Connect with us

Sport

O clujeancă bolnavă cere Primăriei de aproape două decenii o locuință socială: „Fie ea și cât un coteț! Acum dormim 10 persoane într-o cameră”

Stefan Petre

Published

on

Locuință socială din Cluj-Napoca, de pe strada  Ghimeșului / Foto: Emil Boc - Facebook

Social

O femeie bolnavă din Cluj-Napoca, care locuiește cu încă nouă persoane într-un spațiu de 20 de metri pătrați, așteaptă de aproape două decenii să primească o locuință socială.

Locuință socială din Cluj-Napoca, de pe strada Ghimeșului / Foto: Emil Boc – Facebook

  


În cursul ședinței de Consiliu Local din 17 octombrie, o clujeancă bolnavă a intervenit pentru a solicita o locuință socială de la Primăria Cluj-Napoca. Aceasta a susținut că de aproape două decenii cere o locuință, însă ajutorul se lasă așteptat.Potrivit femeii, unde locuiește în prezent, într-un spațiu de circa 20 mp, dorm 10 persoane, unii dintre ei chiar pe podea, dintre care doi copii cu astm bronșic.  Ea cere administrației locale să le ofere o locuință socială, fie ea și de mărimea unui „coteț”:


„Am mai fost în luna iulie la dumneavoastră pentru locuințe sociale și am două dosare. Doresc să primesc acum, dacă se poate, o locuință… V-am spus și vă mai spun domnule primar, și dacă e cât un coteț de mare, nu mai mare, pentru că sunt doi copii minori care au astm bronșic sever. Mai mult sunt în spitale decât la școală. Am fost cu actele la dumneavoastră în iulie, vi le-am arătat și mi-ați spus să reînoiesc dosarul. L-am reînoit și l-am depus. Acum aștept răspunsul de la dumneavoastră, pentru anul acesta, când afișați listele… că nu mai pot, ca tot bolnavul. Din cauza igrasiei, pereții mei sunt plini cu apă. Zece persoane într-o cameră de 20 metri pătrați, zece suntem și dormim și pe jos. De 18 ani e dosarul la dumneavoastră, de când tot vin. V-aș ruga foarte frumos, că știu că sunteți un primar foarte bun și capabil să ne duceți mai departe Clujul. Vă votăm și v-am votat, domnul primar, vă rugăm frumos”, a spus clujeanca în ședința CL. „Am venit de la spital, unde sunt internată”În răspuns, primarul Emil Boc i-a transmis femeii că va face tot ce se poate ca să rezolve situația: 


„Distinsă doamnă, știți bine că de fiecare dată când putem, noi facem tot ce ne stă în putință să oferim aceste alternative oamenilor, să poată locui. Rog comisia de specialitate a Consiliului Local, când va analiza dosarele, să aibă în vedere criteriile pe care legea le-a stabilit și cele precizate de dumneavoastră și să putem găsi o soluție. Au acolo toate datele necesare pentru a putea face ierarhia locuințelor disponibile”, a explicat primarul Emil Boc.Ulterior, femeia a continuat să explice primarului și consilierilor locali situația pe care o are acasă. Ea susține că a venit la ședință direct din spital, unde este internată ca să facă o operație. 


„Fiica mea are probleme cu handicap, dar are doi copilași care sunt foarte bolnavi. Nu știu cât o să mai fiu între ei, pentru că eu nu mai rezist, sunt foarte bolnavă. Și acum, de la spital, de la Clujana am venit, pentru că sunt internată pentru o operație. Și ei nu știu să vină la dumneavoastră, nu știu cum să vorbească și mă trimit pe mine. Ce să facă domnul primar? Că sunt bolnavă. Vreau să-i văd și pe ei așezați. Din 10 care suntem, să meargă trei persoane cu familia din locuință, ca să mai putem trage aer, să respirăm.  Unul dintre copii e bolnav și e mereu la spital. Am adeverință de la medicul de la UPU. La școală de când a început pe strada București, la școala specială, s-a tăvălit copilul… Trebuie să fim mereu după el, careva să meargă să-l verifice cu Ventolin, puful care-l face pe copil să-și revină, că altfel nu merge. V-am rugat, totuși, frumos, un bine dacă ați putea face și pentru noi în lumea asta”, a insistat femeia. Primăria Cluj-Napoca, amendată pentru discriminareConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma sesizării Centrului de Resurse Juridice (CRJ), a sancționat în această vară Municipiul Cluj-Napoca pentru caracterul discriminatoriu al criteriilor privind acordarea locuințelor sociale, prevăzute în HCL nr. 583 din 02.09.2021, care este încă în vigoare.


CNCD a constatat discriminare indirectă, discriminare multiplă și refuzul acordării pentru un grup de persoane a unor drepturi sau facilități. Astfel, a amendat cu 5.000 lei Municipiul Cluj-Napoca.Centrul de Resurse Juridice a arătat că, prin criteriile de eligibilitate în accesul la locuințe sociale, sunt discriminate persoanele care au fost evacuate în urma rezilierii contractului de închiriere și care ocupă sau au ocupat în mod abuziv un imobil aflat în proprietatea statului Român, în administrarea sau proprietatea Consiliului local/a Municipiului Cluj-Napoca.Hotărârea CNCD menționează faptul că prevederile stabilite prin HCL discriminează romii din Cluj-Napoca, la obținerea unei locuințe sociale și îngrădirea dreptului la locuire, prin instituirea unei excluderi permanente.„44. Analizând situația faptică, Colegiul director reține că diferența de tratament a romilor provenită din aplicarea unui criteriu neutru (excluderea de la obținerea unei locuințe sociale în municipiul Cluj-Napoca a solicitanților care au ocupat/ocupă abuziv un imobil, indiferent de etnia persoanei), urmărește un scop legitim (protejarea proprietății statului/municipiului), metoda de atingere a scopului legitim este necesară și adecvată (pentru asigurarea selecției solicitanților care respectă legile statului român, fiind vorba despre o măsură de sprijin acordată de stat), dar nu este proporțională, fiind disproporționată din cauza nespecificării unui termen în privința perioadei de valabilitate a «sancțiunii» pentru ocupare abuzivă (nici o formă de «sancțiune» stabilită de o municipalitate neputând fi instituită «pe viață» și ca o formă de culpă colectivă în legătură cu copii minori ai ocupanților abuzivi, care nu au capacitate de exercițiu). Ca urmare, Colegiul director constată că faptele sesizate reprezintă fapte de discriminare, testul justificării obiective (scop legitim, metodele adecvate, necesare și proporționale de atingere a scopului) dezvăluind dezavantajarea persoanelor de etnie romă la obținerea unei locuințe sociale și îngrădirea dreptului la locuire, prin instituirea unei excluderi permanente.” (Extras din Hotărârea CNCD nr. 298 din 21.06.2023)Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Șoc la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, în fața judecății pentru FURT! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Cosmin Ardelean

Published

on

Cutremur la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, judecați pentru delapidare! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Un nou scandal de proporții zguduie fotbalul clujean! Procesul în care Arpad Paszkany (53 de ani), fost patron al CFR Cluj, și Iuliu Mureșan (71 de ani), fost președinte al clubului, sunt acuzați de infracțiuni grave este pe cale să înceapă.

Tribunalul Cluj a decis începerea procedurilor judiciare în acest dosar, în care Paszkany și Mureșan sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Acuzațiile sunt extrem de grave: cei doi foști conducători ar fi delapidat fonduri provenite din participarea echipei în grupele Ligii Campionilor, provocând un prejudiciu uriaș de aproximativ 10 milioane de euro clubului CFR Cluj. Se presupune că sumele ar fi fost deturnate între anii 2008 și 2013, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu firme offshore.

Arpad Paszkany, care a condus CFR Cluj până în 2017, este acuzat de:

  • Săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat
  • Instigare la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată
  • Instigare la evaziune fiscală în formă agravată și continuată
  • Instigare la spălarea banilor, în formă continuată

Iuliu Mureșan, înlăturat din conducerea clubului în aceeași perioadă cu Paszkany, este considerat complice la săvârșirea acestor fapte.

Între timp, Arpad Paszkany trăiește în Marbella, Spania, alături de iubita sa cu 24 de ani mai tânără, Antonela Pătruț, cunoscută pentru participarea la emisiunea “Insula Iubirii”.

Această perioadă controversată din istoria clubului CFR Cluj contrastează puternic cu succesele sportive obținute sub conducerea lui Paszkany: promovarea în Superliga, câștigarea a trei campionate și participarea în Liga Campionilor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cultura

Legenda halterelor din Cluj: Povestea campionului care a scris istorie

Cosmin Ardelean

Published

on

Ștefan Tașnadi – Clujeanul care a ridicat România pe podiumul olimpic

Ștefan Tașnadi (Tasnádi István), unul dintre cei mai mari halterofili ai României și un adevărat simbol al Clujului, rămâne o legendă a sportului. Cu o carieră impresionantă și peste 50 de recorduri naționale doborâte, Tașnadi și-a pus amprenta asupra halterelor românești, devenind primul sportiv din țară care a cucerit medalii la categoriile mari de greutate.

Născut pe 21 martie 1953, lângă Cluj, la Sic, Tașnadi și-a început cariera în 1970 la Școala Sportivă Viitorul Cluj, iar ulterior a fost legitimat la AS Clujana. A devenit rapid unul dintre cei mai valoroși sportivi români, fiind selecționat în lotul olimpic de haltere al României între 1976 și 1984.

Argint olimpic la Los Angeles
Momentul de glorie al carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, unde a cucerit medalia de argint la categoria 110 kg. Pe lângă această performanță remarcabilă, a obținut și o medalie de bronz la Campionatele Europene și Mondiale de la Moscova în 1983.

De la campion la mentor
După retragerea din activitatea competițională, Tașnadi și-a dedicat viața antrenoratului, formând generații de sportivi la CS Universitatea Cluj. De asemenea, a activat ca arbitru internațional, contribuind la dezvoltarea acestui sport. Pentru meritele sale excepționale, i-au fost acordate titlurile de Maestru Emerit al Sportului și Clujean de Onoare.

Marele campion s-a stins din viață pe 28 februarie 2018, însă moștenirea sa continuă să inspire tinerii halterofili și să rămână un reper al excelenței în sport.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cultura

Piste de biciclete luminate noaptea în Polonia. Oare când la Cluj?

Cosmin Ardelean

Published

on

Polonia luminează viitorul bicicliștilor – când vine și rândul Clujului?

Imaginează-ți o pistă de biciclete care începe să strălucească odată cu lăsarea serii, fără electricitate, fără becuri și fără costuri de întreținere! Nu, nu e un scenariu dintr-un film SF, ci o realitate impresionantă din Polonia.

În orașul Lidzbark Warmiński, bicicliștii se pot bucura de o pistă inovatoare realizată dintr-un material fosforescent special, care absoarbe lumina solară pe timpul zilei și o eliberează treptat pe timpul nopții. Rezultatul? Un traseu spectaculos, de un albastru intens, care oferă nu doar o priveliște uimitoare, ci și mai multă siguranță în trafic.

Această soluție sustenabilă elimină necesitatea iluminatului stradal clasic, fiind prietenoasă cu mediul și economică pe termen lung. Inspirată de proiecte similare din Olanda, pista a atras rapid atenția urbanistilor și a comunităților de bicicliști din întreaga Europă.

Dar ce se întâmplă la Cluj? Orașul nostru se mândrește cu o comunitate activă de bicicliști, însă infrastructura încă lasă de dorit. O astfel de inovație ar putea revoluționa transportul alternativ și ar transforma Clujul într-un oraș și mai prietenos cu bicicliștii.

Dacă Polonia a reușit, de ce nu și noi? Poate că e timpul ca administrația locală să ia în considerare acest model și să aducă un plus de siguranță și inovație pe pistele de biciclete din Cluj!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite