Connect with us

Prin Oras

Mircea Geoană, luat în calcul ca prezidențiabil PSD: „Este o variantă în partid”. Încă două nume, pe lista scurtă a social-democraților – ZiardeCluj.ro

Alex Campian

Published

on

NCN ROMANIA

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este luat în calcul de o parte a social-democraților pentru a fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024, în contextul în care Marcel Ciolacu, actualul președinte al formațiunii politice, ar urma să îi ia locul lui Nicolae Ciucă la șefia Executivului, au precizat surse politice pentru PS News.„Este o variantă în PSD. Sigur, suntem departe de moment, dar nu putem să ignorăm această posibilitate, mai ales că dl președinte (n.r – Marcel Ciolacu) va fi premier, după înțelegerea pe care o avem în coaliție. Ori domnul Geoană stă bine în sondaje, are o imagine bună, ar fi un candidat bun pentru alegerile prezidențiale”, au precizat sursele citate.O altă variantă de prezidențiabil PSD este și ministrul Gabriela Firea, fost primar al Capitalei. Deși aceasta nu și-a exprimat până în prezent o astfel de dorință, sunt social democrați care o consideră drept un candidat „cu șanse reale” să îl învingă pe Nicolae Ciucă. Și Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătății, este văzut de conducerea partidului drept o variantă bună pentru alegerile din 2024, au mai precizat sursele citate.Marcel Ciolacu: La prezidențiale, posibil candidat din afara partiduluiPreședintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea în urmă cu câteva săptămâni că PSD va organiza alegeri interne pentru a stabili cine să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2024, dar nu a exclus ca „personalități” din afara partidului să poată intra în această competiție internă. „Vom declanșa alegeri interne pentru această competiție. Este posibil ca anumiți oameni din afara partidului, dar personalități totuși cunoscute, să poată să intre în această competiție internă a PSD. Acest lucru va duce ca în 2024 PSD să câștige toate alegerile”, a adăugat liderul social-democrat.Întrebat dacă are vreo discuție cu fostul lider social-democrat Mircea Geoană, ca să candideze la președinție din partea PSD după ce-și termină mandatul de secretar general adjunct al NATO, Marcel Ciolacu a răspuns: „Am avut mai multe discuții. Ne cunoaștem de foarte mult timp. Am avut și discuții instituționale, ca președinte de partid, și domnul Mircea Geoană ca și secretar general adjunct NATO. Nu am avut niciodată cu domnul Mircea Geoană vreo discuție de candidatură la prezidențiale”, a precizat liderul PSD.Sorin Grindeanu nu exclude o eventuală candidatură a lui Mircea GeoanăPe de altă parte, acest subiect, al candidatului PSD la următoarele alegeri prezidențiale, a fost abordat recent și cu prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu. El a fost întrebat dacă se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din partea PSD. Fostul premier a ocolit un răspuns direct, dar la fel ca Marcel Ciolacu, a subliniat că PSD trebuie să-și schimbe abordarea și să vadă care ar fi cel mai potrivit profil pentru ca un candidat să câștige alegerile. Trebuie văzut „cam ce profil ar vrea nu pesedistul – e important, sunt importanţi votanţii PSD, dar nu ajung ca să faci 50 un pic. Şi atunci asta este abordarea pe care va trebui să o avem şi care să ne ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale”, a arătat Grindeanu.În acest context, el nu a exclus posibilitatea unei candidaturi din afara partidului, inclusiv a lui Mircea Geoană. „Dacă nu încercăm să fim deschişi şi la alte abordări, s-ar putea să facem încă o dată o greşeală”, a menționat prim-vicepreședintele PSD. „Nu o exclud (candidatura lui Geoană – n.r.), nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, de secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”, a arătat Sorin Grindeanu.Director INSCOP Research: Geoană are un nivel de încredere foarte ridicat în acest momentMircea Geoană are un nivel de încredere foarte ridicat în acest moment și nu poate candida la alegerile prezidențiale din 2024 decât din partea PSD, este de părere Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research. Invitat în studioul Puterea Știrilor, politologul a susținut că anul 2024 va fi anul în care pentru prima dată, după anul 2000, PSD va avea o șansă reală, importantă, de a câștiga alegerile prezidențiale.„Sunt două personalități care vin din poziții internaționale și care pot fi competitori redutabili la alegerile prezidențiale din 2024: doamna Laura Codruța Kovesi și Mircea Geoană. Dânsul are un nivel de încredere foarte ridicat în acest moment. Mai ales în acest context al războiului din Ucraina și venind din postura de secretar general al NATO.Domnul Mircea Geoană nu poate candida decât din partea PSD. Chiar un lider PSD a invocat acest lucru, în sensul că poate fi o opțiune. În cazul PSD, însă, pot fi mai multe opțiuni. L-ați amintit pe domnul Marcel Ciolacu, doamna Gabriela Firea, dar ține foarte mult și de sprijinul pe care l-ar obține din partea partidului. Cred că mai degrabă ar fi împinsă la o candidatură dacă s-ar ști că nu sunt șanse de câștig. Anul 2024 va fi anul în care, pentru prima dată după anul 2000, PSD va avea o șansă reală, importantă, de a câștiga alegerile prezidențiale. Prin urmare, cred că cei de la PSD vor juca foarte intens”, a declarat politologul Remus Ștefureac, la Puterea Știrilor.Mandatul adjunctului secretarului general al NATO nu este unul fix, poate depinde și de mandatul secretarului general. Mandatul actualului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost prelungit până în 2022. Mircea Geoană a fost numit adjunctul său în 2019.Mircea Geoană, fost ministru de externe și fost lider PSD, a candidat la alegerile prezidențiale în 2009, împotriva lui Traian Băsescu, dar a pierdut scrutinul la mică diferență, adusă de voturile din diaspora.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

TEILOR, DAAR și JANINE vin la RIVUS Cluj-Napoca. Proiectul de 550 de milioane de euro ajunge la 80% grad de contractare

Diana Petrescu

Published

on

RIVUS Cluj-Napoca continuă să își contureze oferta de retail, iar trei branduri de bijuterii din portofoliul TEILOR Holding – TEILOR, DAAR și JANINE – și-au confirmat prezența în viitorul ansamblu dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim. JANINE va ajunge astfel, în premieră, în Transilvania. TEILOR Holding va fi prezent în proiect și prin Money Gold.

Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, reprezintă o investiție anunțată de 550 de milioane de euro și se află în prezent în construcție pe fosta platformă Carbochim din Cluj-Napoca.

Potrivit dezvoltatorilor, 80% din suprafața de retail este deja contractată, iar noul partener confirmat este TEILOR Holding, care va aduce în proiect toate cele patru branduri din portofoliu: TEILOR, DAAR, JANINE și Money Gold.

TEILOR își consolidează prezența în segmentul premium

Magazinul TEILOR din RIVUS va fi dedicat segmentului de bijuterii premium și de lux și va include colecții de bijuterii cu diamante naturale, pietre prețioase și aur.

Brandul românesc va completa oferta de shopping pe care RIVUS o pregătește pentru viitorii vizitatori, într-un proiect care își propune să combine retailul cu zonele de entertainment, cultură, servicii, gastronomie și petrecere a timpului liber.

DAAR aduce bijuteriile cu diamante create în laborator

Un alt brand din portofoliul TEILOR Holding care va avea propriul concept în RIVUS este DAAR.

Brandul se adresează unei noi generații de consumatori și propune colecții de bijuterii cu diamante create în laborator, mizând pe design contemporan, diversitate și posibilitatea exprimării unui stil personal.

JANINE ajunge în premieră în Transilvania

Una dintre noutățile importante este intrarea brandului JANINE pe piața din Transilvania.

RIVUS Cluj-Napoca va găzdui prima locație JANINE din această regiune, cu colecții de bijuterii din aur caracterizate prin forme neconvenționale și detalii distinctive.

Conceptul pune accent pe reinterpretarea elementelor clasice ale bijuteriilor din aur într-o manieră contemporană și ușor de recunoscut.

„Construim un mix de retail atent selectat”

Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS, afirmă că integrarea tuturor brandurilor TEILOR Holding face parte din strategia de construire a unui mix divers de retail în cadrul RIVUS.

„TEILOR se alătură proiectului RIVUS cu toate brandurile sale. Prezența unui brand românesc puternic, apreciat pentru calitatea produselor, autenticitate și pentru experiența oferită clienților, completează viziunea noastră de a dezvolta un proiect ce reunește cele mai relevante nume din retail și oferă vizitatorilor o experiență premium, într-un spațiu modern și conectat la viața orașului. Construim un mix de retail atent selectat, în care brandurile consacrate, conceptele inovatoare și experiențele de shopping se completează reciproc, astfel încât RIVUS să devină una dintre cele mai atractive destinații urbane din România, așa cum sunt astăzi Palas Iași și Iulius Town Timișoara”, a declarat Oana Diaconescu.

TEILOR Holding: „Este o poveste importantă pentru Cluj-Napoca”

Florin Enache, fondatorul TEILOR Holding, spune că toate conceptele grupului vor fi reunite în viitorul proiect de la Cluj-Napoca.

„Ne bucurăm să facem parte dintr-un proiect de anvergura RIVUS și să reunim aici toate brandurile din portofoliul TEILOR Holding. TEILOR, brandul consacrat al grupului, va fi prezent alături de DAAR și JANINE, cele mai noi concepte dezvoltate de noi, fiecare cu o identitate și o perspectivă proprie asupra bijuteriilor. Magazinele noastre sunt gândite până la ultimul detaliu, de la concept și design până la experiența oferită fiecărui client. În RIVUS am găsit aceeași atenție pentru detalii și aceeași ambiție de a crea valoare pe termen lung, într-un proiect care transformă o parte relevantă a orașului. Este o poveste importantă pentru Cluj-Napoca și ne bucurăm că vom face parte din ea”, a declarat Florin Enache.

Peste 400 de magazine și un parc de 52.000 de metri pătrați

RIVUS este dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 14 hectare, pe fosta platformă industrială Carbochim.

Proiectul mixed-use va combina mai multe funcțiuni – retail, cultură, educație, sport, entertainment, evenimente, birouri și spații verzi.

Conform informațiilor comunicate de dezvoltatori, în cadrul ansamblului sunt prevăzute peste 400 de magazine, precum și un hub cultural și de divertisment destinat mai multor categorii de public.

O componentă importantă a proiectului o reprezintă reconversia patrimoniului industrial. Două clădiri existente pe fosta platformă Carbochim urmează să fie reabilitate și să primească funcțiuni noi.

Clujenii vor avea din nou acces la malul Someșului

Proiectul prevede și reamenajarea unei suprafețe importante de spațiu verde și deschiderea zonei către râul Someș.

Este anunțată amenajarea unui parc de 52.000 de metri pătrați, care va include aproximativ 700 de arbori maturi și peste 100.000 de plante decorative.

Acestora li se vor adăuga acoperișuri verzi și fațade înierbate.

Noua zonă verde va fi conectată cu Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura, urmărindu-se astfel crearea unei legături între proiect, Someș și spațiile publice din această parte a orașului.

Pod rutier cu patru benzi și două pasarele pietonale

Investiția include și lucrări de infrastructură și mobilitate în zona proiectului.

Printre intervențiile anunțate se numără realizarea unui pod rutier cu patru benzi, construirea a două pasarele pietonale, precum și modernizarea străzilor din jurul ansamblului.

Dezvoltatorii au anunțat că RIVUS beneficiază de un credit sindicalizat verde în valoare de 400 de milioane de euro, prezentat drept cel mai mare acordat până acum unui proiect imobiliar din România.

RIVUS schimbă treptat imaginea fostei platforme Carbochim

Prin transformarea celor 14 hectare ale fostei platforme industriale, proiectul urmărește să creeze o nouă zonă urbană în Cluj-Napoca, cu acces la Someș și cu funcțiuni care depășesc zona comercială clasică.

Confirmarea TEILOR Holding vine în contextul în care dezvoltatorii anunță că gradul de contractare al suprafeței de retail a ajuns la 80%.

Astfel, TEILOR, DAAR, JANINE și Money Gold se adaugă listei de branduri care urmează să fie prezente în noul proiect.

Pentru Cluj-Napoca, una dintre noutățile acestei etape este debutul JANINE în Transilvania, în timp ce prezența celor patru concepte TEILOR Holding consolidează componenta dedicată bijuteriilor și segmentului premium din viitorul ansamblu RIVUS.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Apel pentru martori în Mănăștur: un bunic ar fi ajuns la spital cu șoldul rupt după o agresiune. Locuitorii reclamă probleme în cartier

Maria Costea

Published

on

O nepoată îngrijorată a lansat un apel public pe un grup din Cluj-Napoca, în speranța că va găsi persoane care au asistat la un incident grav petrecut în zona Mănăștur–Clăbucet.

Potrivit mesajului publicat de aceasta, bunicul său ar fi fost agresat de două persoane, în jurul orei 11:30–12:00, iar în urma incidentului ar fi ajuns la spital cu șoldul rupt.

Tânăra îi roagă pe cei care se aflau în zonă și au văzut ce s-a întâmplat, dar și pe cei care ar putea avea imagini surprinse de camere de supraveghere, camere auto sau telefoane, să o contacteze în privat.

„APEL PENTRU MARTORI – CLUJ, MĂNĂȘTUR/CLĂBUCET

Astăzi, în jurul orei 11:30–12:00, bunicul meu a fost agresat de două persoane în zona Mănăștur–Clăbucet, ajungând la spital cu șoldul rupt.

Dacă a văzut cineva ce s-a întâmplat sau are filmări / informații, vă rog să-mi scrieți în privat.

Vă rog mult, dați share. Poate postarea ajunge la cineva care a fost acolo și ne poate ajuta.

Vă mulțumesc! 🙏”, a transmis nepoata bărbatului.

„Nu te mai simți în siguranță”

Mesajul a stârnit reacții și din partea altor locuitori, care au început să vorbească despre problemele pe care susțin că le întâmpină în anumite zone ale cartierului Mănăștur.

Unul dintre mesajele postate descrie grupuri de tineri gălăgioși, injurii și un sentiment tot mai accentuat de nesiguranță:

„E dezastru în cartier. Aceeași problemă o avem și noi, cu tineri gălăgioși. Înjură atât fetele, cât și băieții, nu poți să le zici nimic pentru că sunt foarte obraznici. Suni la poliție și nu se rezolvă nimic, e o debandadă peste tot, nu te mai simți în siguranță.”

Deocamdată, circumstanțele exacte în care bunicul femeii ar fi fost rănit nu sunt clarificate public. Relatarea privind agresiunea și afirmațiile referitoare la problemele din cartier provin din postările cetățenilor și nu reprezintă, în lipsa unei comunicări oficiale, concluziile autorităților.

Orice persoană care a asistat la incidentul din zona Clăbucet sau care deține imagini ce ar putea ajuta la stabilirea celor întâmplate este îndemnată să furnizeze informațiile familiei și autorităților.

Daca aveti informatii trimite-ti aici sau nepoatei Olimpia Denisa https://www.facebook.com/share/1CJLuQjfUb/

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Clinica Stomatologică Diacicov din Cluj – locul unde tehnologia modernă întâlnește medicii care te fac să uiți de frica de dentist

Stefan Petre

Published

on

Poți ajunge să adormi pe scaunul dentistului?
Pentru mulți oameni pare imposibil. La Clinica Stomatologică Diacicov din Cluj-Napoca, însă, există pacienți care spun că s-au relaxat atât de mult în timpul tratamentelor încât au ațipit. În spatele acestei experiențe stau o echipă atentă, un mod de lucru delicat și tehnologii moderne care urmăresc să facă tratamentele cât mai confortabile. Relatările despre pacienți care au ațipit în timpul tratamentului au fost prezentate și anterior de iLoveYouCluj.

Dr. Mihail Diacicov și o echipă pentru care pacientul este mai mult decât „un dinte”

La baza clinicii se află Dr. Mihail Diacicov, iar filosofia prezentată de cabinet pune accent pe dialog, colaborare și găsirea soluției potrivite fără teamă și presiune. Site-ul clinicii descrie un colectiv de medici și personal medical orientat către o atmosferă caldă și relaxantă, iar serviciile acoperă mai multe ramuri ale stomatologiei moderne.

Pentru un pacient care se teme de dentist, tehnologia este importantă, dar la fel de importante sunt mâna medicului, răbdarea și empatia.

Aici apare și unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le poate primi un stomatolog: pacientul este atât de relaxat încât ajunge să ațipească în timpul tratamentului.

Asta nu înseamnă că orice procedură este garantat complet lipsită de durere. Percepția durerii diferă de la o persoană la alta și în funcție de intervenție. Însă tehnicile moderne, anestezia atunci când este indicată și modul delicat de lucru pot reduce considerabil disconfortul.

Albirea profesională: un zâmbet mai luminos, dar sănătatea rămâne pe primul loc

Estetica dentară ocupă un loc important în cadrul Clinicii Diacicov. Cabinetul oferă albire dentară profesională, iar procedura este precedată de evaluarea sănătății dinților și gingiilor, astfel încât medicul să stabilească dacă albirea este potrivită pentru pacient.

Clinica utilizează și tehnologie laser în stomatologie, inclusiv laserul Woodpecker LX16 Plus pentru anumite proceduri gingivale, descris de cabinet ca minim invaziv și destinat unor intervenții precise, cu disconfort redus.

Ideea este simplă: nu doar dinți mai albi, ci un rezultat natural, obținut într-un cadru controlat medical și adaptat fiecărui pacient.

Spark – aparatul dentar aproape invizibil

Pentru cei care își doresc dinți mai drepți, dar nu vor să poarte bracketuri metalice vizibile, clinica oferă și Spark, sistemul modern de alignere transparente.

În locul aparatului clasic, tratamentul folosește o succesiune de gutiere transparente care deplasează progresiv dinții, atunci când medicul ortodont stabilește că această soluție este potrivită cazului respectiv.

Unul dintre marile avantaje este discreția: gutierele sunt mult mai puțin vizibile în conversații, la serviciu sau în fotografii. În plus, sunt detașabile la masă și pentru igiena orală, ceea ce poate face viața de zi cu zi mai comodă pe parcursul tratamentului.

Tehnologia ajută. Dar medicul face diferența.

Clinica dispune și de instrumente digitale moderne. Pentru estetica dentară este utilizat, de exemplu, scannerul intraoral, care permite realizarea unei reprezentări 3D precise a danturii și poate elimina în anumite situații necesitatea amprentelor clasice.

Însă poate cea mai importantă „tehnologie” rămâne imposibil de cumpărat: empatia.

Să observi când pacientului îi este teamă. Să îi explici înainte să începi. Să lucrezi fără grabă. Să fii atent la fiecare reacție.

Această combinație dintre tehnologie, precizie și relația umană este direcția pe care Clinica Diacicov spune că o urmărește: stomatologie modernă într-un mediu în care pacientul să se simtă în siguranță.

Când cel mai mare compliment este: „Am adormit la dentist”

Pentru cineva care a amânat ani întregi vizita la stomatolog de frica durerii, ideea poate părea greu de imaginat.

Dar acesta este poate cel mai bun mod de a descrie ceea ce încearcă să construiască echipa Diacicov: să transforme vizita la dentist dintr-un moment de teamă într-o experiență în care pacientul poate avea încredere.

De la tratamente stomatologice și estetică dentară, până la tehnologie laser, scanare digitală și aparate dentare transparente Spark, accentul rămâne pe tratamente adaptate fiecărui caz și pe confortul pacientului.

Clinica Stomatologică Diacicov
📍 Aleea Bibliotecii nr. 10, Cluj-Napoca
📞 0731 177 699 / 0364 808 112
✉️ contact@cabinet-stomatologic-diacicov.ro

Pentru că uneori cea mai bună reclamă pentru un stomatolog nu este „nu mi-a fost frică”, ci: „m-am relaxat atât de tare încât aproape am adormit”.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

FOTO. Incendiu puternic pe strada Porii din Florești. Un nor uriaș de fum, vizibil de la mare distanță

Diana Petrescu

Published

on

Un incendiu a izbucnit miercuri, 9 septembrie, în zona străzii Porii din Florești, iar coloana impresionantă de fum poate fi observată de la mare distanță.

Din imaginile surprinse de localnici se vede cum un fum gros și negru se ridică dintre imobilele din zonă, incendiul producând îngrijorare în rândul locuitorilor.

La această oră, nu există încă informații oficiale privind cauza incendiului, suprafața afectată sau eventuale persoane rănite. Informațiile disponibile online despre alte incendii recente din Florești se referă la incidente diferite, astfel că acestea nu trebuie confundate cu evenimentul de astăzi.

Incendiu pe strada Porii din Florești

Fotografia primită de iLoveYouCluj arată amploarea coloanei de fum, care se ridică deasupra blocurilor și poate fi văzută din mai multe zone ale comunei.

Vom reveni cu informații imediat ce autoritățile transmit date oficiale despre intervenție, pagube și cauza probabilă a incendiului.

Știre în curs de actualizare.

📸 Foto: cititor iLoveYouCluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Din toată lumea, spre România. De ce familii cu copii ajung la Transilvania Healing Centre și ce progrese relatează părinții copiilor cu autism

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca a devenit punctul de plecare al unui concept de medicină integrativă care, potrivit Transilvania Healing Centre, a atras până astăzi peste 40.000 de pacienți din România și din străinătate. Printre poveștile care atrag cel mai mult atenția sunt cele ale familiilor cu copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, unele relatând progrese în comunicare, energie și interacțiune după includerea într-un protocol integrativ.

Nu mai vorbim doar despre pacienți din Cluj.

Pe pagina oficială, Transilvania Healing Centre spune că pragul centrelor sale a fost trecut de peste 40.000 de pacienți din țară și din străinătate.

Iar printre cei care ajung la centru se numără numeroși copii.

Centrul afirmă chiar că foarte mulți dintre pacienții săi sunt copii, iar una dintre direcțiile despre care vorbește în materialele proprii este abordarea integrativă în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist.

Poveștile care impresionează cel mai mult sunt cele ale copiilor

Există rezultate care se văd într-o analiză.

Și există schimbări pe care părinții spun că le observă acasă: copilul începe să comunice mai mult, devine mai atent la cei din jur sau începe să-și exprime mai bine nevoile.

Pe platforma Healing TV, Transilvania Healing Centre prezintă cazul unui băiat diagnosticat la vârsta de 3 ani cu probleme din spectrul autist.

Potrivit testimonialului publicat de centru, după câteva luni de protocol, familia a observat mai multă energie, o mai bună înțelegere și progrese în vorbire și comunicarea nevoilor.

Este important însă un detaliu: aceasta este experiența relatată de familie și de clinică, nu dovada că aceeași evoluție va apărea la fiecare copil.

De ce sunt frecvențele în centrul atenției?

Una dintre particularitățile Transilvania Healing Centre este utilizarea medicinei bioelectromagnetice.

Centrul descrie terapia sa ca folosind frecvențe specifice transmise prin intermediul unor benzi bioelectromagnetice, terapia fiind corelată cu o evaluare efectuată anterior. O ședință standard durează aproximativ 45 de minute.

Pentru copii, unul dintre avantajele practice ale acestei abordări este caracterul non-invaziv promovat de centru.

Fără intervenție chirurgicală și fără proceduri dureroase.

Acest lucru poate conta enorm pentru familiile cu copii care tolerează greu anumite investigații sau proceduri.

În autism, centrul spune că abordarea este mult mai complexă decât terapia cu frecvențe

Și aceasta este o distincție esențială.

Transilvania Healing Centre nu descrie propriul protocol pentru copiii cu TSA ca fiind reprezentat exclusiv de „frecvențe”.

În materialele sale despre autism, centrul vorbește despre o abordare care poate include evaluarea nutrițională, identificarea intoleranțelor alimentare, analiza microbiomului intestinal, stabilirea deficitelor nutriționale, un program alimentar individual și selectarea suplimentelor și terapiilor în funcție de fiecare caz.

Cu alte cuvinte, abordarea propusă este una integrativă.

Nu există un protocol identic pentru fiecare copil.

De la Sorin Gadola la mii de pacienți

În spatele întregului concept se află și o poveste personală.

Fondatorul Sorin Gadola a fost el însuși pacient.

Transilvania Healing Centre relatează că acesta s-a confruntat cu boli cronice, alergii și afecțiuni autoimune și că timp de aproape zece ani a căutat soluții la medici din diferite țări europene.

Experiența sa ulterioară cu medicina integrativă l-a determinat să dezvolte centrul care astăzi îi poartă filosofia mai departe.

De la Cluj, proiectul s-a extins ulterior în București, Iași și Timișoara.

Când un părinte vede o schimbare, cifrele trec pe planul doi

În cazul unui copil cu TSA, fiecare progres poate avea o semnificație uriașă pentru familie.

Un cuvânt nou.

O nevoie exprimată.

Mai multă interacțiune.

Mai multă autonomie.

Tocmai de aceea testimonialele părinților sunt atât de puternice emoțional.

Transilvania Healing Centre spune că unele dintre „cele mai remarcabile rezultate” din experiența sa au fost observate în cazul copiilor, iar platforma centrului prezintă separat cazuri și materiale dedicate autismului.

Dar aici trebuie făcută o distincție importantă între experiențele individuale ale pacienților și ceea ce poate fi demonstrat științific pentru toți copiii diagnosticați cu TSA.

Autismul nu are un „tratament-minune”

Oricât de impresionante pot fi anumite testimoniale, autismul este o tulburare de neurodezvoltare, iar rezultatele unui copil nu pot fi extrapolate automat la altul.

În prezent, nu există dovezi clinice solide care să permită prezentarea terapiilor bioelectromagnetice prin frecvențe drept un tratament demonstrat pentru autism.

De aceea, relatările familiilor prezentate de Transilvania Healing Centre trebuie privite ca experiențe individuale, nu ca o garanție de rezultat și nu ca motiv pentru întreruperea terapiilor sau îngrijirilor recomandate de specialiști.

Iar tocmai această diferență face ca poveștile să merite spuse corect.

Pentru familiile care relatează schimbări, ele sunt reale în experiența lor de zi cu zi.

Pentru medicină, însă, este nevoie de studii controlate pentru a putea spune cu certitudine ce intervenție a produs schimbarea și la ce categorie de copii poate funcționa.

Clujul, locul unde continuă să ajungă familii în căutarea unei alte perspective

Transilvania Healing Centre din Cluj funcționează pe strada Andrei Mureșanu nr. 29, iar centrul spune că modelul său combină evaluarea individuală, medicina bioelectromagnetică, alimentația și protocoalele personalizate.

Pentru părinții care îi trec pragul, însă, tehnologia este doar o parte a poveștii.

Ceea ce caută, înainte de orice, este progresul copilului lor.

Iar când o familie spune că după luni dificile copilul comunică mai mult, se joacă, își exprimă mai bine nevoile sau interacționează diferit cu cei din jur, acel progres poate însemna enorm.

Din Cluj până dincolo de granițele României, tocmai aceste povești au făcut ca Transilvania Healing Centre să devină un nume urmărit de familii care caută o abordare integrativă și complementară pentru copiii lor.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era