Connect with us

Prin Oras

Recuperarea este Posibilă: un program pentru pacienți cu traumatisme dobândite. Modulul 2

Alex Campian

Published

on

Recuperarea este Posibilă: un program pentru pacienți cu traumatisme dobândite. Modulul 2

Recuperarea este Posibilă: Fortech în calitate de finanțator, alături de Institutul RoNeuro și fizioterapeuții colaboratori – parte a Fundației pentru Studiul Nanoneuroștiințelor și Neuroregenerării, și Asociația Beard Brothers lansează împreună cel de-al doi-lea modul al proiectului de recuperare medicală gratuită, creat pentru pacienți care au suferit un eveniment traumatic de natură musculo scheletală.Prin intermediul campaniei, pacienții vizați au posibilitatea de a beneficia de 20 de ședințe gratuite de reabilitare medicală, specifice afecțiunii.Tratamentul individualizat propriu-zis este însoțit de informații educative cu privire la îngrijirea structurilor lezate în urma accidentării. Suplimentar, cei aflați în imposibilitate de deplasare vor putea solicita transport în cadrul clinicii pentru desfășurarea orelor de tratament. Ședințele se vor desfășura în cadrul clinicii RoNeuro, din Cluj-Napoca, în regim 1 la 1, în cabinete individuale, corespunzător dotate, pentru a-i oferi pacientului un nivel ridicat de intimitate și siguranță în contextul pandemiei.Modulul 2 se concentrează pe rezolvarea unor afecțiuni cu un caracter dobândit, rezultate prin accidentare. Acestea pot fi de natură neuromotorie, ortopedică sau microchirurgie reconstructivă.Cazuistica întâlnită în proiectul pilot, derulat pe parcursul anului 2021 și concluzionat la începutul toamnei, confirmă necesitatea unei astfel de inițiative și îi determină pe cei trei parteneri să continue colaborarea.“Ne bucurăm foarte mult de faptul că primul modul a fost un real succes. Am reușit să ne îndeplinim obiectivul, și anume să acordăm sprijin prin recuperare medicală unor pacienți care au trecut printr-un moment greu din viața lor. Până în momentul de față, au predominat politraumatismele, cele mai frecvente incluzând traumatismele vertebro-medulare. În limbaj comun, vorbim de o leziune a coloanei vertebrale, soldată cu afectarea măduvei spinării, care poate compromite total sau parțial funcțiile acesteia.Acum, suntem entuziasmați să anunțăm oficial că lansăm modulul 2 al acestei campanii, și suntem dornici să ajutăm și să <reparăm> cât mai mulți pacienți.”- a precizat Tibor Szatmári – Fizioterapeut, Coordonator al campaniei “Recuperarea este Posibilă”. În calitate de sponsor al proiectului, încă de la primul modul, Călin Văduva, CEO Fortech, a adăugat: “Susținerea comunității locale și dezvoltarea unor relații de calitate cu aceasta face parte din cultura noastră. Educația și sănătatea sunt ramurile principale pe care ne-am angajat să le susținem cu mulți ani în urmă, când ne-am definit viziunea de responsabilitate socială. Contribuim cu drag la realizarea unor inițiative cu motivații mari, cum este și #RecuperareaEstePosibilă, care sunt create cu dedicație de câțiva oameni deosebiți. Experiențele trecute ne-au doveditrepetat că astfel de intervenții, chiar și la scară mică, pot schimba în bine destine. Acest lucru ne aduce satisfacție și dorința de a susține mai departe inițiativele care-și confirmă valoarea.”Dincolo de numărul mare de solicitări înregistrate, prima ediție a adus încă o data în lumină nevoia de conștientizare și educare a pacienților cu privire la opțiunile de tratament de recuperare, care împreună cu tratamentul clasic chirurgical sau medicamentos le pot susțineși accelera procesul de vindecare.Dr. Loredana Cremenitchi, Manager al Institutului RoNeuro – parte a Fundației NANO, a punctat necesitatea abordării serviciului medical oferit pacientului post-traumatic dintr-o perspectivă interdisciplinară și integrată:„Campania noastră este conturată în jurulcredinței că abordarea medicală multi-disciplinară este un factor esențial în vindecarea unui pacient post-traumatic. Corpul uman este o rețea foarte sofisticată de structuri care lucrează adesea în relație de co-dependență. Aplicată fragmentat, la nivelul unui singur segment, fiecare metodă terapeutică poate avea limitări. Atunci cândmai multe specialitățimedicale participă pentru a genera un plan integrat, specific pentru nevoia pacientului, șansele de vindecare sunt maximizate.Fiziokinetoterapia prezentului este una dintre specialitățile medicinei, care aduce tehnici noi, de finețe, cu un rol beneficîn vindecarea unor traume multiple. Rezultate anterioare din experiența clinicii ne arată că o convalescență activă, practicată sub îndrumare de specialitate, poate conduce la ameliorarea semnificativă, chiar și în cazul unordeficiențe post-traumatice mai severe sau accentuate.”Sloganul campaniei, “I Miss the Sound of my Steps/Mi-e dor de sunetul pașilor mei”, subliniazăimpactulpe care o accidentare îl poate genera la nivelul aparatului musculoscheletal. Urmările unui traumatism se potmanifesta într-o multitudine de forme, de la pierderea sensibilității și fluidității motorii, până la deficite de ordin funcțional, cognitivși chiar emoțional. În completare, numele campaniei, #RecuperareaEstePosibilă,invită la speranță și grijă, indicând caracterul adjuvant și potențialul care rezultă dintr-o conduită fizioterapeutică adecvată.„Ne-am dorit să luăm parte la realizarea campaniei, înțelegând că putem contribui la crearea unor momente semnificative pentru un grup de oameni. Poate că ora de recuperare este adesea cea mai importantă oră din ziua sau dinsăptămâna unui pacient. Este un timp dedicat complet propriei refaceri, în care este ajutat să-și recâștige puțin din abilități, și puțin din încrederea că va reuși. Confruntat cu lupta corpului, omul își poate pierde temporar echilibrul, precum un copac înclinatde furtună, care are nevoie de un punct de sprijinpentru a-l ține să nu cadă.Să se ridice din nou. #RecuperareaEstePosibilă este un punct de sprijin pentru cei care trec prin furtună, posibil printr-o colaborare foarte frumoasă.” – a spus Andreea Buza, Marketing & Communications Manager FortechPentru a se înscrie în program, pacienții pot consulta detalii în pagina campaniei proiectului: www.recuperareaesteposibila.ro. Înscrierile rămân deschise până la consumarea fondurilor alocate. Programul este valabil pentru pacienți din toată țara, care vor avea posibilitatea de a se caza pe cont propiu la nivelul județului Cluj, în perioada desfășurării tratamentului. Prin sprijinul Asociației Beard Brothers, persoanele aflate în scaun rulant, sau cu dificulțăți de deplasare, vor putea beneficia de transport gratuit la nivelul județului Cluj, pentru deplasarea în cadrul clinicii în vederea efectuării tratamentului. Acestea vor fi preluate cu mașina specială a asociației, Beard Mobilul. “Ultimii ani ne-au expus din ce în ce mai mult la problemele care confruntă domeniul sănătății. Prin activitatea Asociației Beard Brothers, am ajuns să ne implicăm tot mai intens pentru a contribui la rezolvarea unora dintre acestea, atât prin campanii proprii, cât și ca partener al unor proiecte externe. În mod particular, din 2016 am pus înfuncțiune BeardMobilul, prin care ajutăm persoane cu deficite motorii să ajungă unde au nevoie. Nu putem decâtsă le rămânem alături și prin intermediul proiectului #RecuperareaEstePosibilă. –  a menționat Lucian Stet, Vicepresedinte Beard BrothersSubiectul reabilitării medicale beneficiază încă de o mediatizare redusă în România în raport cu alte discipline ale medicinei, sau cu expunerea de care beneficiază în alte țări. Dincolo de abordarea unor cazuri specifice, #RecuperareaEstePosibilă își propune să atragă atențiaasupra importanței reabilitării medicale, evoluției și rolului fizioterapeutului în practica medicală modernă.“Extrem de multe afecțiuni și patologii se pot rezolvacu ajutorul unui tratament specific individualizat condus de un fizioterapeut specializat pe afecțiunea respectivă. Medicina evoluează în pași repezi, apar supraspecializări tot mai inovative și mai ajutătoare, iar fiecare dintre noi ca și fizioterapeut ar trebui să ne dezvoltăm continuu prin cursuri/congrese și de ce nu, să ne axam pe o ramură prin care să excelăm, să fim cei mai buni și să revoluționăm recuperarea medicală și specializarea de fizioterapeut.” – a concluzionat Tibor Szatmári – Fizioterapeut, Coordonator #RecuperareaEstePosibilă DESPREInstitutul RoNeuro – parte a Fundației pentru Studiul Nanoneuroștiințelor și Neuroregenerăriieste un centru de excelență în România și Europa de Est dedicat cercetării și diagnosticului bolilor neurologice, printr-o abordare integrativă, interdisciplinară. În cifre, RoNeuro înseamnă o medie de 1500 pacienți pe lună, 17 specializări medicale și peste 40 de medici primari, specialiști, psihologi, psihoterapeuți, si fizioterapeuți.Asociația Beard Brothers este una dintre cele mai îndrăgite organizații clujene, cu o activitate remarcabilă în comunitatea locală. Printre proiectele active ale Asociației se numără construirea unei școli de meserii (Beard Brothers School), asigurarea transportului gratuit pentru persoanele cu dizabilități (The Beard Mobile), cursuri online pentru elevi (The Tutors), plantarea a zece mii de brazi în municipiul Cluj-Napoca (10k Brazii) și proiectul Ambulanța Socială care vizează oferirea de consultații medicale gratuite persoanelor din mediul rural.Fortech este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii software din regiunea Transilvaniei, cu birouri regionale în Iași, Oradea și Brașov, și un număr de 1000 de angajați și colaboratori. Compania se bucură de recunoașterea IAOP, EY, Forbes, Deloitte și a fost recent selectată de conglomeratul german Bosch în rețeausa sa de furnizori preferați pentru anul 2021.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Stefania Heinz

