Connect with us

Prin Oras

#RomâniaDeschisă împreună cu AmSchool pornesc în căutarea școlii ideale pentru elevii români

Alex Campian

Published

on

#RomâniaDeschisă împreună cu AmSchool pornesc în căutarea școlii ideale pentru elevii români

#RomâniaDeschisă continuă seria acțiunilor axate pe identificarea soluțiilor pentru cele mai pregnante probleme sociale cu un nou demers îndreptat către sistemul educațional autohton. Proiectul lansat în urmă cu câteva luni are ca scop intermedierea dialogului dintre cetățeni, autorități și mediul de afaceri, propunând spre dezbatere în luna decembrie tema unei școli ideale pentru elevii români.Împreună cu AmSchool – American Alternative School, școală și liceu pe sistem flipped education, #RomâniaDeschisă adună prin intermediul unui chestionar online opiniile românilor cu privire la reforma sistemului educațional preuniversitar autohton. Întrebările vizează analiza învățământului românesc actual, a capacității sale de adaptare la schimbările cotidiene și expunerea unei viziuni idealizate asupra școlarizării din sistemul de stat. În acest sens, parteneriatul cu un reprezentant al educației private este menit să contribuie la identificarea celor mai bune soluții care să încorporeze răspunsurile primite, formând astfel idei pentru o abordare modernă, adaptată societății în care trăim și cerințelor de pe piața muncii.„Pentru noi, școala ideală este cea în care elevii poartă responsabilitatea învățării, iar profesorii „coboară” între copii și devin mentorii celor cu care lucrează. Școala ideală înseamnă să lucrezi cu grupuri mici de copii, să evaluezi modul lor de gândire și nu cât și cum au memorat mecanic. O școală în care sistemul de notare nu este public, în care greșeala face parte din învățare, în care deciziile sunt luate împreună cu copiii, iar comunicarea și feedbackul bidirecționale sunt permise. Școala ideală se adaptează 100% la nevoile copilului – din punct de vedere al conținuturilor, al evaluării, al spațiilor de lucru, al procesului de învățare, al atitudinii profesorilor. Cercetarea #RomâniaDeschisă ne este utilă tuturor, deopotrivă părinți, educatori și copii. Rezultatele ar trebui să fie un reper de „redesign” al educației din România. Dar, pentru aceasta, foarte mulți dintre noi ar trebui să se implice. Și cea mai simplă formă de implicare înseamnă să completeze formularul”, susține Ovidiu Atanasiu, fondator AmSchool.La baza demersului de a găsi caracteristicile școlii ideale au stat diferențele pedagogice dintre sistemul de stat și cel privat, observate de Cristian China-Birta, inițiatorul proiectului #RomâniaDeschisă. Cunoscutul blogger și antreprenor pornește această campanie și din postura de părinte ai cărui copii au experimentat ambele fețe ale învățământului din România, sesizând că trecerea de la un mediu de învățare la altul vine cu schimbări în ceea ce privește atitudinea elevului față de școală.„Imediat după mutarea fetei mele din sistemul de stat în cel privat, am fost uluit să văd diferențele în ceea ce privește modul ei de a aborda școala. Și viața ei în general, ce are de făcut în continuare. Ceea ce m-a pus foarte tare pe gânduri. Ce a provocat această schimbare radicală? Care sunt mecanismele din spatele ei? Cât de mari sunt diferențele dintre cele două sisteme de învățământ? Care sunt, totuși, caracteristicile comune ale acestora? Cum ar putea împrumuta sistemul de stat anumite caracteristici ale celui privat? Toate aceste întrebări și multe altele m-au determinat să încerc să aflu părerea românilor despre cum arată școala ideală în viziunea lor”, a declarat Cristian China-Birta.#RomâniaDeschisă este un proiect mai amplu ce se concentrează asupra creșterii nivelului de conștientizare pentru nevoia de dialog în rândul populației. Lansat în luna septembrie printr-o primă temă de dezbatere axată pe comportamentul consumatorului în pandemie, demersul se află în curs de dezvoltare și propune periodic noi subiecte de interes general. Următorul pas constă în lansarea unei platforme dedicate proiectului, menită să faciliteze accesul publicului la diferite studii ce vor reprezenta punctele de pornire ale discuțiilor și proiectelor sociale viitoare.  Inițiativa încurajează participarea cetățenilor la conturarea imaginii școlii românești ideale prin completarea și distribuirea chestionarului în mediul online. Participanții vor putea accesa ulterior rezultatele studiului și vor putea propune noi teme de discuție în cadrul viitoarei platforme.Află mai multe detalii despre proiect și care sunt următorii piloni de dezvoltare pe www.cristianchinabirta.ro.Despre AmSchool puteți găsi mai multe informații pe www.amschool.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era