Connect with us

Sport

Peste 4 milioane de români, afectați de sărăcie și excluziune socială, în 2022. Deprivare materială severă în rândul tinerilor și persoanelor vârstnice

Stefan Petre

Published

on

Românii au rămas săraci și în 2022/Foto: pixabay.com

Social

Aproape un sfert dintre români trăiesc în condiții materiale și sociale severe, iar tinerii și pensionarii sunt tot mai săraci, potrivit datelor statistice pentru 2022.

Românii au rămas săraci și în 2022/Foto: pixabay.com

  


Românii rămân săracii Europei, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). De fapt, cifrele seci prezentate de statistică nu fac decât să confirme analizele Eurostat, care au semnalat în repetate rânduri situația îngrijorătoare din România.  



CITEȘTE ȘI: 
România, tot pe primul loc la SĂRĂCIE, la nivel european. Tinerii români nu își permit o vacanță sau un telefon mobilÎn spatele unor date și cifre statistice se ascund destine marcate de sărăcie și lipsuri, familii cu copii nevoiți să supraviețuiască și să facă față unei deprivări materiale severe.Copiii, tinerii și bătrânii României sunt cei mai afectați de sărăcie. Doar populația activă reușește să se desprindă din acest context al lipsei acute de bani. 



Milioane de români săraci Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent.Unul din cinci români era afectat de sărăcie anul trecut, iar dacă nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (45%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.


Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de 0-17 ani (27,0%) şi a celor de 18-24 ani (26,5%).Rata sărăciei persoanelor care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi a fost 23,5% în anul 2022, mai mare cu 5,2 puncte procentuale, decât cea a persoanelor care trăiesc în gospodării fără minori şi tineri dependenţi.



CITEȘTE ȘI: 
Copiii români, cei mai expuși riscului de sărăcie din Europa. România, cap de listă la capitolul excluziune socială, în 2022. „În valori absolute, numărul persoanelor sărace a fost, în anul 2022, de 4029 mii persoane, mai puţine cu 278 mii persoane faţă de anul 2021”, arată sursa citată. Potrivit datelor de la Statistică, transferurile sociale joacă un rol important în scăderea ratei sărăciei. Dacă în anul 2022 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (45%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 84,8%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 51,5%.În anul 2022, rata de deprivare materială şi socială severă a fost de 24,3%, în creştere cu 1,2 puncte procentuale, faţă de anul anterior.
Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială şi socială severă a fost în anul 2022 de 4,594 milioane persoane, din care 46,8% bărbaţi şi 53,2% femei.
Deprivarea materială şi socială severă afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă şi veniturile gospodăriei. În anul 2022, incidenţa deprivării materiale şi sociale severe este mai ridicată în principal la persoanele în vârstă de până la 18 ani (30,8%) şi la persoanele vârstnice de 65 de ani şi peste (25,8%).Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 34,4%, în anul 2022, corespunzătoare unui număr de 6,5 milioane persoane.
Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială afectează mai mult femeile decât bărbaţii (35,9% dintre femei şi 32,8% dintre bărbaţi).Persoanele care trăiau în gospodării fără minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi au un risc mai mic de sărăcie sau excluziune socială (32,2%), în comparaţie cu persoanele care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi (36%).Riscul de sărăcie sau excluziune socială este inegal distribuit şi în profil regional. Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (46,9%), urmată îndeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (44,7%), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea Bucureşti-Ilfov (19,2%).România, în TOP-ul sărăciei în UEÎn privința ratei riscului de sărăcie din Uniunea Europeană, România se plasează pe locul patru (21,2%), fiind depășită la acest capitol de Letonia (22,5%), Estonia (22,8) și Bulgaria (22,9). De cealaltă parte, statele comunitare cu cel mai redus risc de sărăcie sunt Cehia (10,2%), Slovenia (12,1%) și Ungaria (12,1%). Media europeană se situează în jurul valorii de 16,5%. România, printe statele europene cu risc ridicat de sărăcie/Foto: INSCitiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Șoc la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, în fața judecății pentru FURT! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Cosmin Ardelean

Published

on

Cutremur la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, judecați pentru delapidare! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Un nou scandal de proporții zguduie fotbalul clujean! Procesul în care Arpad Paszkany (53 de ani), fost patron al CFR Cluj, și Iuliu Mureșan (71 de ani), fost președinte al clubului, sunt acuzați de infracțiuni grave este pe cale să înceapă.

Tribunalul Cluj a decis începerea procedurilor judiciare în acest dosar, în care Paszkany și Mureșan sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Acuzațiile sunt extrem de grave: cei doi foști conducători ar fi delapidat fonduri provenite din participarea echipei în grupele Ligii Campionilor, provocând un prejudiciu uriaș de aproximativ 10 milioane de euro clubului CFR Cluj. Se presupune că sumele ar fi fost deturnate între anii 2008 și 2013, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu firme offshore.

Arpad Paszkany, care a condus CFR Cluj până în 2017, este acuzat de:

  • Săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat
  • Instigare la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată
  • Instigare la evaziune fiscală în formă agravată și continuată
  • Instigare la spălarea banilor, în formă continuată

Iuliu Mureșan, înlăturat din conducerea clubului în aceeași perioadă cu Paszkany, este considerat complice la săvârșirea acestor fapte.

Între timp, Arpad Paszkany trăiește în Marbella, Spania, alături de iubita sa cu 24 de ani mai tânără, Antonela Pătruț, cunoscută pentru participarea la emisiunea “Insula Iubirii”.

Această perioadă controversată din istoria clubului CFR Cluj contrastează puternic cu succesele sportive obținute sub conducerea lui Paszkany: promovarea în Superliga, câștigarea a trei campionate și participarea în Liga Campionilor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cultura

Legenda halterelor din Cluj: Povestea campionului care a scris istorie

Cosmin Ardelean

Published

on

Ștefan Tașnadi – Clujeanul care a ridicat România pe podiumul olimpic

Ștefan Tașnadi (Tasnádi István), unul dintre cei mai mari halterofili ai României și un adevărat simbol al Clujului, rămâne o legendă a sportului. Cu o carieră impresionantă și peste 50 de recorduri naționale doborâte, Tașnadi și-a pus amprenta asupra halterelor românești, devenind primul sportiv din țară care a cucerit medalii la categoriile mari de greutate.

Născut pe 21 martie 1953, lângă Cluj, la Sic, Tașnadi și-a început cariera în 1970 la Școala Sportivă Viitorul Cluj, iar ulterior a fost legitimat la AS Clujana. A devenit rapid unul dintre cei mai valoroși sportivi români, fiind selecționat în lotul olimpic de haltere al României între 1976 și 1984.

Argint olimpic la Los Angeles
Momentul de glorie al carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, unde a cucerit medalia de argint la categoria 110 kg. Pe lângă această performanță remarcabilă, a obținut și o medalie de bronz la Campionatele Europene și Mondiale de la Moscova în 1983.

De la campion la mentor
După retragerea din activitatea competițională, Tașnadi și-a dedicat viața antrenoratului, formând generații de sportivi la CS Universitatea Cluj. De asemenea, a activat ca arbitru internațional, contribuind la dezvoltarea acestui sport. Pentru meritele sale excepționale, i-au fost acordate titlurile de Maestru Emerit al Sportului și Clujean de Onoare.

Marele campion s-a stins din viață pe 28 februarie 2018, însă moștenirea sa continuă să inspire tinerii halterofili și să rămână un reper al excelenței în sport.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cultura

Piste de biciclete luminate noaptea în Polonia. Oare când la Cluj?

Cosmin Ardelean

Published

on

Polonia luminează viitorul bicicliștilor – când vine și rândul Clujului?

Imaginează-ți o pistă de biciclete care începe să strălucească odată cu lăsarea serii, fără electricitate, fără becuri și fără costuri de întreținere! Nu, nu e un scenariu dintr-un film SF, ci o realitate impresionantă din Polonia.

În orașul Lidzbark Warmiński, bicicliștii se pot bucura de o pistă inovatoare realizată dintr-un material fosforescent special, care absoarbe lumina solară pe timpul zilei și o eliberează treptat pe timpul nopții. Rezultatul? Un traseu spectaculos, de un albastru intens, care oferă nu doar o priveliște uimitoare, ci și mai multă siguranță în trafic.

Această soluție sustenabilă elimină necesitatea iluminatului stradal clasic, fiind prietenoasă cu mediul și economică pe termen lung. Inspirată de proiecte similare din Olanda, pista a atras rapid atenția urbanistilor și a comunităților de bicicliști din întreaga Europă.

Dar ce se întâmplă la Cluj? Orașul nostru se mândrește cu o comunitate activă de bicicliști, însă infrastructura încă lasă de dorit. O astfel de inovație ar putea revoluționa transportul alternativ și ar transforma Clujul într-un oraș și mai prietenos cu bicicliștii.

Dacă Polonia a reușit, de ce nu și noi? Poate că e timpul ca administrația locală să ia în considerare acest model și să aducă un plus de siguranță și inovație pe pistele de biciclete din Cluj!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite