Sponsorizat
Categories: Social

Clujenii, supărați din cauza cozilor de la aparatele pentru reciclare cu recompensă: „Aștepți după persoane care au de reciclat cantități industriale”

Sponsorizat
Sponsorizat

Unii clujeni sunt extrem de supărați din cauza cozilor infernale de la aparatele de reciclare cu recompensă. Aceștia spun că sunt nevoiți să aștepte zeci de minute din cauza oamenilor care reciclează în cantități industriale și cer Primăriei să intervină cumva. „Sesizare privind aparat reciclare cu recompensă din piața Hermes. Problema personală pe care doresc să o sesizez este că te duci sa reciclezi și stai la rând și aștepți după persoane aflate în fața ta care au de reciclat cantități industriale, câte 3-4 saci, după ce au terminat în aprox.10-15 minute se întorc cu alți 3-4 saci.
De fapt aceste persoane sunt cei care adună pentru reciclat din gunoaie, tomberoane. Problema mare este ca ei introduc tot felu de “gunoaie”, de multe ori se forțează, aparatul de reciclare trebuie resetat încontinuu din cauza mizeriilor care se depune pe senzorii aparatului de reciclat.Am ajuns la concluzia că nu o să mai reciclez la aceste aparate, mai bine le arunc la gunoi, oricum tot în aceste aparate vor ajunge până la urmă. Așa economisesc timp și nu consum energie enervându-ma văzând câte gunoaie ajung în acele aparate. Tot aceste persoane sunt care vând bilete ratuc în stațiile de autobuze”, se arată într-o sesizare pentru Primăria Cluj.Citește și: Coadă la bilete de autobuz vândute ”pe sub mână”, în Piața Mărăști – FOTO

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago