Connect with us

Prin Oras

S-A SCHIMBAT ALGORITMUL: Performanța prefectului Tasnadi Szilard, la mâna lui Tișe

Alex Campian

Published

on

S-A SCHIMBAT ALGORITMUL: Performanța prefectului Tasnadi Szilard, la mâna lui Tișe

Județul Cluj ar putea avea, din nou, prefect PNL, după ce alianța PSD-PNL-UDMR și-au împărțit și funcțiile din eșalonul doi și trei, adică șefii de prefecturi și deconcentrate. Acum, prefectul județului Cluj este Tasnadi Szilard (UDMR), numit pe baza algoritmului vechii alianțe PNL – USR – UDMR. Regula noii alianțe spune că partidul care deține conducerea consiliului județean își va numi prefectul și șefii de deconcentrate. Alin Tișe, care inițial s-a opus numirii lui Tasnadi Szilard, a schimbat acum „algoritmul” numirii prefectului.Funcțiile din teritoriu au fost împărțite între cele trei partide din nou alianță. Este vorba de posturile de prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii. Din cele 42 de funcții de prefect, PSD va numi 21 de oameni în timp ce PNL va numi 17 iar UDMR va numi 4 prefecți. Potrivit unor surse politice citate de hotnews.ro, acolo unde un partid deține șefia Consiliului Județean va numi pe linie prefecții și șefii de deconcentrate. Aceasta înseamnă că la Cluj, prefectul UDMR Tasnadi Szilard ar trebui schimbat. Liberalul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, nu este foarte sigur dacă va fi sau nu înlăturat prefectul UDMR.„Schimbarea unui prefect trebuie făcută după o analiză concretă a activității lui, nu pentru că este maghiar. Ca atare, orice discuție pe această temă trebuie să aibă la bază criteriile de performanță și competență”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.Șeful județului a precizat că deocamdată nu s-a făcut nicio analiză a activității prefectului UDMR.Acum Tișe nu l-ar vrea dat la o parte pe Tasnadi Szilard cu una cu două, ar vrea să țină cont de performanța lui, deși în primăvară nu l-a vrut deloc pe actualul prefect UDMR. Cel puțin asta se înțelegea din declarațiile sale de la acea vreme.„Această conducere centrală a PNL, în frunte cu Ludovic Orban a decis numirea unui prefect de la UDMR la Cluj. Am făcut tot ceea ce este omenește posibil să schimb această decizie, dar din păcate nu am reușit. În opinia mea, este o palmă dată clujenilor, ardelenilor și organizației PNL Cluj. Din acest punct de vedere îmi exprim scuze public clujenilor. Voi continua din postura de președinte al Consiliului Județean să lupt pentru oamenii acestui județ. Analizez ca în ședința din martie a forului județean să propun schimbarea vicepreședintelui Consiliului Județean, Istvan Vakar de la UDMR”, spunea Tișe, în martie 2021, într-o emisiune online.Tișe a explicat acum ce a vrut să spună în martie.„Poziția mea viza că PNL revendică postul de prefect ca fiind cel mai votat partid din județ. Trebuia respectată voința alegătorilor din acel moment. Nu era problemă că prefectul era maghiar”, a precizat președintele Consiliului Județean.PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit la negocierile de la finalul anului trecut ca împărţirea posturilor de prefect şi a celor de secretar de stat să se facă proporţional cu procentele obţinute la alegerile parlamentare.Prefectul Tasnadi Szilard a declarat, pentru Ziar de Cluj, cu privire la regula noii alianțe politice că el nu deține nicio informație în acest sens, consultările fiind făcute la nivelul conducerii partidelor.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era