Connect with us

Sport

„Doina Cornea, doamna din spatele ferestrei”. 100 de tablouri şi desene ale disidentei anticomuniste, expuse în premieră la Cluj. „Dezvăluim latura ei mai puţin cunoscută”

Stefan Petre

Published

on

„Doina Cornea - Doamna din spatele ferestrei” / Foto: Fundația Doina Cornea

Social

O expoziție de memorie organizată la Cluj va dezvălui o latură mai puțin cunoscută a disidentei anticomuniste Doina Cornea. Peste 100 de obiecte care spun povestea ei vor fi expuse în premieră.

„Doina Cornea – Doamna din spatele ferestrei” / Foto: Fundația Doina Cornea

  


Expoziția de memorie „Doina Cornea – Doamna din spatele ferestrei” va avea loc în perioada 15 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.„Vă invităm să susţineţi o expoziţie inedită, în cadrul căreia personalitatea Doinei Cornea va fi dezvăluită în toată complexitatea ei, atât latura politică şi civică, cât și cea artistică, socială, și filosofică. Este o expoziţie de memorie. O expoziţie de descoperire. Va fi recreat, și expus vizitării, spaţiul intim al Doinei Cornea, cel în care a trăit, a lucrat și in care îşi desfăşura activitatea de opozant al regimului, spaţiu în care pentru mai mulţi ani a fost plasată în arest la domiciliu, fiind in permanenţă ascultată și monitorizată de către securitate”, au transmis organizatorii, Fundația Doina Cornea.


Din locul în care a trăit au plecat cele câteva zeci de texte de protest împotriva atrocităţilor regimului comunist din anii ‘80, spun organizatorii.Majoritatea acestor mesaje au difuzate la postul de radio Europa Liberă, Doina Cornea ajungând să fie cunoscută astfel în întreaga Europă ca cel mai important dintre opozanţii la regimul comunist din Romania.



Obiecte expuse în premieră, instalație monată de SecuritateÎn cadrul evenimentului, vor  fi expuse o parte din mobilierul, inclusiv masa de lucru a Doinei Cornea, pensula şi tuşul cu care a scris manifestele, maşina de scris cu care a redactat toate scrisorile ei deschise şi samisdatele. Vor putea fi văzute și unele dintre textele ei în original dar şi o parte dintre samisdatele traduse, multiplicate şi răspândite de către Doina Cornea – traduceri din Eliade, Monseniorul Vladimir Ghica, Lao Tse, etc.În premieră vor fi expuse un număr de peste 100 de tablouri şi desene ale Doinei Cornea, dezvăluind astfel şi „una dintre laturile ei mai puţin cunoscute”. Tot pentru prima dată a fost reprodusă la scară reală instalaţia de ascultare montată de către Securitate în biroul fiului Doinei Cornea.


Pe parcursul derulării expoziţiei vor avea loc mai multe activităţi conexe:Evocarea personalităţii Doinei Cornea din diverse unghiuri (de opozant, de artist, etc.),Prezentarea documentarului „Dezastrul Roşu” realizat în anul 1988 de ziaristul belgian Josy Dubié, film care a scos la lumină adevărata faţă a comunismului din România. Doina Cornea a fost atunci singura persoană din România care a avut curajul să-i răspundă la întrebări. Documentarul a generat un puternic val de simpatie pentru România, stând la baza creării „Operation Villages Roumains”, o iniţiativă belgiană în urma căreia mii de sate din Occident au adoptat localităţi din România care riscau să dispară din cauza planului de sistematizare a mediului rural impus de regimul lui Nicolae Ceausescu,Recitaluri la pianul Doinei Cornea.Costurile expoziției se ridică la 100.000 leiPentru a aduce acest proiect la viaţă, Fundația Doina Cornea are nevoie de sprijin. „Fiecare contribuţie individuală conteză mult și va contribui la necăderea în uitare a acestui capitol din istoria noastră”, transmit organizatorii.


Costurile expoziţiei se ridică la 100.000 lei și includ transportarea mobilierului şi a exponatelor, inclusiv pianul, în condiţii de siguranţă. Totodată, în costuri intră înrămarea şi transportul tablourilor, montarea expozitiei, reproducerea la scară 1/1 a bucăţii de perete conţinând instalaţia de ascultat montată de Securitate, catalog al expozitiei, pliante, afise, cărţi poştale cu reproduceri ale picturilor, închirierea echipamentelor de redare a filmelor, cheltuieli cu vorbitorii și invitatii cu ocazia vernisajului și altele.„Pentru a putea realiza această expoziţie în varianta maximală, cu toate componentele ei, ne mai sunt necesari aproximativ 30.000 lei”, transmite Fundația Doina Cornea. Sprijină acest proiect pe site-ul Fundației Doina Cornea, AICI.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom