Connect with us

Prin Oras

Natura din orașe. La Cluj, sunt relocați arbori de pe fosta platformă Carbochim pentru replantarea lor într-un viitor proiect mixt.

Stefania Heinz

Published

on

Studiile arată că peste 50% din populația planetei locuiește în prezent în zone urbane, iar până în 2050, 68% din populația mondială va locui în orașe. Astfel, este de o importanță incontestabilă ca orașele să includă suficiente areale verzi, indiferent că este vorba despre cartiere moderne din Barcelona, Londra, Viena sau Cluj-Napoca. Din fericire, nevoia de a fi în contact cu natura pentru a duce o viață sănătoasă din punct de vedere fizic și emoțional este un concept tot mai des promovat nu doar de medici, dar și susținut de arhitecți, proiectanți urbani și dezvoltatori de proiecte de regenerare urbană. Aceștia din urmă includ în planurile proiectelor lor parcuri special amenajate cu gazon, arbori și plante decorative care oferă locuitorilor zone de relaxare, stimulează coeziunea și relațiile sociale și contribuie la sporirea gradului de atractivitate a orașelor.

Pentru a le realiza, în unele situații se recurge la achiziționarea și plantarea de copaci noi, tineri, însă există și varianta de a folosi ceea ce natura oferă deja și anume arborii mai „bătrâni”, dar care sunt viabili pentru relocarea în noile amplasamente. Astfel de proceduri de transplantare a arborilor sunt mai puțin întâlnite în România, în special când vine vorba de copaci înalți, cu un coronament bogat și greu de transplantat.

Iulius a relocat 74 de arbori de pe platforma Carbochim pentru a-i replanta în viitorul proiect

În România, Iulius este dezvoltatorul real-estate care a construit parcuri de la zero în proiectele sale de regenerare urbană – Palas Iași și Iulius Town Timișoara –, acolo unde spațiile verzi nu existau, iar acestea s-au transformat în locuri îndrăgite de oameni, care aduc împreună natura și comunitatea. Aceeași companie a amenajat și parcul de la Iulius Mall Cluj, care adună oamenii pentru evenimente și relaxare pe malul lacului. Iulius pregătește deja și parcul dintr-un nou proiect pe care îl va realiza în oraș, unul dintre cele mai mari din țară, ce va fi construit pe amplasamentul fostei fabrici Carbochim. Spațiile verzi amenajate prin acest proiect ar urma să depășească 5 hectare. Pe platformă, printre clădirile industriale, într-o mare pondere în degradare, nefiind utilizate, se aflau și un număr de 156 de copaci, care au fost supuși unui studiu arboricol pentru a se decide câți dintre ei pot fi păstrați și relocați într-o pepinieră până vor reveni în cadrul proiectului mixed-use. Studiul a fost realizat de Conf. Dr. Horia Dan Vlasin de la Facultatea de Silvicultură și Cadastru din cadrul USAMV Cluj-Napoca, care a decis că peste 120 de copaci sunt posibil de transplantat: ,,Criteriile de relocare au fost în primul rând specia, iar pe platforma Carbochim au fost atât specii de rășinoase, cât și specii de foioase. Am ținut cont de caracterul estetic al arborilor, de starea lor de sănătate și, implicit, și de posibilitatea de transplantare și de mutare a acestora. Teoretic, vârsta până la care pot fi extrași arborii și replantați este nelimitată, atât timp cât arborele este relocat fără a fi deranjat sistemul radicelar și cu balot de pământ, care face prinderea acestuia mult mai ușoară în noua locație.”

Până în prezent, au fost transplantați 74 de arbori în pepiniera Iulius din cadrul Stațiunii de Cercetare Horticolă USAMV, urmând să se întâmple la fel și cu restul de arbori sănătoși. ,,Relocarea arborilor nu este un proces des întâlnit. În ultimii ani, s-a recurs la relocarea unor arbori de dimensiuni mai mici, mai ales pentru spațiile verzi. Arbori atât de mari nu știu să se fi relocat, cel puțin la noi în Cluj. Bineînțeles, eforturile sunt destul de mari pentru relocare, în schimb, practic, viața acelui arbore va continua și, în plus, nu se așteaptă mult timp pentru a crește, pentru a oferi umbră, pentru a oferi peisaj pentru cetățeni”, a adăugat Conf. Dr. Ing. Horia Dan Vlasin.

Specialiștii au folosit utilaje speciale și s-au asigurat că sănătatea arborilor nu este afectată în niciun fel, mai ales că este vorba de arbori care ajung la o înălțime de 13 m și o greutate de 6-8 tone.

default

Arborii relocați au intrat în vegetație

Printre speciile de arbori care au fost mutați deja se numără tei paltini, brazi argintii, molizi, pruni roșii, magnolii și mesteceni. ,,Am început pregătirea recoltării din ianuarie 2023, atunci când am realizat primele lucrări la nivelul rădăcinilor. Au rămas așa timp de un an de zile, iar relocarea efectivă a început în ianuarie 2024, moment optim pentru astfel de lucrări, întrucât plantele se află într-un repaus vegetativ. Ca și procedură, au fost realizate săpături la rădăcină, cu un diametru de 2,5 metri și adâncime sub nivelul ultimei rădăcini, de aproximativ 1 metru. A urmat balotarea cu iută și plasă, pentru a ține pământul pe rădăcini, ulterior fiind efectiv transplantați. A fost un proces îndelungat și dificil, dar rezultatul este unul pe măsură, pentru că arborii au intrat deja în vegetație, a explicat Călin Revnic, Inginer Horticol IULIUS.

Arborii s-au alăturat altor 600 de copaci care se aclimatizează în pepinieră, din specii precum platani, tei, ginkgo biloba, castani, stejari piramidali, arbori de cauciuc, carpeni, arțari, duzi, liriodendron și metasequoia, care vor oferi umbră în noul parc pe care îl va avea Clujul. Pe lângă zona verde amenajată de aproximativ 5 hectare, proiectul va include și alte funcțiuni precum: spații de retail, office, rezidențial, entertainment și un centru de arte performative. Investiția se ridică la aproximativ jumătate de miliard de euro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Prin Oras

Din ecoul oțelului spre respirația verde a viitorului – RIVUS la Bienala de Arhitectură din Transilvania 2025

Stefania Heinz

Published

on

RIVUS, simbolul transformării urbane: de la trecutul industrial la un viitor sustenabil – prezent la Bienala de Arhitectură Transilvania 2025

În cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2025, proiectul RIVUS aduce în atenția publicului o instalație artistică ce vorbește despre transformare, memorie și renaștere urbană. Lucrarea, intitulată „Ecourile transformării: de la trecutul industrial la viitorul sustenabil”, poate fi vizitată până duminică, 26 octombrie, pe strada Iuliu Maniu nr. 2, în fața Centrului de Tineret din Cluj-Napoca.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

O poveste despre evoluție și identitate urbană

Instalația este o galerie vizuală ce marchează trecerea simbolică de la istoria industrială a uzinei Carbochim către noua etapă de dezvoltare – RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România.

În prima etapă a acestui proces, compania IULIUS a relocat fabrica Carbochim într-o zonă potrivită activităților industriale și a investit 7 milioane de euro pentru modernizare și eficientizare, fără a întrerupe producția.

Construită pe baza unui element autentic recuperat din vechea fabrică, instalația combină metalul și textilele într-o spirală narativă, care ilustrează transformarea sitului industrial: de la înființarea Carbochim în 1949, până la reconversia actuală într-un spațiu urban mixt, deschis comunității.

Un omagiu adus istoriei industriale a Clujului

Lucrarea amplasată în fața Centrului de Tineret este o invitație la reflecție asupra modului în care orașele pot evolua fără a-și pierde identitatea. Fabrica Carbochim a trecut prin multiple etape și provocări, devenind un exemplu de adaptare și bune practici industriale.

Publicul poate descoperi instalația pe tot parcursul Bienalei, între 20 și 26 octombrie 2025, și poate afla mai multe despre viziunea RIVUS – transformarea unei foste zone industriale într-un spațiu viu, integrat și sustenabil.

RIVUS: reconversie cu respect pentru trecut și privirea spre viitor

Proiectul RIVUS pune accent pe păstrarea identității locului, integrând în noul ansamblu două clădiri cu valoare arhitecturală:

  • fosta hală a cuptoarelor, viitoarea Hală cu arcade,

  • și clădirea administrativă din cărămidă roșie.

Astfel, memoria industrială a zonei este readusă în circuitul urban contemporan, printr-o abordare care combină patrimoniul cu inovația.

RIVUS în cifre: un proiect unic în România

  • Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, de office și servicii;

  • Peste 5,2 hectare de spații verzi și un nou parc urban;

  • Grădină japoneză pe acoperiș;

  • Centru de arte – o premieră într-un proiect imobiliar românesc;

  • Zone de distracție și experiențe în premieră regională;

  • Cinematografe cu cele mai noi tehnologii, pentru prima dată în Transilvania;

  • Spații de birouri premium;

  • 142.000 mp de spații comerciale, ce integrează retailul, serviciile publice și zonele de relaxare;

  • Peste 400 de magazine, inclusiv premiere naționale;

  • Peste 30 de restaurante și cafenele cu vedere spre râul Someș.

Dezvoltat pe cele 14 hectare ale fostei platforme Carbochim, proiectul RIVUS redă orașului un spațiu ce era utilizat doar în proporție de 30%, transformându-l într-un pol urban vibrant.

Descoperă mai multe despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe rețelele sociale Instagram și Facebook.


Bienala de Arhitectură Transilvania 2025: despre etică, estetică și comunitate

Cluj-Napoca găzduiește între 17–26 octombrie 2025 una dintre cele mai importante manifestări dedicate arhitecturii din România – Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA), organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Ediția din acest an are ca temă „est.etic”, o reflecție asupra modului în care etica și estetica se împletesc în arhitectura contemporană, formând comunități sustenabile, responsabile și incluzive.

Detalii complete pe www.batra.ro și www.oartransilvania.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Anunțul care a stârnit controverse în Cluj: o casă dărăpănată din Grigorescu oferită spre locuire gratuită

Stefania Heinz

Published

on

Un anunț postat recent pe rețelele de socializare a reușit să stârnească un val de reacții și discuții aprinse în rândul clujenilor. Mesajul suna aparent simplu, dar a generat atât curiozitate, cât și controverse:

„Ofer găzduire gratuită pentru 6 luni într-o casă bătrânească din cartierul Grigorescu, Cluj-Napoca. Există apă, curent, centrală pe gaz, se plătesc doar cheltuielile și se face curățenie în curte. Detalii în privat.”

Deși intenția pare una binevoitoare, oferind unei persoane sau unei familii o soluție temporară de locuire, clujenii s-au împărțit rapid în două tabere. Unii au lăudat gestul, considerându-l o dovadă rară de generozitate într-un oraș unde chiriile au devenit aproape inaccesibile. Alții, însă, au criticat oferta, susținând că locuința este „dărăpănată” și că anunțul ascunde o formă subtilă de exploatare sau „muncă mascată” sub pretextul găzduirii gratuite.

Cartierul Grigorescu, unul dintre cele mai căutate din Cluj-Napoca, este cunoscut pentru liniștea și proximitatea față de Someș, dar și pentru prețurile ridicate ale proprietăților. Tocmai de aceea, ideea unei case oferite gratuit — chiar și una veche — a atras atenția rapid.

Fotografiile (acolo unde au fost distribuite) ar arăta o casă modestă, cu urme vizibile ale trecerii timpului, dar locuibilă. Mulți internauți au spus că ar fi dispuși să accepte o astfel de ofertă, mai ales în contextul economic actual.

În timp ce unii cer autorităților să verifice condițiile în care se face oferta, alții speră ca astfel de inițiative să se înmulțească, oferind o șansă celor aflați în dificultate.

Indiferent de intenția reală a celui care a postat anunțul, acesta a reușit să pună pe masă o discuție importantă pentru comunitate: cât de greu este, de fapt, să găsești un acoperiș deasupra capului în Cluj-Napoca în 2025?

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Apel la donare de sânge – Hai să-l ajutăm împreună pe Balogh Eduárd! ❤️

Stefan Petre

Published

on

Dragi Părinți, Cunoscuți și Prieteni, 🙏

La solicitarea medicilor, Asociația Părinților Báthory face un apel către toți cei care pot ajuta prin donare de sânge.

🧒 Balogh Eduárd, băiețelul de 12 ani rănit grav în accidentul de pe strada Avram Iancu, se află în prezent internat la secția de terapie intensivă neurochirurgie pediatrică (ATI Neurochirurgie) și are urgent nevoie de sânge (grupa A2).

Totuși 👉 donatorii de orice grupă sanguină pot ajuta!
Fiecare donare contează, iar fiecare gest de solidaritate poate face o diferență uriașă.


🩸 Informații importante pentru donatori:

📍 Unde se poate dona:
La orice centru de donare din Cluj sau din țară.

🩹 Ce trebuie să menționați:

„Pentru Balogh Eduárd, internat la ATI Neurochirurgie – