Connect with us

Prin Oras

E pregătit orașul pentru zăpadă? Emil Boc: „Am fost la lansarea prezentării de utilaje, am fost moderat impresionat de pregătirea teoretică”

Alex Campian

Published

on

E pregătit orașul pentru zăpadă? Emil Boc: „Am fost la lansarea prezentării de utilaje, am fost moderat impresionat de pregătirea teoretică”

Este pregătit Clujul pentru prima zăpadă, iminentă de acum încolo? Primarul Boc s-a declarat astăzi la radio „moderat impresionat de pregătirea teoretică”, după ce, practic, săptămâna trecută a inspectat utilajele în cadrul unei ședințe foto, pentru pagina sa electorală de Facebook.Edilul a postat 34 de fotografii, pentru ca alegătorii să-l vadă din unghiurile care îi favorizează imaginea politică cel mai bine. Noi vă oferim doar o mică selecție de fotografii cu vizita de lucru a tovarășilor edili liberali:„Eu am fost în 15 la lansarea prezentării de utilaje, era să zic de modă, între ghilimele, adică, am fost la inspecția de front, cum se spune în Armată sau la șantierele astea, și vreau să vă spun că am fost moderat impresionat de pregătirea teoretică. Adică, oamenii ăștia care au venit noi în oraș, Supercom-ul, pot să vă spun că până acum n-am observații majore! Asta l-a determinat și pe ăla de dincolo, pe Brantner, care este pe celălalt sector, să ridice standardele. Vedeți ce înseamnă competiție? Uitați ce înseamnă competiția!”, a declarat astăzi Emil Boc, la radio.În 12, nu în 15, când a lansat pe pagina sa de Facebook prezentarea de utilaje, era să zicem, de modă, primarul Boc a precizat:„Comandamentul de deszăpezire: utilajele de deszăpezire sunt pregătite pentru sezonul receComandamentul central de deszăpezire este activ în perioada 15 noiembrie 2021 – 15 martie 2022 și supravegheză activitatea de deszăpezire, verificând modul în care societățile responsabile își realizează sarcinile privind deszăpezirea și combaterea poleiului.Am vizitat astăzi parcurile auto și de utilaje ale celor doi operatori care asigură deszăpezirea în municipiu, iar utilajele sunt pregătite pentru intervenție.Se va interveni pe un număr de 735 străzi: SUPERCOM (Sector 1) – Total: 393 străzi (din care 39 introduse anul acesta) și BRANTNER (Sector  2) – Total: 342 străzi (din care 15 introduse anul acesta).Este important ca cetățenii să știe că străzile sunt împărțite în trei grade de urgență. Prioritare sunt zonele în care circulă mijloace de transport în comun și arterele centrale, care riscă blocarea circulației în întreg orașul în cazul în care nu sunt curățate și străzile în pantă. După intervenția pe străzile de urgență I, se trece la deszăpezirea străzilor din categoriile urgență II și III.Clujenii au la dispoziție următoarele numere de telefon pentru a anunța orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe raza municipiului:- 0264/431753 – Dispeceratul Central al Primăriei (disponibil non-stop) sau telefonul primarului 0264/984.”Cu teoria stăm bine, însă practica ne omoară de obicei pe drumurile de categoriile II și III, deszăpezite numai de razele soarelui și de căldura degajată de eșapamentul mașinilor, după ce trec destule, vreo câteva zile la rând.Cu imaginile de mai sus în minte, sunați la dispeceratul Primăriei atunci când prima zăpadă va lua autoritățile iar prin surprindere, în ciuda pregătirii teoretice moderat impresionante.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era