Connect with us

Sport

34 de ani de la Revoluția din 1989 – Sergiu MIșcoiu: „Nu am avut o reformă reală a clasei politice”

Stefan Petre

Published

on

34 de ani de la Revoluția din 1989  Foto: Radu Mureșan

Actualitate

La 34 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara noastră a făcut progrese, dar este loc de mult mai bine. Cel mai probabil, reformele ar fi trebuit să înceapă cu reînnoirea clasei politice, care, din păcate, a rămas, în esență, aceeași, atrag atenția specialiștii.

34 de ani de la Revoluția din 1989 Foto: Radu Mureșan

 Sergiu Mișcoiu, profesor universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, atrage atenția asupra  avantajelor, dar și asupra minusurilor cu care ne-am ales în ultimii 34 de ani.  „La 34 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România este o țară foarte schimbată față de ceea ce aveam atunci. Să nu uităm că am avut una din experiențele cele mai triste ale comunismului totalitar, o experiență care s-a tradus în ani 1980 prin multiple privațiuni, sărăcie, lipsa produselor de bază, lipsa  eletricității, de exemplu, să nu uităm, a fost  o epocă destul de tristă și de neagră din istoria României, care a durat aproape un deceniu. Întreaga epocă comunistă a reprezentat pentru România învoluție pe toate planurile.
La 34 de ani de la Revoluție, cu toate păcatele pe toate planurile, tranziția românească a asigurat totuși etapa actuală, în care suntem. România este o țară membră în UE, în NATO, este o țară care are garanții de  securitate și protecție internațională, cele mai bune care pot fi oferite, în cea mai importantă organizație de apărare colectivă care este NATO. Este parte a Uniunii Europene, spațiul cel mai integrat la nivelul planetei cu eforturi mari de redistribuire și redresare colectivă a statelor membre. Cu alte cuvinte, la 34 de ani, nu merg toate așa cum ar trebui să meargă însă suntem totuși într-o conjunctură care este cea mai favorabilă, cea mai fastă conjunctură din istoria României de până acum. Acest lucru ar trebui să ne dea anumite speranțe și mai ales să ne facă să ne gândim de două ori atunci când am dori să sacrificăm ușor pe altarul naționalismului, șovinismului, populismului de orice fel această bunăstare pe care am reușit să o acumulăm”, spune Mișcoiu.
Avem multe de recuperatÎn opinia sa, rămân, totuși, multe  lucruri de de făcut. 
„Rămân însă multe de făcut. Dacă avem o situație macroecconomică stabilă, avem o criză demografică majoră și probleme legate de vitalitatea națională colectivă. În mod cert, dacă avem o tranziție către un sistem instituțional stabil și fără violențe cel puțin în ultimii 24 de ani – dacă punem în paranteze perioada marcată de mineriade – totuși avem o clasă politică ce, din păcate, nu s-a reformat, este moștenitoarea directă a clasei politice conducătoare din regimul comunist. Chiar dacă nu sunt toți care activează acum moștenitori direcți, ai clasei politice respective – sunt de fapt, produsele acelei tranziții din anii 90, când oligarhii colective au acaparat puterea politică și economică și și-au transmis puterea prin frați, nepoți și așa mai departe. Dacă facem o genealogie, ajungem la concluzia rapidă că avem de fapt o reproducere în mare parte mai ales în structurile superioare de decizie, a unei filiații care provine din anii 1990 și care la rândul său, este moștenită din timpul regimului comunist”, a completat Sergiu Mișcoiu.Prezentul putea fi evitatEl mai subliniază că prezentul, în țara noastră, ar fi putut arăta altfel. 
„(…) Putea fi altfel, pentru că în mai multe țări din Europa Centrală și de Est, dar și în alte părți au avut loc dislocări succesive ale clasei politice preexistente, prin unde de șoc, deci o reînnoire a clasei politice prin tabula rasa care s-a făcut în mai multe contexte electorale. În România, clasa politică a fost și este extrem de conservatoare, a reușit să-și păstreze privilegiile și nu am avut de fapt niciodată un partid sau o structură de opozție cu o compoziție politică formată din lideri noi intrați în politică și având relații mai puțin pronunțate cu establishmentul politic preexistent, care să ajungă la putere și să domine. Am avut tentative sporadice de reînnoire prin diverse partide, dar evident că toate aceste partide ajung să fie ele însele acaparate de elemente ale clasei politice preexistente.
Observăm asta inclusiv la USR care se dorea marele partid reformator și care  acum se află într-o alianță cu alte două partide, ambele provenite din vechea clasă politică și dirijată de vechea clasă politică – Forța Dreptei al lui Orban și PMP. Băsescu”, a mai afirmat Sergiu Miscoiu.
Practic, nu a existat o revoluție sociologică a clasei politice până acum, a completat el: „Ce am văzut a fost doar la suprafață, adică tineri care au urcat și de cele mai multe ori au fost doborâți de diverse mecanisme ale sistemului, și mulți dintre ei au sfârșit prin a se plia condițiilor preexistente și a face parte din cercurile de putere și influență deja bine încetățenite. De aceea nu am avut o reformă reală a clasei politice.Suntem în urmă, suntem în decalaj pe acest plan, este clar, iar calitatea resursei umane în general mai ales a resursei umane din clasa politică este unul dintre pietrele de moară pe care România trebuie să le tragă. Dacă pe alte planuri am reușit să ne schimbăm, și mai ales am produs către export o mare parte din talentele și inteligența acestei națiuni, din păcate, în zona aceasta a resursei umane în clasa politică și adminstrativă, pariul nu prea ne-a ieșit până acum și nu prea sunt semne că ne va putea ieși în următorii ani”. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era