Connect with us

Eveniment

Regele Reggaetonului, J BALVIN vine la UNTOLD

Diana Petrescu

Published

on

Regele Reggaetonului, J BALVIN vine la UNTOLD 1

La mai puțin de două luni de cel mai așteptat festival de muzică din Europa, UNTOLD, organizatorii vin cu un nume mare de pe scena internațională a muzicii, artistul columbian J BALVIN.Melodiile lui au miliarde de vizualizări pe toate platformele de muzică, iar în vară, hituri precum Tranquilla, Mi gente, Ay Vamos și multe altele se vor auzi live pe stadionul Cluj Arena, casa festivalului UNTOLD. J BALVIN e un global icon, un artist care a contribuit într-un mod unic la promovarea culturii latino, așa cum nimeni nu a reușit până acum să o facă.A crescut ascultând Metallica și Nirvana, iar pasiunea pentru reggaeton a apărut după ce l-a descoperit pe Daddy Yankee. La vârsta de 19 ani, împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo, J Balvin a început să cânte pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul “Ella Me Cautivo”. A fost momentul în care J Balvin a devenit vizibil, iar din acest punct a avut un parcurs incredibil internațional. “Ay Vamos” este piesa care i-a adus primul premiu Latin Grammy la categoria Best Urban Song, clipul oficial al piesei fiind desemnat cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile, cu peste 1,8 miliarde de vizualizări.Anul 2015 i-a adus patru premii la cele mai importante categorii în cadrul Premios Lo Nuestro și trei trofee Billboard Latin Music Awards. Artistul a avut colaborări importante de-a lungul carierei lui, Cardi B, Dua Lipa, Black Eyed Peas, Ed Sheeran, Rosalia și mulți mulți alții. J BALVIN ESTE UNUL DINTRE CEI MAI ASCULTAȚI ARTIȘTI DE PE PLANETĂ J Balvin a fost primul artist latino care a primit Discul de Diamant pentru vânzări record. În 2017, artistul din Medellin a lansat unul dintre cele mai mari succese din istoria reggaeton-ului; single-ul “Mi Gente” a fost No 1 în chart-ul Spotify Global, clip-ul oficial al piesei a depășit 3 miliarde de vizualizări pe platforma YouTube.Un an mai târziu, în 2018, J Balvin a lansat alături de Cardi B și Bad Bunny single-ul “I Like It”, cu care a ajuns pe locul 1 în mai multe țări ale lumii, inclusiv în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100. Gigantul Spotify a declarat că piesa este un alt mare succes al columbianului J Balvin, având peste 1,3 miliarde de stream-uri. Este unul dintre artiștii care a reușit să transforme genul reggaeton într-un fenomen mainstream cu fiecare material discografic lansat. Și albumul “Vibras” a fost cel mai ascultat album latino din toate timpurile, în primele 24 de ore înregistra un număr de 16,6 milioane de stream-uri și debuta direct pe locul 1 în U.S. Top Latin Albums Chart. „THE BOY FROM MEDELLIN” DOCUMENTARUL DESPRE J BALVIN “It’s Not About the Language, It’s About the Vibes!”, aceasta este declarația făcută de artistul columbian a cărui muzică este ascultată și de cei care nu-i vorbesc limba.Crede în muzica lui, este recunoscător pentru lucrurile simple din viață, iar acest lucru l-a făcut public în documentarul „The Boy from Medellín”. J Balvin este un artist care are un respect deosebit pentru comunitatea latino din care provine, în anul 2015 și-a anulat concertul din cadul finalei Miss USA ca formă de protest împotriva declarațiilor rasiste la adresa imigranților, făcute de președintele Statelor Unite de la aceea vreme, Donald Trump. Acest gest i-a atras simpatia întregii lumi. Publicația Rolling Stone a numit albumul “Oasis”, lansat în 2019, în colaborare cu Bad Bunny, “Best Latin Albums of 2019”, materialul discografic fiind nominalizat în 2020 la premiile Grammy la categoriile Best Latin Rock, Best Urban și Best Alternative Album.“Băiatul din Medellin” cu 34 de tatuaje este implicat și în campania de luptă împotriva violenței asupra femeilor, luptă pentru cauza imigranților și este considerat artistul cu cea mai importantă contribuție în promovarea muzicii latino, fiind supranumit “The Prince of Modern Reggaeton”. La UNTOLD 2022 îi vei putea vedea pe David Guetta, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequences, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above andBeyond, Borgore, Dub FX & Woodnote și mulți alții. Detalii pe untold.com.Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom