Sponsorizat
Categories: Eveniment

(Video) Momentul exploziei de la staţia GPL. Primul bilanţ: cel puţin un mort şi 7 răniţi, în Crevedia

Sponsorizat
Sponsorizat

Autoritățile se pregătesc să anunțe controale serioase și temeinice la benzinării după ce o stație GPL ilegală a sărit în aer, sâmbătă seara. Controalele nu se pot face înainte de tragedii pentru că rămân mulți funcționari fără mită. Ca în cazul azilelor groazei.O explozie puternică a avut loc sâmbătă seara la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Potrivit unui prim bilanţ oficial, provizoriu, transmis de Ministerul Sănătăţii, cel puţin o persoană a decedat, iar alte şapte au fost rănite.
“Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni. Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces. Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații“, a transmis Ministerul Sănătăţii, conform Observator Tv.Deflagrația a afectat și câteva case din apropierea stației GPL (gaz petrolier lichefiat). Având în vedere numărul de victime a fost activat Planul Roșu de Intervenție şi a fost trimis un mesaj RO-Alert.„Această locație nu mai avea voie să vândă carburanți”Primarul din Crevedia, Petre Florin, afirmă că locul unde a avut loc explozia urmată de incendiu era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare de carburanţi către cetăţeni a fost suspendată de ISU. ”Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”, explică el.Primarul din Crevedia, Petre Florin, a declarat, la Digi 24, că echipajele de intervenţie nu pot face mare lucru, întrucât încă arde.”Au scos o cisternă, mai sunt două în incinta care stă să se prăbuşească. E foarte gravă stuaţia. Avem câteva victime, le-au luat pe targă, elicopterul SMURD este şi el aici. Aşteptăm să intervină pompierii. Flăcările se duc spre locuinţe. Sperăm să lichideze cât mai repede”, a spus el.Primarul a explicat că acolo era mai degrabă un depozit GPL: ”Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.El a oferit câteva informaţii pe care le avea despre victime.”Una dintre victime va pleca cu elicopterul SMURD, am înţeles că nu găsesc doi muncitori care erau acolo. Încă nu se ştie dacă au fost azi la muncă. Cei care au fost scoşi de acolo nu se poate vorbi cu ei, sunt pe targă”, a mai spus primarul, conform ziare.com.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago