Categories: Sport

Povestea tragică a lui Lichtmann Aladár, directorul Băncii de Credit Mărunt din Cluj. A fost găsit împușcat în baie

Timp Liber

O sinucidere înfricoșătoare zguduit Clujul în secolul XX, când orașul era în plină criză economică. Lichtmann Aladár, directorul Băncii de Credit Mărunt, și-a luat viața cu un pistol, fiind găsit mort în cadă.

Lichtmann Aladár, directorul Băncii de Credit Mărunt din Cluj/ Foto: Vechiul Cluj – Facebook

  


Lichtmann Aladár a fost un om pe care „blestemul măririi și binecuvântarea șansei l-au bântuit deopotrivă”, după cum susține Septimiu Moga, șef serviciu la BNR – Sucursala Regională Cluj. 


Acesta provenea dintr-o familie înstărită de evrei și a făcut studii superioare economice la Budapesta.În timpul Primului Război Mondial a ajuns director la o vârstă foarte fragedă la un oficiu guvernamental de aprovizionare a armatei, spunându-se că ar fi făcut în numele Puterilor Centrale afaceri cu cereale inclusiv cu România în perioada neutralității.


„Având un simț bun în negocieri ori în interpretarea diagramelor bursiere, și cu multe conexiuni în lumea financiară budapestană, nu i-a fost greu ca după Război să se implice în afaceri din ce în ce mai mari pe burse, făcând o avere ce se cifra la finele anului 1923 de peste două miliarde de unități monetare maghiare. Acest fapt l-a propulsat în elita financiară a capitalei maghiare. Biroul casei sale bancare (o bancă de investiții) se afla în unul din râvnitele palatele din centrul Budapestei, pe strada Merleg la numărul 12”, a declarat Septimiu Moga. Tentativă de sinucidereLichtmann Aladár a încercat în luna iulie 1924 să se sinucidă în biroul său. Din fericire, a fost transportat la spital și a fost salvat.


„Norocul său nu avea să țină prea mult. Într-o dimineață de iunie a anului 1924 Lichtmann a intrat îngândurat în biroul casei sale bancare, fără a-i saluta jovial pe subalterni, și fără a schimba cu ei câteva cuvinte, cum obișnuia să își înceapă ziua de lucru. La puțin timp după ce a închis ușa biroului său, angajații au auzit detunătura unui foc de revolver. Deși găsit inconștient,  cu o plagă împușcată în piept, odată transportat la spital, tânărul proprietar de bancă a fost salvat. Glonțul atinsese doar puțin pericardul și i-a fracturat o coastă.
Afacerea sa nu a avut șansa de a fi scăpată de la faliment. Acesta fusese și motivul tentativei sale de suicid. Criza financiară lovise puternic afacerile sale speculative, ruinându-l. Familia și prietenii l-au ajutat să plătească creditorilor o cincime fin datorii, urmând ca restul să fie achitată în termen de zece ani sau poate chiar mai mult”, a adăugat Septimiu Moga.CITEȘTE ȘI:
Aurora boreală, un fenomen prezent pe cerul Transilvaniei încă din secolele XVI-XVIIDupă tentativa de sinucidere Aladár a ajuns la Cluj unde s-a angajat la o prestigioasă bancă. Banca de Credit Mărunt avea inițial un capital de cinci sute de mii de lei, care a crescut la cinci milioane. Institutul de credit era, ca organizare, între ceea ce s-ar numi cooperativă de credit si o bancă. Exista un plafon de credit pentru fiecare solicitant stabilit la 15.000 de lei, majorat ulterior la 25.000. Cel care lua credit trebuia să fie și acționar. În acest fel, banca s-a insinuat rapid în comunitatea evreiască ardeleană și clujeană.



Fantomele trecutului încă îl bântuiau pe LichtmannLichtmann era considerat de mulți o persoană altruistă și care era de nelipsit din localurile din Cluj.Din păcate, fantomele trecutului au început să-l bântuie. „Ziua de joi 14 septembrie (1933 – n.red.) începuse aproape normal pentru tânărul bancher, deschisese bancă iar spre orele prânzului participase, alături de mai mulți cunoscuți la o înmormântare.  După ce închise banca,  prietenii săi au fost uimiți că îi invitase la o mică petrecere, la început cu băutură și nelipsitul taraf iar apoi a inaugurat un club Salom, unde au poposit până  spre miezul nopții. 
Însoțit de amicii săi,  a mai stat la un taifas în fața locuinței sale de pe Strada Regina Maria, nr. 11, iar după ce și-a stins țigara, le-a urat prietenilor săi 
– Bleit mit gesund!
A fost, ultima dată când l-au mai văzut”, a transmis Septimiu Moga.Lichtmann a fost găsit următoarea zi găsit în baie, împușcat în tâmplă dreaptă. Totuși mai trăia, în stare de inconștiență a fost dus la Sanatoriul Park, actualmente spitalul de copii de pe strada Moților, unde cu toată strădania medicilor firul vieții sale tumultuoase s-a rupt.„În fața locuinței sale, într-o zi de vineri ploioasă, o mulțime de oameni s-au strâns nevenindu-le să creadă că acel tânăr bancher, mereu zâmbitor, prietenos și inimos nu mai este. Comentau, se întrebau, unii din pură curiozitate, alții poate îngrijorați de soarta economiilor depuse la bancă. 
Motive, zvonuri, adevăruri de circumstanță înscrise în catastife bancare, în contracte și convenții, au început să curgă. Viața unui tânăr fusese frântă de goana lui nebună după un dram de fericire ce se risipea în noaptea clujeană că fumul ultimei țigări ce zăcea jilavă într-o scrumieră plină. Camera sa plină de cărți de economie, de drept financiar, cărți de beletristică, registre bancare, asistaseră tăcute la ultimul act al unei tragedii clujene. Afară ploua, ploua din ce în ce mai tare”, a încheiat șeful BNR.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago