Connect with us

Sanatate

Moment important în medicină: Un rinichi de porc transplantat unei persoane, a funcţionat timp de două luni

Tudor Calinescu

Published

on

Moment important în medicină: Un rinichi de porc transplantat unei persoane, a funcţionat timp de două luni


O echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite a reuşit să menţină funcţional pentru o perioadă record de două luni un rinichi de porc modificat genetic transplantat în corpul unui om aflat în moarte cerebrală.
Rinichiul de porc modificat genetic a funcționat timp de două luni în corpul uman, experimentul fiind oprit după două luni, conform planificării.

„Am învăţat multe în ultimele două luni prin observaţii şi analize detaliate şi avem motive întemeiate să fim optimişti cu privire la viitor”, a declarat dr. Robert Montgomery, directorul Institutului de transplant din cadrul spitalului NYU Langone din New York, unde a fost efectuată procedura, transmite AFP, citată de Agerpres.

Astfel de transplanturi de organe animale la oameni, numite xenogrefe (xenotransplanturi), ar putea oferi o soluţie la deficitul cronic de rinichi donaţi.

Peste 100.000 de americani se află în prezent pe lista de aşteptare pentru un transplant de organ, dintre care aproape 88.000 aşteaptă un rinichi.

La data de 14 iulie, rinichiul unui porc a fost transplantat în corpul unui om aflat în moarte cerebrală care şi-a donat corpul ştiinţei. Porcul fusese modificat genetic, astfel încât organul să nu fie respins imediat de organismul uman.

După o lună nu s-a observat niciun semn de respingere, însă oamenii de ştiinţă au indicat joi că a apărut ulterior un uşor proces de respingere, care a necesitat intensificarea tratamentelor imunosupresoare.

Mai multe rezultate urmează să fie publicate în lunile următoare, se arată în comunicatul emis de NYU Langone.

În ultimii ani, această echipă a efectuat mai multe xenogrefe, inclusiv primul transplant de rinichi de porc la om, în septembrie 2021. Însă, toate încercările lor au fost până în prezent destul de scurte.

Experimentul realizat în această vară a durat în total 61 de zile, un record.

„Pentru a crea o sursă nelimitată de organe, trebuie să învăţăm cum să gestionăm transplanturile de organe de la porci la oameni”, a reiterat joi dr. Montgomery. „Testarea acestora pe pacienţi decedaţi ne permite să optimizăm regimul imunosupresor şi alegerea modificărilor genelor, pentru studii viitoare mai sigure”, a sus el.

Oamenii de ştiinţă au în vedere şi alte încercări pe pacienţi decedaţi, notează AFP.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sanatate

🚨 ALERTĂ ALIMENTARĂ MAJORĂ 🚨 Kaufland retrage URGENT un produs contaminat cu bacteria periculoasă Listeria

Alex Campian

Published

on

⚠️ Pericol în magazinele Kaufland din toată România! Un produs alimentar consumat frecvent a fost retras imediat de la vânzare, după ce analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei extrem de periculoase Listeria monocytogenes. Autoritățile sanitare trag un semnal de alarmă: NU consumați produsul!

📢 Potrivit ANSVSA, compania SC Negro 2000 SRL a inițiat rechemarea produsului
🥄 Salată de icre cu caras și ceapă – 75 g
📦 Lot: 167KT
📅 Data expirării: 25.02.2026
🛒 Produsul a fost comercializat în magazinele Kaufland.

❗ Decizia a fost luată după ce testele au confirmat contaminarea cu Listeria monocytogenes, o bacterie care poate provoca îmbolnăviri grave și chiar deces în cazurile severe precizeaza  Gandul.ro


🔄 Ce trebuie să facă IMEDIAT clienții

Nu consumați produsul sub nicio formă!
↩️ Produsul trebuie returnat de urgență la Serviciul Clienți Kaufland din magazinul de unde a fost cumpărat.
💰 Contravaloarea va fi returnată integral, fără bon fiscal, potrivit informațiilor publicate de Gândul.


🦠 Ce este Listeria și de ce este extrem de periculoasă

🔬 Listeria monocytogenes provoacă listerioza, o boală transmisă prin alimente contaminate. Bacteria se găsește frecvent în:
🌱 sol
🌿 plante
🐄 fecale de animale

Poate ajunge ușor în alimente precum:
🐟 peștele
🥩 carnea crudă
🥛 laptele nepasteurizat

📌 Informații confirmate de Adevărul.


⚠️ Categoriile cu risc major

🚼 nou-născuți
🤰 femei însărcinate
👵 vârstnici
🛡️ persoane cu imunitate scăzută

👉 În aceste cazuri, listerioza poate provoca complicații grave, inclusiv meningită, septicemie sau pierderea sarcinii.


⏳ Atenție! Simptomele pot apărea și după săptămâni

⏱️ Perioada de incubație este între 3 și 70 de zile, avertizează MedLife.
😷 Multe persoane pot fi infectate fără simptome, însă atunci când apar, cele mai frecvente sunt:
🌡️ febră
💪 dureri musculare
🤕 dureri de cap
🤢 greață și vărsături
🚽 diaree

⚠️ Simptomele pot debuta la câteva săptămâni după consum, ceea ce face boala extrem de periculoasă și greu de depistat.

📣 Autoritățile cer vigilență maximă și respectarea strictă a avertismentului de retragere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

MedLife își extinde rețeaua din Transilvania: cinci clinici MEDSTAR din Cluj-Napoca intră în rețeaua Sfânta Maria

Alex Campian

Published

on

Grupul MedLife, liderul pieței serviciilor medicale private din România, a finalizat achiziția integrală a grupului MEDSTAR din Cluj-Napoca, un furnizor cu tradiție în servicii medicale ambulatorii și paraclinice. În urma tranzacției, cele cinci unități medicale MEDSTAR sunt integrate în rețeaua Sfânta Maria, brand al MedLife dedicat în principal pacienților care beneficiază de servicii medicale decontate prin CAS. potrivit clujcapitala.ro.

Procesul de preluare, anunțat public în luna iunie 2025, s-a încheiat oficial la 29 ianuarie 2026, după parcurgerea tuturor etapelor legale și administrative. Prin această mutare strategică, MedLife își consolidează prezența în Transilvania și extinde accesul comunității locale la servicii medicale moderne, în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate.

Reprezentanții grupului spun că integrarea MEDSTAR face parte din strategia de dezvoltare a rețelei Sfânta Maria, axată pe servicii accesibile și pe menținerea unei legături puternice cu comunitățile locale. „Ne propunem să dezvoltăm structuri medicale solide, ancorate în nevoile reale ale pacienților. Preluarea MEDSTAR ne permite să extindem oferta medicală și să creștem capacitatea de deservire pentru zona Clujului și regiunea înconjurătoare”, a declarat Dorin Preda, Director General Adjunct al Grupului MedLife.

Prin această achiziție, MedLife își reconfirmă obiectivul de a construi una dintre cele mai performante rețele medicale din România, cu accent pe calitatea actului medical, accesibilitate și o experiență îmbunătățită pentru pacienți.

MEDSTAR a fost fondat în anul 2004 și operează în Cluj-Napoca un portofoliu format din patru clinici, un laborator, servicii de imagistică medicală ușoară și baze de recuperare medicală, totalizând cinci unități medicale. Grupul oferă servicii în peste 30 de specialități și colaborează cu o echipă de peste 200 de medici și specialiști.

După finalizarea tranzacției, conducerea MEDSTAR rămâne implicată în managementul operațional, asigurând continuitatea activității și o integrare graduală în rețeaua Sfânta Maria, fără întreruperi pentru pacienți.

Rețeaua Sfânta Maria numără în prezent peste 60 de unități medicale la nivel național și este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În București, rețeaua se află printre liderii pieței în ceea ce privește numărul de medici de familie și specialiști aflați în contract CAS, poziționându-se în top 3 la nivel național.

Despre MedLife

Cu o experiență de aproape 30 de ani, MedLife s-a dezvoltat constant și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Grupul operează cea mai extinsă rețea de clinici, una dintre cele mai mari rețele de laboratoare medicale și mai multe spitale generale și specializate, având totodată cea mai mare bază de clienți corporate pentru pachete de prevenție în sănătate.

Listată la Bursa de Valori București, pe piața reglementată, Categoria Premium, sub simbolul „M”, MedLife este considerată un reper al pieței de capital din România. Grupul are un istoric solid de creștere organică și prin achiziții și continuă să investească în tehnologie, infrastructură medicală și proiecte cu impact direct asupra comunităților locale.

În perioada pandemiei, MedLife a avut un rol esențial în monitorizarea și gestionarea crizei sanitare, iar în prezent își continuă strategia de extindere, contribuind la dezvoltarea unui sistem medical modern și sustenabil în România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

Cele două femei diagnosticate cu lepră la Cluj s-au întors în țara de origine

Alex Campian

Published

on

Cele două femei angajate la un salon de spa din Cluj-Napoca, diagnosticate cu lepră la finalul anului trecut, s-au întors în țara lor natală după ce au urmat tratamentul medical necesar și starea lor de sănătate s-a stabilizat, potrivit monitoruldecluj.ro.

Cele două paciente, surori, au fost internate inițial la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde au primit îngrijiri de specialitate. După externare, acestea au continuat tratamentul la domiciliu, iar ulterior au părăsit România.

„Nu am îngrijit noi aceşti bolnavi, i-au îngrijit colegii din Cluj şi i-au îngrijit foarte bine şi, din câte ştiu eu, neoficial, de la ei, după primele zile în care au administrat tratamentul foarte eficient – pentru că lepra, după primele administrări, după două-trei zile, devine complet inofensivă pentru cei din jur, dar tratamentul pentru pacient este de lungă durată – înţeleg că doamnele s-au întors în ţara de origine”, a declarat prof. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti, marţi seară, 27 ianuarie 2026, la Medika TV.

Cazurile au fost confirmate în luna decembrie 2025. Potrivit autorităților sanitare, cele două surori, originare din Indonezia și angajate ca maseuze la un centru spa din Cluj-Napoca, au fost internate imediat după stabilirea diagnosticului.

„Primele două paciente, în vârstă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj pe data de 26 noiembrie 2025”, a transmis Direcția de Sănătate Publică Cluj într-un comunicat oficial.

Primele informații despre apariția cazurilor de lepră din Cluj au fost făcute publice în seara zilei de 11 decembrie 2025, printr-un mesaj al Ministerului Sănătății publicat pe rețelele de socializare. Ulterior, în 12 decembrie 2025, DSP Cluj a anunțat că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii bolii și pentru monitorizarea contacților.

Autoritățile au subliniat că riscul pentru populație a fost unul redus, boala devenind necontagioasă la scurt timp după începerea tratamentului.

Sursa: monitoruldecluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era