Connect with us

National

Prima călătorie a trenului electric inaugural este programată pentru miercuri. Începând cu 2025, alte 25 de rame electrice vor fi puse în circulație, dintre care patru vor lega Clujul de Moldova, Banat și Muntenia

Stefania Heinz

Published

on

Primul tren electric devine operațional: călătoria inaugurală va avea loc miercuri dimineață. Prețul unui bilet la clasa a II-a este de 63 de lei.

Călătoria inaugurală a noului tren electric achiziționat de Ministerul Transporturilor de la compania Alstom (Franța) va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 09:30. Prețul unui bilet pe ruta București – Brașov va fi de 91 de lei la clasa I și 63 de lei la clasa a II-a, a declarat Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).

Invitat la B1 TV, Roșeanu a precizat că aceasta este prima ramă electrică din cele 37 cumpărate în 2020 care finalizează testele. Începând de joi, după inaugurare, la care este așteptat și premierul Marcel Ciolacu, trenul va circula pe ruta București – Brașov, având prima plecare la ora 05:40 și o durată a călătoriei de aproximativ două ore și jumătate.

Așteptăm ca în cursul zilei de luni biletele să fie puse în vânzare, aici este atribuția operatorului (n.r. CFR Călători) sper să fie cât mai repede, cu toții ne dorim. Are un parcurs de aproximativ două ore și jumătate. Miercuri după amiază se va întoarce în București, iar de joi dimineață intră în circulație la ora programată, respectiv o pereche suplimentară spre Brașov, de la 05:40, pleacă la Brașov și ajunge pe la 08:10, o oră utilă pentru cei care au treabă la Brașov sau pe Valea Prahovei. Se întoarce pe la 11:00, înapoi spre București. Costul unui bilet va fi de 91 de lei la clasa I și 63 lei clasa II-a, prețuri de tren în regim InterRegio”, a explicat președintele ARF, Ștefan Roșeanu, citat de economedia.ro.

Începând de la jumătatea lunii decembrie, odată cu implementarea „Noului mers al trenurilor 2024-2025”, va fi introdusă în circulație încă o pereche suplimentară de trenuri, a anunțat oficialul ARF.

Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor fi integrate în parcul ARF și predate către CFR Călători pentru operare, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor acoperi toate rutele prevăzute în contractul de servicii publice. Acestea includ:

  • București – Constanța
  • București – Craiova
  • București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara
  • București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad
  • București – Craiova – Târgu Jiu – Deva

Rutele celor 25 de trenuri electrice. Patru dintre ele conectează Clujul cu Moldova, Banat, Muntenia

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate:

  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi;
  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava;
  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;
  • Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca;
  • Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca;
  • Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca;
  • Bucureşti – Ploieşti – Braşov;
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat în martie 2022 un contract cu Alstom Ferroviaria SpA pentru achiziția a 37 de rame electrice inter-regionale de lung parcurs. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a fost livrat în România pe 4 decembrie 2023 și a fost supus testelor, însă livrarea celorlalte 36 de rame electrice RE-IR a suferit întârzieri.

Valoarea totală a contractului, care include achiziția celor 37 de unități electrice multiple și serviciile de mentenanță pe o perioadă de 15 ani, este de 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile destinate ARF au fost fabricate în Polonia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

National

Lider UDMR Brașov, sancționat de polițiști după un scandal nocturn

Alex Campian

Published

on

Liderul UDMR Brașov încătușat de polițiști la Zilele Culturii Maghiare după un scandal

Un incident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul Zilelor Culturii Maghiare desfășurate la Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, un bărbat de 37 de ani, identificat ulterior de presa locală ca fiind președintele organizației municipale UDMR Brașov și fost consilier local, a fost imobilizat și încătușat de polițiști după ce ar fi devenit recalcitrant.

Echipajele de poliție au intervenit în jurul orei 1.30, la Liceul Aprily Lajos, în urma unui apel care semnala muzică la intensitate ridicată și comportament turbulent al unor persoane.

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în cadrul evenimentului, muzica era redată la o intensitate mare. Tot aici, au identificat un bărbat care, la momentul interceptării şi legitimării, a devenit recalcitrant şi agresiv, fapt pentru care a fost nevoie de imobilizarea acestuia, pentru încetarea acţiunilor de tulburare a ordinii publice. A fost solicitat şi un echipaj medical, însă persoana a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

Ulterior, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, refuz de legitimare și provocare de scandal.

Poliția Județeană Brașov subliniază că va manifesta „fermitate constantă” în intervențiile care vizează protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.

Presa locală notează că persoana implicată în incident este actualul președinte al organizației municipale UDMR Brașov și organizator al Zilelor Culturii Maghiare.

Foto: stiripesurse.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie pe Transfăgărășan: Un motociclist italian a fost ucis de un urs și târât într-o râpă -VIDEO

Alex Campian

Published

on

Un motociclist italian a murit în România, pe Transfăgărășan, după ce a fost atacat de un urs în zona barajului Vidraru. Incidentul dramatic a avut loc în apropierea localității Arefu, pe DN7C, la aproximativ 500 de metri de coronamentul barajului, în direcția Bâlea Lac.

Potrivit presei locale, bărbatul a fost tras de animal într-o râpă adâncă de circa 60 de metri. Motocicleta acestuia, înmatriculată în Italia, a fost găsită la fața locului alături de o mănușă, indicii clare ale prezenței victimei. Martorii au povestit că ursul a ieșit brusc din vegetație și a atacat victima înainte ca cineva să poată reacționa.

La fața locului, autoritățile au descoperit urme de sânge, țesut uman și echipament de motociclist, indicând că bărbatul a fost târât spre un versant abrupt, în direcția lacului Vidraru. Jandarmii și salvatorii ajunși la fața locului nu au mai găsit ursul, dar au identificat în râpă un telefon mobil, posibil al victimei.

Ulterior, salvatorii au confirmat că motociclistul italian a fost găsit decedat.

Sursa video: ePitesti.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

National

Piedone, demis de la șefia ANPC după ancheta DNA. Bolojan a semnat decizia

Alex Campian

Published

on

Cristian Popescu Piedone, eliberat din funcția de președinte ANPC după decizia premierului Ilie Bolojan

Piedone, demis din fruntea ANPC. Bolojan a semnat decizia după analiza DNA

Premierul Ilie Bolojan a semnat oficial decizia de eliberare din funcție a lui Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în urma unei analize a documentelor transmise de ANPC și DNA.

Decizia vine la doar o zi după ce procurorii anticorupție i-au interzis lui Piedone să își exercite atribuțiile de conducere, în cadrul unui dosar penal în care este acuzat de divulgarea unor informații nedestinate publicității.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, premierul a analizat actele primite și a constatat că Piedone nu mai poate îndeplini sarcinile ce-i revin în fruntea instituției.

Interimatul la conducerea ANPC va fi asigurat de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou președinte, în condițiile legii.

DNA îl acuză pe Cristian Popescu Piedone că, în data de 7 martie, ar fi informat în mod ilegal un hotel din Sinaia despre un control iminent al ANPC, oferind inclusiv detalii despre obiectivele verificării.

Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru infracțiunea de folosire sau divulgare de informații confidențiale.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom