Connect with us

National

Ambulanțier din Cluj, lăsat fără permis pentru că a salvat o viață! Tu ce ai fi făcut?

Cosmin Ardelean

Published

on

Ambulanțier clujean, sancționat pentru că a încercat să salveze o viață! Poliția l-a lăsat fără permis în plină urgență

Un ambulanțier din Cluj, angajat al unui serviciu privat de ambulanță, a fost amendat și lăsat fără permis de conducere după ce a fost prins circulând cu viteză peste limita legală, în timp ce transporta o pacientă în stare gravă spre spital.

Incidentul a avut loc pe 27 ianuarie, când Cristian Marcu transporta o pacientă de la Cluj la Galați. În județul Vrancea, femeia a început să se simtă rău, motiv pentru care ambulanțierul a accelerat pentru a ajunge mai repede la spitalul din Focșani. Însă, pentru că vehiculul nu era echipat cu girofar și sirenă, poliția l-a oprit și i-a suspendat permisul.

„Mi-a spus că trebuie să întocmească un proces verbal pentru depășirea limitei de viteză. L-am rugat să mergem la Unitatea de Primiri Urgențe să întocmim procesul acolo, dar a refuzat”, a declarat Cristian Marcu.

Pacienta, Angela Zaharia, sare în apărarea ambulanțierului și spune că intervenția poliției i-a pus viața în pericol. „Dacă făceam stop cardio-respirator? Omul acela era disperat să mă ducă de urgență la spital. Avea un act care dovedea că mă transportă la UPU, dar polițistul nu a vrut să audă. Vreau să fac o plângere penală, dar încă mă simt rău”, a spus femeia.

Pentru că polițistul nu a cedat, ambulanțierul a sunat la 112. În scurt timp, alte două echipaje de poliție au ajuns la fața locului, iar unul dintre ele a facilitat transportul pacientei către UPU Focșani.

Managerul Spitalului Județean Focșani, Codruța Neagu, confirmă gravitatea situației: „Pacienta are atacuri de panică, tulburări anxio-depresive în tratament și suferă de carcinom mamar.”

În ciuda controverselor, Poliția Vrancea susține că agentul a respectat legea. „Viteza înregistrată pe radar a fost de 142 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat conform legislației în vigoare, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile”, a declarat Lidia Brașoveanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Ambulanțierul intenționează să conteste sancțiunea în instanță, deoarece, fără permis, nu își mai poate continua activitatea.

Ce părere ai despre acest caz? E justă sancțiunea sau polițistul ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă înțelegere?

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

National

Lider UDMR Brașov, sancționat de polițiști după un scandal nocturn

Alex Campian

Published

on

Liderul UDMR Brașov încătușat de polițiști la Zilele Culturii Maghiare după un scandal

Un incident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul Zilelor Culturii Maghiare desfășurate la Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, un bărbat de 37 de ani, identificat ulterior de presa locală ca fiind președintele organizației municipale UDMR Brașov și fost consilier local, a fost imobilizat și încătușat de polițiști după ce ar fi devenit recalcitrant.

Echipajele de poliție au intervenit în jurul orei 1.30, la Liceul Aprily Lajos, în urma unui apel care semnala muzică la intensitate ridicată și comportament turbulent al unor persoane.

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în cadrul evenimentului, muzica era redată la o intensitate mare. Tot aici, au identificat un bărbat care, la momentul interceptării şi legitimării, a devenit recalcitrant şi agresiv, fapt pentru care a fost nevoie de imobilizarea acestuia, pentru încetarea acţiunilor de tulburare a ordinii publice. A fost solicitat şi un echipaj medical, însă persoana a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

Ulterior, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, refuz de legitimare și provocare de scandal.

Poliția Județeană Brașov subliniază că va manifesta „fermitate constantă” în intervențiile care vizează protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.

Presa locală notează că persoana implicată în incident este actualul președinte al organizației municipale UDMR Brașov și organizator al Zilelor Culturii Maghiare.

Foto: stiripesurse.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie pe Transfăgărășan: Un motociclist italian a fost ucis de un urs și târât într-o râpă -VIDEO

Alex Campian

Published

on

Un motociclist italian a murit în România, pe Transfăgărășan, după ce a fost atacat de un urs în zona barajului Vidraru. Incidentul dramatic a avut loc în apropierea localității Arefu, pe DN7C, la aproximativ 500 de metri de coronamentul barajului, în direcția Bâlea Lac.

Potrivit presei locale, bărbatul a fost tras de animal într-o râpă adâncă de circa 60 de metri. Motocicleta acestuia, înmatriculată în Italia, a fost găsită la fața locului alături de o mănușă, indicii clare ale prezenței victimei. Martorii au povestit că ursul a ieșit brusc din vegetație și a atacat victima înainte ca cineva să poată reacționa.

La fața locului, autoritățile au descoperit urme de sânge, țesut uman și echipament de motociclist, indicând că bărbatul a fost târât spre un versant abrupt, în direcția lacului Vidraru. Jandarmii și salvatorii ajunși la fața locului nu au mai găsit ursul, dar au identificat în râpă un telefon mobil, posibil al victimei.

Ulterior, salvatorii au confirmat că motociclistul italian a fost găsit decedat.

Sursa video: ePitesti.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

National

Piedone, demis de la șefia ANPC după ancheta DNA. Bolojan a semnat decizia

Alex Campian

Published

on

Cristian Popescu Piedone, eliberat din funcția de președinte ANPC după decizia premierului Ilie Bolojan

Piedone, demis din fruntea ANPC. Bolojan a semnat decizia după analiza DNA

Premierul Ilie Bolojan a semnat oficial decizia de eliberare din funcție a lui Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în urma unei analize a documentelor transmise de ANPC și DNA.

Decizia vine la doar o zi după ce procurorii anticorupție i-au interzis lui Piedone să își exercite atribuțiile de conducere, în cadrul unui dosar penal în care este acuzat de divulgarea unor informații nedestinate publicității.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, premierul a analizat actele primite și a constatat că Piedone nu mai poate îndeplini sarcinile ce-i revin în fruntea instituției.

Interimatul la conducerea ANPC va fi asigurat de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou președinte, în condițiile legii.

DNA îl acuză pe Cristian Popescu Piedone că, în data de 7 martie, ar fi informat în mod ilegal un hotel din Sinaia despre un control iminent al ANPC, oferind inclusiv detalii despre obiectivele verificării.

Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru infracțiunea de folosire sau divulgare de informații confidențiale.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom