Connect with us

Sport

Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. Lucrările, la stadiul fizic de 80%

Stefan Petre

Published

on

Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. FOTO: CJ Cluj

Administrație

Investiția Consiliului Județean Cluj de modernizare a drumului județean DJ 107M a ajuns la stadiul fizic de 80%.

Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. FOTO: CJ Cluj

  


Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara – Iara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor deja realizate de 80%. Acestea vizează un sector de drum în lungime de 42 de kilometri situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 42+000. 


„Apreciem ritmul susținut și constant al derulării lucrărilor de modernizare pe acest drum județean. Fiind vorba de unul dintre cele mai importante drumuri pe care le avem în administrare, atât din perspectiva numeroaselor localități pe care le traversează, a zonei de mare interes turistic, cât și a comunităților care beneficiază de acesta, faptul că ne apropiem de finalizarea lucrărilor nu poate decât să ne bucure”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. FOTO: CJ ClujPână în acest moment, lucrările de așternere a primului strat de asfalt au fost realizate în proporție de 100%, pe întreaga lungime a drumului.


În ceea ce privește lucrările de așternere a celui de al doilea strat de asfalt, cel de uzură, acestea sunt realizate în procent de 85%, mai exact de la kilometrul 6+150 la kilometrul 42+000, cu excepția unui sector de drum în lungime de 300 de metri situat pe raza localității Băișoara, care necesită lucrări de consolidare. Practic, în vederea completei finalizări a lucrărilor de asfaltare, activitatea se concentrează pe sectorul de drum Luna de Sus – Vlaha, situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 6+150.Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. FOTO: CJ ClujTot pe sectorul de drum Luna de Sus – Vlaha se află în derulare și lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului precum și de realizare a acceselor la proprietăți, în condițiile în care acestea au fost complet finalizate între kilometrul 10+420 și kilometrul 42+000, respectiv pe raza localităților Săvădisla, Lita, Liteni, Săcel, Băișoara, Iara, Surduc și Buru.


De asemenea, lucrările la 13 dintre cele 16 poduri au fost complet finalizate, alte două poduri aflându-se în execuție iar la un pod lucrările urmează a fi demarate în perioada următoare.Investiția este finanțată atât din fonduri europene cât și din bugetul Consiliului Județean și vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere a județului, unul dintre obiectivele strategice stabilite de forul administrativ județean.



Se asfaltează drumul județean 107M, între Luna de Sus și limita cu județul Alba. FOTO: CJ ClujÎncă 268 de kilometri de drumuri județene intră în lucrăriConsiliul Județean Cluj a încheiat recent 22 de noi contracte pentru întreținerea drumurilor județene. Acestea vizează peste 268 de kilometri de drum.„Intenția noastră este de a profita la maxim de timpul care permite desfășurarea acestor operațiuni și de a interveni pe cât mai multe drumuri județene. Creșterea calității infrastructurii rutiere rămâne o prioritate absolută a Consiliului Județean, conștienți fiind că aceasta reprezintă o premisă de bază a dezvoltării economico-sociale a întregului județ”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, plombări, montarea de parapete metalice, refacere a părții carosabile precum și lucrări de asfaltare acolo unde situația impune acest lucru.Vor beneficia, astfel, de lucrări, următoarele drumuri județene:DJ107R-LOT3 Băișoara – Muntele Băișorii, km 21+350 – km 50+840DJ107R-LOT2 Cluj-Napoca – Ciurila, km 8+300 – km 21+350DJ108K limită județ Bihor – Baraj Drăgan, km 26+455 – km 29+495DJ109C Fizeșul Gherlii – Țaga, km 2+215 – km 17+600DJ107N-LOT3 Valea Ierii – Plopi, km 14+000 – km 21+000DJ107N-LOT2 Plopi – Gura Râșca, km 21+000 – km 28+600DJ161A Cojocna, km 8+000 – km 9+000DJ107L Turda – Crăiești – Lita, km 2+320 – km 30+950DJ151C limită județ Mureș – Tritenii de Sus, km 12+500 – km 22+728DJ764B Valea Drăganului – Lunca Vișagului, km 0+000 – km 22+165DJ105S Pata – Boju, km 7+590 – km 15+200DJ161E Habadoc – Buza – Feldioara – Valea Caldă, km 8+000 – km 25+024DJ182F Cuzdrioara – Valea Gârboului, km 5+500 – km 9+980DJ108C Răchițele – Ic Ponor, km 53+529 – km 72+844DJ763 Doda Pilii – IC Ponor, km 35+375 – km 39+060DJ161J Roșieni, km 0+00 – km 7+500DJ107S Gura Râșca – Măguri Răcătău, km 0+000 – km 11+000DJ107T Mărișel, km 0+000 – km 5+000DJ161Z Petea, km 0+000 – km 2+500DJ107T Măguri Răcătău, km 8+000 – km 23+600DJ103V Someșul Rece-Stolna – Vălișoara- intersecție cu DJ107L, km 0+000 – km 16+541DJ161K Căianu Vamă-Bărăi-Mureșenii de Câmpie-DJ161G, km 0+000 – km 20+120.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era