Connect with us

Prin Oras

13 ONG-uri protestează împotriva prevederilor proiectului de lege privind organizarea și funcționarea SRI. Republica Militară România: Impunitate și puteri sporite pentru SRI – ZiardeCluj.ro

Alex Campian

Published

on

13 ONG-uri protestează împotriva prevederilor proiectului de lege privind organizarea și funcționarea SRI. Republica Militară România: Impunitate și puteri sporite pentru SRI - ZiardeCluj.ro

3 ONG-uri au publicat, marți, un text de protest față de prevederile proiectului de lege privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, consultat de G4Media.ro, pe motiv că noile reguli dau puteri sporite SRI și le oferă impunitate ofițerilor de informații. ”Militarizarea rapidă a statului, sub conducerea unui premier trecut mult prea repede din haina de general activ în cea de politician de carieră, și la comanda unui președinte aflat moral tot mai departe de cetățeni, de democrație și de libertate, este o tendință ce ne îngrijorează profund, și solicităm ferm tuturor partidelor politice să o oprească de îndată”, se arată în comunicatul celor 13 ONG-uri, publicat pe site-ul stareademocrației.roONG-urile mai arată că acest proiect de lege a fost precedat de acte normative, adoptate de Guvern și de Parlament, ce au crescut puterile serviciilor de securitate în alte domenii: interceptarea comunicațiilor electronice prin Codul Comunicațiilor (lege declarată parțial neconstituțională de CCR), filtrarea investițiilor străine din țări din afara spațiului comunitar, sau servicii secrete cu un rol central în proiectul de cloud guvernamental, cu acces direct toate datele de trafic.Redăm mai jos comunicatul integral:”Protestăm ferm împotriva planurilor puterii politice de a oferi impunitate și puteri sporite agenților din serviciile de securitate, așa cum rezultă din proiectul de lege aflat în dezbaterea Coaliției de guvernare, și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro.Una din prevederi este impunitatea în fața justiției: personalul SRI ar urma să fie anchetat doar de un număr limitat de procurori, anume desemnați, iar perchezițiile la sediul SRI ar urma să se facă doar cu acordul șefului statului și cu informarea directorului SRI. Astfel, de facto, personalul SRI ar avea o protecție fără precedent în fața justiției, iar eventualele fapte comise cu știința directorului SRI, sau chiar a șefului statului, nu ar putea fi niciodată anchetate. Consecința maximală este că un președinte rău intenționat ar putea să folosească SRI în interes propriu fără niciun fel de răspundere legală.Președintele ar urma să primească puteri sporite, iar Parlamentul să fie exclus din procedura de demitere a directorului SRI. Este inacceptabilă limitarea puterii Parlamentului în privința controlului serviciilor de securitate, iar adâncirea simbiozei între șeful statului și șeful SRI nu face decât să sporească tentația puterii și a impunității.O altă prevedere scandaloasă este că personalul SRI ar putea să solicite oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale, iar persoana respectivă ar fi obligată nu doar să asiste, ci și să păstreze secretul asupra operațiunii. Acest tip de prevederi depășesc mult cadrul obligațiilor cetățenești și devin o încălcare gravă a libertăților civile.Conform aceluiași proiect de lege, SRI ar urma să devină autoritate națională în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI. Cel puțin două decizii anterioare ale Curții Constituționale au declarat în afara Constituției prezența SRI în procedura de urmărire penală, ca autoritate responsabilă cu interceptările.Nu în ultimul rând, SRI ar primi dreptul de a-și crea și administra propriile firme („pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii, potrivit legii”) și chiar propria societate civilă („asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar”), totul departe de ochii publicului, și, potențial, chiar și în afara controlului fiscal, pentru că documentele operative privind cheltuielile se casează și se distrug anual, la finalul exercițiului fiscal. Oricum fondurile pot veni și din orice “alte surse, legal constituite” (sponsorizari, donatii, activități economice).Amintim și că acest proiect, aflat în dezbaterea coaliției de guvernare și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro, a fost precedat de acte normative, adoptate de Guvern și de Parlament, ce au crescut puterile serviciilor de securitate în alte domenii: interceptarea comunicațiilor electronice prin Codul Comunicațiilor (lege declarată parțial neconstituțională de CCR), filtrarea investițiilor străine din țări din afara spațiului comunitar, sau servicii secrete cu un rol central în proiectul de cloud guvernamental, cu acces direct toate datele de trafic.Militarizarea rapidă a statului, sub conducerea unui premier trecut mult prea repede din haina de general activ în cea de politician de carieră, și la comanda unui președinte aflat moral tot mai departe de cetățeni, de democrație și de libertate, este o tendință ce ne îngrijorează profund, și solicităm ferm tuturor partidelor politice să o oprească de îndată.”Semnatari:Centrul pentru Inovare PublicăActiveWatchAsociația pentru Tehnologie și InternetCeRe: Centrul de Resurse pentru participare publicăAsociația MozaiQ LGBTInstitutul Român pentru Pace, PATRIRAsociația FILIAÁtlátszó Erdély (Transilvania Transparentă)Centrul pentru Jurnalism IndependentFONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii SocialeAsociatia RiseOUTAsociația Parcul Natural VăcăreștiFunky Citizens

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era