Published

on

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Pe un grup dedicat profesioniștilor din domeniul taximetriei, a apărut o postare care a stârnit un val de emoție și regrete: „Taximetria din Cluj-Napoca a pierdut un coleg. Așa cum îi spuneam noi, „Mami”, un om bun, un coleg adevărat, plecat mult prea devreme dintre noi.”

Postarea, plină de durere și respect, este un omagiu adus unui bărbat care, deși nu mai este printre noi, va rămâne în inimile celor care l-au cunoscut. „Mami” era un nume drag colegilor săi, un om care a fost mereu acolo pentru oricine avea nevoie de ajutor, un suflet generos care a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea taximetriștilor din Cluj.

Acesta nu a fost doar un coleg de serviciu, ci o persoană care știa cum să aducă un zâmbet pe fețele celor din jur. Prietenii din breaslă își aduc aminte de momentele petrecute împreună, de discuțiile sincere și de momentele de camaraderie care făceau din fiecare zi de muncă o experiență mai ușoară. Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie pierderea imensă simțită acum de toți cei care l-au cunoscut.

„Plecare mult prea devreme” – aceasta este fraza care se repetă în comentariile colegilor, subliniind cât de nedreaptă este viața uneori. Moartea prematură a unui om bun este o tragedie care lasă urme adânci, nu doar în familie, ci și în cercul celor care l-au admirat și respectat.

Condoleanțele pentru familia îndurerată sunt exprimate de către întreaga comunitate de taximetriști, care le transmite un mesaj de compasiune și putere în aceste momente grele. „Dumnezeu să vă dea putere în aceste momente grele și să-l așeze pe Mami în pace și lumină”, sunt cuvintele care reflectă durerea profundă resimțită de toți cei care au avut onoarea să-l întâlnească.

În aceste clipe de tristețe, taximetriștii din Cluj își dau adio unui coleg drag, un om care a fost mult mai mult decât un simplu partener de muncă – a fost un prieten, un sprijin, o prezență caldă într-o lume adesea marcată de agitație și oboseală.

„Drum lin, coleg drag” – aceasta este încheierea postării, un ultim omagiu adus unui om care va rămâne mereu în amintirea celor care l-au iubit și respectat.

Pierderea unui coleg de muncă nu este niciodată ușoară, dar în cazul lui „Mami”, ea este cu atât mai grea, având în vedere impactul pe care l-a avut asupra celor din jurul său. Rămas bun, „Mami”. Drum lin! 🕊️🚖

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

Maria Costea

Published

on

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora Shopping Center din Cluj-Napoca după finalizarea amplului proiect de renovare aflat în pregătire. Intervenția propusă urmărește redefinirea relației dintre clădire și oraș, cu un accent puternic pus pe deschidere, vizibilitate și integrare urbană.

Accesul principal dinspre strada Brassai Sámuel este gândit ca un punct-cheie al noii identități arhitecturale. Fațada este tratată prin suprafețe vitrate ample, care permit o legătură vizuală directă între interiorul centrului comercial și spațiul public. Această abordare transformă clădirea dintr-un volum închis într-un element permeabil, care comunică activ cu orașul.

Conceptul de transparență este folosit ca strategie de mediere urbană, având rolul de a estompa granița dintre spațiul comercial și țesutul urban din jur. Prin utilizarea sticlei și a volumelor clare, proiectul propune un dialog continuu între activitățile din interior și viața străzii, contribuind la animarea zonei și la creșterea atractivității pietonale.

Renovarea nu vizează doar o actualizare estetică, ci și o repoziționare a Sora Shopping Center în peisajul central al orașului, adaptată nevoilor actuale ale comunității urbane. Noua imagine sugerează un spațiu mai luminos, mai accesibil și mai conectat la fluxurile pietonale și vizuale ale Clujului.

Proiectul este semnat de Atelier Fkm, în colaborare cu Filofi și Trandafir Arhitectură, echipe care propun o viziune contemporană asupra regenerării clădirilor existente, punând accent pe sustenabilitate, deschidere și integrare urbană.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom