Connect with us

Info

Magistraţii clujeni ies în stradă

Tudor Calinescu

Published

on

Magistraţii clujeni ies în stradă


Judecătorii şi procurorii din Cluj şi din întreaga ţară au anunţat că vor ieşi, vineri, în faţa instanţelor în semn de solidaritate cu magistraţii polonezi.
Aceştia vor protesta la Varşovia în legătură cu “încercările sistematice ale guvernului şi legislativului din Polonia de a limita independenţa judecătorilor”.

“Judecătorii polonezi vor face un marş de protest la Varşovia pe data de 11 ianuarie. Lor li se vor alătura colegi din toată Europa. Îmbrăcaţi în robe, ei vor merge de la Curtea Supremă într-un marş al tăcerii către Palatul Parlamentului. Sunt revoltaţi de legile recente prin care au fost demişi şefii de instanţe şi au fost obligaţi să se pensioneze, de procedurile prin care au început să fie urmăriţi disciplinar pentru soluţiile date şi de campaniile mediatice agresive împotriva judecătorilor, dar mai ales a celor de la instanţa supremă. Noi, în România, ne exprimăm solidaritatea, ieşind în faţa Palatelor de Justiţie, vineri, la ora 12”, a scris judecătorul Cristi Danileţ pe Facebook.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a dat publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de refuzul autorităţilor poloneze de a respecta statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.

Forumul Judecătorilor mai spune că a sprijinit necondiţionat eforturile judecătorilor polonezi şi ale asociaţiilor acestora în lupta lor pentru independenţa sistemului judiciar.

Pentru a oferi sprijin moral judecătorilor polonezi, judecătorii şi procurorii români vor ieşi în faţa instanţelor pentru a manifesta solidaritate cu colegii lor polonezi, vineri, la ora 12,00, în Bucureşti, Cluj, Braşov şi alte oraşe principale.

Joi, site-ul juridice.ro a publicat un apel al Asociaţiei judecătorilor din Polonia IUSTITIA, în care se arată că, în ultimii doi ani, guvernul şi legislativul din Polonia au încercat în mod sistematic să limiteze independenţa instanţelor şi independenţa judecătorilor. De asemenea, “au făcut mult pentru a-şi extinde influenţa asupra funcţionării sistemului judiciar”.

“Decembrie 2019 a adus un set destul de nou de provocări pentru judecătorii din Polonia. Sunt cele mai dificile din întreaga istorie a sistemului judiciar de după 1989. Acestea sunt: intensa activitate a comisiei de disciplină cu privire la judecători, aducând acuzaţii disciplinare în legătură cu procedura de emitere a unor hotărârii judecătoreşti sau chiar cu privire la soluţia pronunţată, campanie tot mai extinsă de calomniere a judecătorilor, atacuri fără precedent ale reprezentanţilor Executivului împotriva preşedintelui Curţii Supreme şi a judecătorilor Curţii Supreme, care se ocupă de problemele legate de punerea în aplicare a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 19 noiembrie 2019, şi, nu în ultimul rând, modificări rapide a Legii privind sistemul instanţelor comune, respectiv Legii Curţii Supreme şi altor acte. Toate acestea se adaugă unui sistem de presiune care se face asupra sistemului judiciar, nevăzut şi de neimaginat în cercul statelor civilizate şi ne îndepărtează nemilos de civilizaţia vest-europeană”, se arată în apelul semnat de Krystian Markiewicz, preşedinte al consiliului naţional al Asociaţiei Judecătorilor din Polonia IUSTITIA.

Magistraţii polonezi fac un apel la judecătorii şi profesioniştii dreptului din toate ţările europene pentru a-i susţine în timpul marşului în apărarea statului de drept, care se va desfăşura pe 11 ianuarie 2020, ora 15,00, la Varşovia.

“Împreună cu noi, arătaţi-vă dezacordul faţă de distrugerea statului de drept, regulă fundamentală pentru toate ţările europene! Sprijiniţi protestul nostru împotriva atacurilor asupra dreptului fundamental al fiecărui cetăţean: dreptul la o instanţă independentă şi corectă care decide cazurile în conformitate cu legea, înţeleasă ca un sistem armonios al dreptului european şi cel naţional. Fiţi alături de noi în acest moment special! Se spune că democraţiile mor în tăcere. Cu toate acestea, există momente în care tăcerea are puterea de a striga mii de oameni şi în care cuvintele sunt inutile. Tot ce trebuie să faceţi este să fiţi cu noi. În astfel de momente devenim toţi legături într-un mare lanţ care poate ajuta la oprirea atacului asupra justiţiei independente din Polonia, a cărui consecinţă va fi, evident, slăbirea comunităţii europene”, mai spun magistraţii polonezi.

Aceştia fac apel la colegii lor din Europa să participe la un marş al tăcerii în Varşovia, din Piaţa Krasiński de la Curtea Supremă până pe strada Wiejska, lângă clădirea Parlamentului, îmbrăcaţi în robe, “care sunt un simbol al profesiei noastre în slujba legii şi a societăţilor din Europa”. 

Source link

Facebook Comments Box
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Actualitate

Clujul o invidiază! Georgiana Lobonț, tratată ca o vedetă de Hollywood!

Cosmin Ardelean

Published

on

Georgiana Lobonț, ridicată cu elicopterul ca o DIVĂ! Show aviatic de la Gherla la Munții Rodnei!

Noua “divă a Ardealului”, Georgiana Lobonț, a trăit o experiență demnă de o vedetă de talie internațională! Artista a fost preluată cu elicopterul de pe stadionul din Gherla pentru a participa la o filmare spectaculoasă în Munții Rodnei.

La bordul aparatului de zbor s-au aflat și alți artiști cunoscuți, precum Alexandru Pop și Deti Iuga. Momentul, plin de adrenalină și emoție, va putea fi urmărit în emisiunea Mirelei Vaida, în a doua zi de Paște, pe Antena 1.

“Vai ce zi am avut ieri, dragilor! Am filmat acasă la mine și m-a sunat prietena mea Anuta Motofelea că vine după mine la Gherla cu elicopterul numai să merg și la ei la filmări sus în munții Rodnei. Eu am crezut că glumește, dar ea chiar a vorbit serios. Ne-am dat întâlnire pe stadionul din Gherla unde la un moment dat chiar a apărut elicopterul roșu de la cu artiștii mei dragi și de seamă Anuta Motofelea, Alexandru Pop, Deti Iuga. Așa emoție și trăiri am avut, ceva extraordinar! Anuța noastră mi-a făcut o adevărată surpriză!!!”, a povestit entuziasmată Georgiana Lobonț.

Artista a împărtășit bucuria și emoția trăită în timpul zborului, promițând fanilor imagini spectaculoase cu Gherla văzută de sus și cu peisajele uimitoare din Munții Rodnei.

“Tot momentul îl veți putea vedea în emisiunea Mirelei Vaida în a doua zi de Paște pe Antena 1. Sunt tare bucuroasă și eu dar și Irinuca de plimbarea cu elicopterul. În următorul video o să vă arăt cât de frumos se vede Gherla mea de sus și ce peisaje frumoase am reușit să vedem prin intermediul pilotului Mihai, un adevărat profesionist!!!! De-acum încolo știu ce surpriză să le fac prietenilor mei de ziua lor! O adevărată AVENTURĂ!!!”, a adăugat artista.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul va avea un parc GIGANTIC! 45 de hectare de natură urbană! Vezi cum va arăta și CÂND încep lucrările!

Cluj-Napoca se pregătește să-și mărească “plămânii verzi”! Un parc uriaș, cu o suprafață de 45 de hectare, va fi înființat în partea de est a orașului. Primăria a făcut un pas crucial în realizarea acestui proiect ambițios, după ce prima etapă a Parcului Est a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Urbanism.

Planul Urbanistic Zonal pentru Faza I, care acoperă aproape 38 de hectare, a fost analizat și aprobat în ședința din 15 aprilie. Această zonă include zona umedă naturală de pe valea Becaș, Lacul 3 și spațiile destinate viitoarei grădini urbane.

Proiectul Parcului Est este împărțit în două faze:

  • Faza I: 37,9 hectare, cu amenajarea zonei umede, a văii Becaș, Lacului 3 și a grădinii urbane.
  • Faza II: 16 hectare, extinderea lucrărilor spre restul zonei.

Primarul Emil Boc a anunțat că exproprierile sunt aproape finalizate, iar lucrările vor demara imediat ce vor fi obținute toate avizele și autorizațiile necesare.

Viitorul parc va fi un spațiu multifuncțional, oferind clujenilor:

  • Alei pietonale și pasarele
  • Piste pentru biciclete și alergare
  • Zone de relaxare
  • Săli de evenimente
  • Terenuri de sport (tenis, fotbal, baschet)
  • Grădini urbane
  • Pavilioane multifuncționale

În plus, proiectul prevede reabilitarea sistemului hidrotehnic, plantarea a peste 5.200 de arbori, conservarea vegetației existente și prioritizarea pietonilor prin limitarea traficului auto. Vor fi reconfigurate și zone importante din Gheorgheni, Între Lacuri și Calea Someșeni, pentru a facilita accesul la noul parc.

Valoarea estimată a întregului proiect este de peste 670 de milioane de lei, cu o perioadă de execuție de patru ani, în două faze. Primăria a atras deja 10 milioane de euro din fonduri europene, iar restul va fi finanțat din fonduri proprii și credite.

Parcul Est va include Lacul 3, fosta pepinieră RADP și o zonă umedă extinsă, transformată într-un ecosistem urban integrat.

Primarul Boc a descris proiectul ca fiind “cel mai important proiect verde din istoria Clujului, atât ca dimensiune, cât și ca importanță.”

Conceptul parcului este rezultatul unui concurs internațional de soluții, organizat de Primăria Cluj-Napoca și Ordinul Arhitecților din România. Biroul Metapolis Architects, împreună cu peisagiștii coordonați de Ana Horhat și specialiștii de la Atelier Mass, au câștigat concursul.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Tesla vine ACASĂ la clujeni! Noutate!

Cosmin Ardelean

Published

on

Tesla invadează Clujul! Primul service din afara Bucureștiului, deschis pentru clujeni!

Tesla, gigantul american al mașinilor electrice, își consolidează poziția în România și a ales Cluj-Napoca pentru a-și deschide primul centru de service din afara Bucureștiului. Această decizie strategică vine după inaugurarea showroom-ului Tesla din Cluj în iulie anul trecut, marcând un pas important în extinderea rețelei companiei în regiune.

Noul centru de service va oferi reparații complete pentru toate modelele Tesla, o veste excelentă pentru proprietarii din Cluj-Napoca care până acum aveau acces limitat la servicii specializate. Anterior, reparațiile mecanice și electrice se puteau efectua doar la unitatea Tesla Service din Voluntari, Ilfov, iar la Cluj exista doar un partener autorizat pentru reparații de caroserie (VADAUTO).

Prezența Tesla pe șoselele din România este semnificativă, cu 8457 de automobile înmatriculate, dintre care majoritatea (5773) sunt relativ noi, având o vechime de maximum doi ani. În județul Cluj, sunt înmatriculate 513 mașini Tesla, cu o distribuție similară în ceea ce privește vechimea.

Deși înmatriculările Tesla la nivel național au înregistrat o scădere în ultimul an, deschiderea noului service la Cluj demonstrează încrederea companiei în potențialul pieței locale și dorința de a oferi servicii mai bune clienților din zonă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite