Connect with us

Prin Oras

Clujenii „sinistrați” au înroșit ieri și azi aplicația de sesizări a Primăriei: „Este inuman să vezi oamenii în vârstă, mame cu copii, chiar și mașinile, patinând atât pe carosabil, cât și pe trotuare”

Alex Campian

Published

on

Clujenii „sinistrați” au înroșit ieri și azi aplicația de sesizări a Primăriei: „Este inuman să vezi oamenii în vârstă, mame cu copii, chiar și mașinile, patinând atât pe carosabil, cât și pe trotuare”

Anul trecut, în luna noiembrie, după ce a participat la „lansarea prezentării de utilaje” de deszăpezire, primarul Emil Boc s-a declarat „moderat impresionat de pregătirea teoretică”.„Eu am fost în 15 la lansarea prezentării de utilaje, era să zic de modă, între ghilimele, adică, am fost la inspecția de front, cum se spune în Armată sau la șantierele astea, și vreau să vă spun că am fost moderat impresionat de pregătirea teoretică. Adică, oamenii ăștia care au venit noi în oraș, Supercom-ul, pot să vă spun că până acum n-am observații majore! Asta l-a determinat și pe ăla de dincolo, pe Brantner, care este pe celălalt sector, să ridice standardele. Vedeți ce înseamnă competiție? Uitați ce înseamnă competiția!”, a declarat Emil Boc la radio, în 18 noiembrie 2021. 
Lapovița și ninsoarea de ieri au transformat Clujul, în aproape toate cartierele, într-un imens patinoar, în ciuda „pregătirii teoretice” a firmelor de deszăpezire, care, la modul practic, se pare că nu au aruncat pe carosabil și pe trotuare antiderapant.Clujenii „sinistrați” au înroșit ieri și astăzi aplicația de sesizări a Primăriei (MyCluj):„Drumul este acoperit de gheață din cauza apei care ajunge pe carosabil , la 100 m pe sens opus aceeași problemă”, a sesizat ieri un clujean, în privința străzii Oașului. „Strada Anton Bacalbașa este patinoar și având în vedere că vom avea doar temperaturi cu valori negative, nu se va dezgheța curând. Vă rog să interveniți de urgență cu material antiderapant. Nici pe jos, în picioare, nu se poate merge… vă mulțumim!”, a scris astăzi un locuitor din Iris. „Vă rog să interveniți pe strada Ciucea, deoarece nu se poate urca din cauza gheții care s-a format”, a sesizat un clujean din același cartier.„Pe strada Spătaru Milescu curge de undeva apă și s-a format un strat de gheață pe drum. Fiind stradă cu 20% înclinație pune în pericol traficul. Se poate oare arunca material antiderapant?”, întreba ieri un locuitor al orașului care oferă „cea mai bună calitate a vieții”.„Mi se pare inacceptabil faptul că azi, până la ora 8 dimineața, deși se știau condițiile meteorogice, nu s-au aplicat deloc materiale antiderapante pe străzile care au o pantă destul de mare în zona străzii Maramureșului. Este inuman să vezi oamenii în vârstă, mame cu copii, chiar și mașinile patinând atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Aștept răspuns, inclusiv cu motivele pentru care echipajele de deszăpezire nu au reușit să ajungă și să efectueze lucrările specifice și în aceste zone”, a scris în această dimineață un clujean din Iris, în aplicația MyCluj.„Desi este trecut de ora 11.30, încă nu s-a aruncat cu material antiderapant!!!!!!!!!!!!!!!”, a semnalat un locuitor din aceeași zonă.„18.01.2022 – doar cei foarte curajoși se pot folosi de mașini și astăzi pentru că, bineînțeles, nu a trecut de 2 zile nici măcar o mașină cu material antiderapant sau care să curețe cât de cât zăpada”, a semnalat un alt plătitor de taxe și impozite (degeaba).„Strada Piatra Craiului este de aseară înghețată și prezintă un risc pentru mașini si pietoni. Nu a fost aruncat deloc nici un fel de material antiderapant”, a fost o altă sesizare înregistrată pe MyCluj.„Nu se poate circula din cauza gheții pe str. Vântului și Povârnișului. Pe Vântului sunt mașini blocate cu avarii. E gheață”, scria un clujean seara trecută.„Strada care coboară din Almașului în spatele blocurilor de pe Calea Mănăștur G7, G6, G5, nu este niciodată curățată sau tratată cu material antiderapant. În dimineața aceasta, era adevărat patinoar, mai ales că este panta destul de mare. Vă rugăm să nu uitați nici de aceste zone când se aruncă material antiderapant, se deszăpezește sau se face curățenie”, a scris un locuitor din cel mai mare cartier al orașului.„Sunt locatar pe strada Cernăuți 17-21 din Cluj-Napoca și de la ora 15.00 de când a început ninsoarea încă nici o mașină de deszăpezire nu a trecut pe această stradă, cu toate că pe strada învecinată, Edgar Quinet, a deszăpezit de mai multe ori. Probabil că pe acolo este linie de autobuz CTP. Am rugămintea să fie deszăpezită și str. noastră, întrucât este în pantă și nu se mai poate urca cu nici o mașină”, a sesizat un „sinistrat” din Clujul anului 2022. „Strada Eta Boeriu și Măceșului sunt necurățate și alunecoase. Inaccesibile mașinilor mici”, a semnalat un locuitor din Bună Ziua. „Este gheață pe toate străzile din Cluj. Nu a fost nici o mașină cu sare pe străduțe și e deja 8”, a scris, în această dimineață, un alt clujean „sinistrat”. „Strada Augustin Prescan este necurățată, plină de polei, mașinile patinează”, a sesizat un locuitor din cartierul rezidențial Bună Ziua. „Pe strada Anina, atât pe stradă, cât și pe trotuare, este gheață, pericol de accidente!”, a semnalat un clujean din Mărăști.„În Zâzona Aleea Detunata, Băișoara și străzile din împrejurimi, trotuarele și străzile sunt acoperite cu gheață. E un adevărat pericol, atât pt. pietoni, cât și pt. șoferi. Vă rog să trimiteți personal în zonă care să arunce cu material antiderapant”, a scris un locuitor din Gheorgheni.„Sunt mulți oameni în vârstă în zona aceasta, iar pe jos este foarte mult polei”, a semnalat, astăzi, un alt clujean.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Prin Oras

Incident pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj‑Napoca cu un pasager al cursei Wizz Air în drum spre Roma

Stefan Petre

Published

on

În această seară, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, pe avionul Wizz Air cu destinatia cu destinația Roma, un pasager a suferit o stare bruscă de rău, cel mai probabil din cauza tensiunii foarte ridicate. Evenimentul a generat intervenția imediată a serviciilor medicale.

📍 Ce s-a întâmplat
Potrivit martorilor, la câteva minute după începerea procedurilor de îmbarcare, un bărbat aflat în zona de așteptare s-a dezechilibrat și a început să se simtă foarte rău — colegii şi personalul de la poarta de îmbarcare au anunțat alarma.

Echipajul de intervenţie – ambulanţă şi personal medical – a ajuns rapid la faţa locului şi a preluat pasagerul.

În timp ce intervenţia avea loc, îmbarcarea către Roma a fost temporar suspendată pentru a permite accesul liniștit al echipajului medical.

Apoi, pasagerul a fost transportat la un spital din Cluj-Napoca pentru investigaţii suplimentare.

🔍 Implicaţii şi reacţii
Deşi nu este confirmat oficial, se pare că starea de rău ar fi legată de o criză de tensiune arterială, cel mai probabil agravată de emoţie, efort sau stres.

Personalul aeroportuar şi compania aeriană au gestionat rapid situaţia, evitând o escaladare — pasagerii rămaşi au fost informaţi şi îmbarcarea s-a reluat în scurt timp.

Pentru ceilalţi pasageri spre Roma, se recomandă o verificare a stării de sănătate personale înainte de urcarea la bord, mai ales dacă există afecţiuni preexistente (hipertensiune, cardiace).

🧭 Ce urmează
Din motive de confidenţialitate, detaliile privind starea pacientului nu au fost făcute publice.

Dacă starea lui va cere anularea sau reprogramarea zborului, compania Wizz Air va comunica în mod oficial.

 

Pasagerilor li se recomandă să verifice statusul zborului online sau la ghişeul companiei înainte de a se prezenta la poartă

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Din ecoul oțelului spre respirația verde a viitorului – RIVUS la Bienala de Arhitectură din Transilvania 2025

Stefania Heinz

Published

on

RIVUS, simbolul transformării urbane: de la trecutul industrial la un viitor sustenabil – prezent la Bienala de Arhitectură Transilvania 2025

În cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2025, proiectul RIVUS aduce în atenția publicului o instalație artistică ce vorbește despre transformare, memorie și renaștere urbană. Lucrarea, intitulată „Ecourile transformării: de la trecutul industrial la viitorul sustenabil”, poate fi vizitată până duminică, 26 octombrie, pe strada Iuliu Maniu nr. 2, în fața Centrului de Tineret din Cluj-Napoca.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

O poveste despre evoluție și identitate urbană

Instalația este o galerie vizuală ce marchează trecerea simbolică de la istoria industrială a uzinei Carbochim către noua etapă de dezvoltare – RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România.

În prima etapă a acestui proces, compania IULIUS a relocat fabrica Carbochim într-o zonă potrivită activităților industriale și a investit 7 milioane de euro pentru modernizare și eficientizare, fără a întrerupe producția.

Construită pe baza unui element autentic recuperat din vechea fabrică, instalația combină metalul și textilele într-o spirală narativă, care ilustrează transformarea sitului industrial: de la înființarea Carbochim în 1949, până la reconversia actuală într-un spațiu urban mixt, deschis comunității.

Un omagiu adus istoriei industriale a Clujului

Lucrarea amplasată în fața Centrului de Tineret este o invitație la reflecție asupra modului în care orașele pot evolua fără a-și pierde identitatea. Fabrica Carbochim a trecut prin multiple etape și provocări, devenind un exemplu de adaptare și bune practici industriale.

Publicul poate descoperi instalația pe tot parcursul Bienalei, între 20 și 26 octombrie 2025, și poate afla mai multe despre viziunea RIVUS – transformarea unei foste zone industriale într-un spațiu viu, integrat și sustenabil.

RIVUS: reconversie cu respect pentru trecut și privirea spre viitor

Proiectul RIVUS pune accent pe păstrarea identității locului, integrând în noul ansamblu două clădiri cu valoare arhitecturală:

  • fosta hală a cuptoarelor, viitoarea Hală cu arcade,

  • și clădirea administrativă din cărămidă roșie.

Astfel, memoria industrială a zonei este readusă în circuitul urban contemporan, printr-o abordare care combină patrimoniul cu inovația.

RIVUS în cifre: un proiect unic în România

  • Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, de office și servicii;

  • Peste 5,2 hectare de spații verzi și un nou parc urban;

  • Grădină japoneză pe acoperiș;

  • Centru de arte – o premieră într-un proiect imobiliar românesc;

  • Zone de distracție și experiențe în premieră regională;

  • Cinematografe cu cele mai noi tehnologii, pentru prima dată în Transilvania;

  • Spații de birouri premium;

  • 142.000 mp de spații comerciale, ce integrează retailul, serviciile publice și zonele de relaxare;

  • Peste 400 de magazine, inclusiv premiere naționale;

  • Peste 30 de restaurante și cafenele cu vedere spre râul Someș.

Dezvoltat pe cele 14 hectare ale fostei platforme Carbochim, proiectul RIVUS redă orașului un spațiu ce era utilizat doar în proporție de 30%, transformându-l într-un pol urban vibrant.

Descoperă mai multe despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe rețelele sociale Instagram și Facebook.


Bienala de Arhitectură Transilvania 2025: despre etică, estetică și comunitate

Cluj-Napoca găzduiește între 17–26 octombrie 2025 una dintre cele mai importante manifestări dedicate arhitecturii din România – Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA), organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Ediția din acest an are ca temă „est.etic”, o reflecție asupra modului în care etica și estetica se împletesc în arhitectura contemporană, formând comunități sustenabile, responsabile și incluzive.

Detalii complete pe www.batra.ro și www.oartransilvania.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Anunțul care a stârnit controverse în Cluj: o casă dărăpănată din Grigorescu oferită spre locuire gratuită

Stefania Heinz

Published

on

Un anunț postat recent pe rețelele de socializare a reușit să stârnească un val de reacții și discuții aprinse în rândul clujenilor. Mesajul suna aparent simplu, dar a generat atât curiozitate, cât și controverse:

„Ofer găzduire gratuită pentru 6 luni într-o casă bătrânească din cartierul Grigorescu, Cluj-Napoca. Există apă, curent, centrală pe gaz, se plătesc doar cheltuielile și se face curățenie în curte. Detalii în privat.”

Deși intenția pare una binevoitoare, oferind unei persoane sau unei familii o soluție temporară de locuire, clujenii s-au împărțit rapid în două tabere. Unii au lăudat gestul, considerându-l o dovadă rară de generozitate într-un oraș unde chiriile au devenit aproape inaccesibile. Alții, însă, au criticat oferta, susținând că locuința este „dărăpănată” și că anunțul ascunde o formă subtilă de exploatare sau „muncă mascată” sub pretextul găzduirii gratuite.

Cartierul Grigorescu, unul dintre cele mai căutate din Cluj-Napoca, este cunoscut pentru liniștea și proximitatea față de Someș, dar și pentru prețurile ridicate ale proprietăților. Tocmai de aceea, ideea unei case oferite gratuit — chiar și una veche — a atras atenția rapid.

Fotografiile (acolo unde au fost distribuite) ar arăta o casă modestă, cu urme vizibile ale trecerii timpului, dar locuibilă. Mulți internauți au spus că ar fi dispuși să accepte o astfel de ofertă, mai ales în contextul economic actual.

În timp ce unii cer autorităților să verifice condițiile în care se face oferta, alții speră ca astfel de inițiative să se înmulțească, oferind o șansă celor aflați în dificultate.

Indiferent de intenția reală a celui care a postat anunțul, acesta a reușit să pună pe masă o discuție importantă pentru comunitate: cât de greu este, de fapt, să găsești un acoperiș deasupra capului în Cluj-Napoca în 2025?

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom