Connect with us

Sport

Grefierii și alți angajați din instanțe și parchete declanșează proteste. Ședințele de judecată vor fi afectate.

Stefan Petre

Published

on

Ședințele de judecată vor fi afectate de proteste masive ale grefierilor / Foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL

Actualitate

Grefierii și personalul auxiliar din instanțe și parchete din România declanșează proteste masive. Aceștia au decis să participe exclusiv la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală pentru cauzele urgente.

Ședințele de judecată vor fi afectate de proteste masive ale grefierilor / Foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL

  Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta, începând de luni, pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai multe forme de protest, conform unui comunicat al Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL. Protestele vor lua următoarele forme:Grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea; Grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea”, se spune în comunicat.Compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală.CITEȘTE ȘI:
Protest spontan la Direcția Județeană de Statistică Cluj. Se cer venituri decente. „Vom refuza participarea la centralizarea rezultatelor alegerilor din anul 2024!”  De asemenea, în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanţe şi parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la şedinţele de judecată şi la activităţile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea.CITEȘTE ȘI:
Justiția din România… O judecătoare nu poate să spună de unde are 6 MILIOANE de euro  În comunicat se menţionează că măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraţilor, în perioada următoare.Care sunt solicitările grefierilor și celorlalți angajați din instanțeSindicaliştii solicită coaliţiei de guvernare asigurarea, în regim de urgenţă, a fondurilor pentru achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023 şi plata tranşelor din hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative de salarizare scadente în anul 2023.  Aceştia cer, totodată:
– asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială,
– achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, 
– achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom