Sponsorizat
Categories: Eveniment

Şofer clujean, reţinut după ce a fost print beat turtă la volan

Sponsorizat
Sponsorizat

Conducea cu o alcoolemie de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 11 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale Europene au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 54 de ani, din comuna Sânpaul, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cel în cauză, la data de 10 septembrie , în jurul orei 16.00, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN1 F81, în localitatea Sânpaul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, reieșind o concentrație de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

2 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago