prins de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca. Testul cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, individul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, însă a refuzat recoltarea, fapt ce agravează și mai mult situația juridică a acestuia.


⚖️ A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

În baza probelor administrate, polițiștii rutieri au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ulterior, pe data de 21 iunie, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Pe numele bărbatului se efectuează cercetări pentru următoarele infracțiuni:

  • Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

  • Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție

  • Vătămare corporală din culpă

  • Refuzul recoltării probelor biologice

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Eveniment de educație și conservare: Inelarea puilor de barză la Săvădisla și Finișel

Stefan Petre

Published

on

Grupul Milvus, WWF România și Asociația Apáthy István invită publicul interesat la un eveniment inedit de observare a faunei locale: inelarea puilor de barză în cuiburile din localitățile Săvădisla și Finișel, județul Cluj. Acțiunea se va desfășura marți, începând cu ora 9:00 la Săvădisla, respectiv ora 10:00 la Finișel, și are ca scop sprijinirea activităților de cercetare și protecție a acestor păsări emblematice.

În cadrul evenimentului, unul dintre pui va fi coborât temporar din cuib, pentru ca participanții să poată urmări de aproape procesul de inelare și să afle mai multe despre importanța acestuia. Restul puilor vor fi inelați direct în cuib, cu ajutorul unei echipe specializate și al echipamentului adecvat.

Inelarea este o metodă științifică esențială în monitorizarea berzelor, permițând cercetătorilor să afle informații valoroase despre migrația, longevitatea și starea de sănătate a acestor păsări. Evenimentul are și un puternic rol educativ, fiind o oportunitate excelentă pentru copii, familii și iubitorii de natură să descopere mai multe despre viața sălbatică din apropierea comunităților lor.

Accesul la cuiburi se va face cu ajutorul unei mașini speciale cu nacelă, pusă la dispoziție prin sprijinul Primăriei Săvădisla, căreia îi mulțumim pentru implicare și susținerea acestui demers.

Evenimentul este deschis publicului și nu necesită înscriere prealabilă. Vă așteptăm cu drag să luați parte la această experiență unică, care îmbină știința, natura și comunitatea!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Ceremonii dedicate Zilei Drapelului Național la Cluj-Napoca. Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în prim-plan

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca marchează cu solemnitate Ziua Drapelului Național, prin ceremonii militare și religioase desfășurate în perioada 25-26 iunie 2025, în Piața Avram Iancu și la Catedrala Mitropolitană.

🎖️ Marți, 25 iunie, începând cu ora 19:00, va avea loc ceremonia de coborâre a Drapelului României, urmată de depunerea acestuia în Catedrala Mitropolitană. Garda purtătoare a Drapelului Național va fi formată din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, acompaniați de un trompetist al Muzicii Militare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

🙏 Miercuri, 26 iunie, de la ora 09:30, va avea loc slujba de sfințire a tricolorului în Catedrala Mitropolitană. Imediat după, la ora 10:00, va avea loc ceremonia oficială de înălțare a Drapelului României în Piața Avram Iancu.

Detașamentul de onoare va fi alcătuit din:

  • Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”

  • Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”

  • Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca”

  • Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

🇷🇴 Ziua Drapelului Național este sărbătorită anual pe 26 iunie, fiind proclamată oficial prin Legea nr. 96/1998. Tricolorul – simbol al unității, libertății și demnității naționale – este onorat prin aceste ceremonii speciale.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom