Sponsorizat
Categories: Sport

Autoritățile, somate să intervină de urgență pentru salvarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. „Statul român are posibilitatea să decidă o expropriere în interes public”.

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Fundația Doina Cornea a lansat o petiție prin care solicită autorăților centrale și locale să intervină prin mecanisme legale pentru salvarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Palatul Bánffy/Muzeul de Artă din Cluj-Napoca/ Foto: Muzeul de Artă

  La mijlocul lunii septembrie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a fost somat să predea moștenitorilor două treimi din Palatul Bánffy din centrul Clujului, în urma unei decizii a instanței de judecată. Astfel, o bună parte din muzeu nu va mai putea fi valorificată, iar operele de artă nu vor mai putea fi expuse.  În acest context, Fundația Doina Cornea a formulat o petiție prin care solicită atât președintelui Klaus Iohannis, cât și primarului Emil Boc intervenții „de urgență” pentru salvarea clădirii de patrimoniu, ca parte a culturii naționale și de o însemnătate deosebită pentru comunitatea clujeană. „Noi, semnatarii acestei petiţii, ne adresăm vouă, celor care ne reprezentaţi interesele, atât naţionale cât şi locale, în toate domeniile vieţii noastre – a celor care am făcut posibil, prin votul nostru să ocupaţi cele mai înalte demnităţi ale statului român – să interveniţi de urgenţă şi să găsiţi formula legală pentru salvarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca”, arată semnatarii petiției. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, înfiinţat în anul 1951, a avut la bază fondul Muzeului Ardelean, dar şi pinacoteca donată de către colecţionarul de artă Virgil Cioflec Universităţii Clujene.Exproprieri pentru cauză de utilitate publică?Potrivit semnatarilor petiției, statul român ar trebui să-și manifeste dreptul de preempțiune ori să poată folosi dreptul de expropriere pentru cauză de utilitate publică.  „Chiar dacă istoria Muzeului de Artă clujean nu este una de lungă durată acesta a intrat în peisajul cultural al urbei devenind păstrătorul unui important fond artistic şi locul central al unor evenimente culturale fără de care Clujul ar deveni mult mai sărac.Nu este rolul nostru să evaluăm sau contestăm deciziile instanţelor din România. Până la proba contrarie acestea sunt juste, temeinice şi legale. Dar rolul nostru, atât al cetăţenilor cât şi al întregii clase politice, este acela de a face tot ceea ce este legal posibil pentru a salva Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.Chiar dacă, pe baza sentinţei judecătoreşti definitive şi irevocabile, noii proprietari vor intra în posesia unei părţi importante din Palatul Bánffy statul român are posibilitatea să decidă o expropriere în interes public, plătind bineînţeles proprietarilor justa valoare a părţii din imobil ce le va aparţine. Oare cultura nu se poate pune pe acelaşi plan cu lucrările de infrastructură pentru care se fac exproprieri?”, notează reprezentanții Fundației Doina Cornea în textul petiției. Chiar dacă Consiliul Județean Cluj, sub a cărui administrare funcționează Muzeul de Artă, ar putea achita plata unei chirii lunare pentru ca activitatea muzeului să nu fie afectată, ci să se poată desfășura nemijlocit în aceleași spații, reprezentanții Fundației Doina Cornea arată că o asemenea soluție se poate dovedi riscantă în timp. „Nu credem că este o soluţie viabilă şi sigură luarea in chirie de către muzeu a părţii pierdute din palatul Bánffy. Există numeroase exemple în istoria recentă de instituţii care şi-au pierdut astfel, după câţiva ani de închiriere, sediile.CITEȘTE ȘI: 
Muzeul de Artă, SOMAT să predea moștenitorilor o mare parte din Palatul Bánffy: „Un tezaur de 16.000 de opere de artă va fi ascuns privirilor” Ce ar face francezii şi clasa lor politică dacă, prin absurd, o instanţă pariziană ar fi dat câştig de cauză unui biet personaj care, pe baza unei hârtiuţe de nimeni expertizată şi autentificată, şi-ar fi adus brusc aminte că este singurul urmaş dintr-o lungă listă succesorală a unei curtezane căreia, ca recompensă pentru serviciile sale, Regele Ludovic al XIV-lea i-ar fi făcut cadou vreo trei camere din Palatul Versailles?Prin această petiţie vă cerem să acţionaţi cu maximă urgenţă şi să salvaţi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca!”, se arată în petiția citată. Potrivit unei sentințe definitive, Muzeul de Artă trebuie să restituie moștenitorilor „cota de 3/4 parte din încăperile  situate la parterul imobilului; cota de 2/3 parte din fostul apartament nr. 1, în prezent demolat parțial; cota de 3/4 parte încăperile  situate la etajul imobilului; cota de  2380/3287 parte din teren”.Din anul 1956 Muzeul de Artă a funcţionat neîntrerupt în palatul Bánffy, fostă reşedinţă a Guvernatorului Transilvaniei. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

🐾 Primăria Cluj-Napoca permite accesul cu animale de companie în instituțiile publice

🐾 Cluj-Napoca: Acces permis pentru animalele de companie în instituțiile publice Un pas important spre…

1 day ago

Cum ajungi rapid la Electric Castle 2025: tren, autobuz sau mașină? Ghid complet pentru Bonțida

Electric Castle 2025 revine între 16–20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida, cu un line-up…

2 days ago

Kids Thursday revine la Iulius Mall Cluj – Teatru de păpuși gratuit în aer liber, toată vara!

Spectacole magice pentru cei mici, în fiecare joi din vară, la Iulius Mall Cluj! Vara…

2 days ago

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic,…

3 days ago

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de…

3 days ago