Connect with us

Social

Profesor UBB Cluj, despre profesorii de liceu care distribuie substanțe interzise: ”Arată batjocură față de profesie și dispreț față de elevi”

Stefan Petre

Published

on

Profesor UBB Cluj, despre profesorii de liceu care distribuie substanțe interzise: ”Arată batjocură față de profesie și dispreț față de elevi”

Profesorul UBB Cluj și editorialistul Viorel Nistor a ridicat în discuție cazul șocant al profesorilor de liceu, care au fost prinși distribuind droguri elevilor. ”Cum s-a putut ajunge la situația (îngrozitoare, revoltătoare, absurdă) ca profesorii să distribuie droguri pentru elevii lor?! Și nu pare să fie o întâmplare și nu pare să fie un simplu caz izolat!
Să încercăm să identificăm câteva cauze (cu siguranță, nu toate): – prestigiul școlii, în ochii elevilor, profesorilor și părinților, e la pământ, a dispărut orice limită a rușinii, se poate întâmpla orice- pe fondul penuriei (de motivație), nu mai funcționează niciun criteriu valid de selecție pentru profesori: intră cine vrea, rămâne cine vrea (dacă nu găsește altceva mai bun)- cei implicați arată batjocură față de profesie și dispreț față de obiectul muncii lor (elevii) – responsabilitatea nici nu intră în discuție- nu e nicio diferență dacă aceștia o fac pentru bani sau pentru că sunt pur și simplu declasați – n-ar fi trebuit admiși sub nicio formă- societatea (ca mecanism social) și statul (ca mecanism instituțional) n-au găsit soluții pentru a evita asemenea aberații sfidătoate și descalificante pentru toți.Pentru oamenii de vocație și pentru întregul sistem educațional, existența unor asemenea cazuri este o „lovitură de moarte”, sunt câteva lucruri evidențiate de profesorul Nistor, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.Procurorii DIICOT arată că, în perioada ianuarie – septembrie 2023, mai mulți suspecți din județul Buzău au achiziționat, de la persoane din județele Vrancea, Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău.Surse apropiate anchetei au precizat că liderii rețelei sunt un bărbat de 34 de ani, din Buzău, profesor de economie, comerţ, calitatea produselor şi serviciilor la două licee (în Buzău și în Pătârlagele), și iubita sa, în vârstă de 38 de ani, profesoară la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Buzău.Drogurile erau comandate prin intermediul unor aplicații online criptate, iar plata se realiza prin transferuri în echivalentul unei criptomonede. Distribuția și vânzarea ulterioară a drogurilor avea loc fără ca persoanele să se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie și coordonatele GPS a locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul tranzacției. Metoda se numește „dead drop”.DIICOT Bacău a investigat un alt profesor care, de la începutul anului 2023, a cultivat plante de canabis într-o seră amplasată într-o localitate din zona rurală a județului, în scopul comercializării drogului de risc, către consumatori de pe raza județului Bacău, pentru suma de 70 lei pentru un gram. Este vorba despre un profesor de engleză 30 ani, care predă la trei şcoli generale din judeţul Bacău.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Social

🚨 Alertă RO-ALERT în Cluj si Sălaj: copil de 11 ani cu dizabilități, dispărut din Someș Odorhei

Alex Campian

Published

on

Dispariție copil 11 ani Sălaj, alertă RO-ALERT emisă de poliție

Un copil de 11 ani a fost dat dispărut în județul Sălaj, iar autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT pe telefoanele locuitorilor din zonă pentru a cere sprijinul populației.

Potrivit IPJ Sălaj, în data de 30 august 2025, minorul Rostaș Adalin Cosmin, care suferă de dizabilități motrice și se deplasează legănat, a plecat de la domiciliul său din satul Domnin, comuna Someș Odorhei, fără a reveni până în prezent.

Semnalmentele copilului dispărut:

  • Vârsta: 11 ani

  • Înălțime: aproximativ 1,20 m

  • Ținută la momentul dispariției:

    • tricou alb

    • pantaloni trei sferturi, albastru deschis

    • papuci tip șlapi, albastru închis

Poliția face apel la cetățeni:
👉 Dacă aveți informații despre minor, sunați imediat la SNUAU 112 sau contactați IPJ Sălaj – Serviciul de Investigații Criminale (SIC).

📢 Orice detaliu poate fi vital pentru găsirea copilului!

RO-ALERT pe telefon despre dispariția unui copil de 11 ani în Sălaj

Mesaj RO-ALERT pe telefon, emis după dispariția unui copil în Sălaj si Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Social

Poveste emoționantă în Cluj: Tânăr cu handicap vinde miere pentru fratele bolnav de cancer

Alex Campian

Published

on

În cartierul Grigorescu, chiar în fața unei sucursale Banca Transilvania, viața a scris o poveste care ar merita mai multă lumină. Gabriel Andrei Horincar, un tânăr de 22 de ani cu handicap, vinde borcane cu miere pentru a-și sprijini familia greu încercată: un frățior bolnav de cancer osos, o bunică abandonată cu Alzheimer și mama adoptivă care îi ține pe toți împreună.

Andrei a crescut în sistemul de protecție a copilului, iar la 18 ani a trebuit să învețe să se descurce singur. Sprijinul lui cel mai important este Claudia, o femeie de 55 de ani, care, deși are propria familie, a devenit tutorele lui legal și îl ajută cum poate, în ciuda pensiei sale modeste, de doar 496 de lei.

Familia Claudiei trece prin încercări cumplite: Emanuel, băiatul lor de 11 ani, adoptat, suferă de cancer osos și are nevoie de tratamente scumpe, iar bunica de 70 de ani, bolnavă de Alzheimer și abandonată de propriii copii, are nevoie permanentă de îngrijire și produse medicale.

În fața acestor greutăți, Andrei nu a ales să stea cu mâinile încrucișate. În fiecare zi vinde borcane cu miere, la prețuri între 35 și 50 de lei, pentru a aduce bani în casă. Cei care l-au întâlnit spun că este un tânăr politicos, cu suflet mare și multă demnitate.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor, îl puteți sprijini cumpărând miere sau donând direct. Sunați la 0746 584 076, la care răspunde doamna Claudia. Ea ne-a rugat să vă transmitem să insistați dacă nu răspunde din prima – nu are bani pentru a încărca telefonul ca să sune înapoi.

Aceasta nu este doar o poveste tristă, ci și una despre solidaritate și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când viața pare nedreaptă.

Foto& www.stiridecluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

mobilizare

Clujul se unește pentru Răzvan, băiețelul de 4 ani care are nevoie de o minune ca să trăiască o copilărie normală

Alex Campian

Published

on

Răzvan Cristea, băiețelul de 4 ani diagnosticat cu Sindromul Mowat-Wilson, are nevoie de ajutor pentru tratament

Are doar 4 ani, dar viața lui Răzvan Cristea este o luptă continuă. Nu merge, nu vorbește, nu se joacă, nu râde ca ceilalți copii. În locul parcului și al grădiniței, copilăria lui se desfășoară între saloane de spital, centre de terapie și drumuri obositoare către medici specialiști.

Diagnosticul? Unul devastator: Sindromul Mowat-Wilson, o boală genetică rară, care îi afectează grav dezvoltarea. Este o boală care nu iartă și care pune la încercare nu doar trupul firav al lui Răzvan, ci și inima unei mame care nu renunță.


🔬 O speranță dincolo de granițe: tratamentul revoluționar din Mexic

O rază de speranță vine de la mii de kilometri distanță: în Mexic, o tehnologie inovatoare numită Cytotron ar putea stimula regenerarea neuronală. Este poate singura șansă pentru Răzvan de a face primii pași, de a rosti primul cuvânt, de a trăi o viață cât mai apropiată de normal.

Costul acestei speranțe este însă uriaș: peste 55.000 de euro pentru tratament, transport, cazare. O sumă imposibilă pentru părinții lui Răzvan, dar o sumă accesibilă dacă ne unim.


👩‍👦 O mamă care nu renunță. Un copil care are nevoie de noi.

În prezent, Răzvan urmează o terapie de stimulare auditivă cerebrală în Belgia. Mama lui, Andreea, luptă neobosit. Nu cere minuni. Cere doar o șansă pentru copilul ei. O clipă de normalitate. Un „mamă” spus din inimă. Un pas, o privire, un zâmbet.


💌 Cum îl poți ajuta chiar acum pe Răzvan:

📲 Trimite un SMS cu textul RAZVAN la 8827 – donezi 2 euro. Poți trimite oricâte vrei.
🌐 Donează online: www.impreunapentrububu.ro/doneaza
🏢 Reprezinți o companie sau poți sprijini altfel? Scrie la: contact@impreunapentrububu.ro


🧩 Poți fi piesa lipsă din povestea lui

Este una dintre acele povești în care nu poți rămâne indiferent. Răzvan poate fi copilul oricăruia dintre noi. Și are nevoie urgentă de ajutor. Dacă astăzi alegi să trimiți un mesaj, să donezi sau să distribui, s-ar putea ca într-o zi să-l vezi mergând, vorbind, râzând. Și să știi că ai fost parte din această minune.

Nu-l lăsa singur în această luptă. Răzvan nu mai poate aștepta.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom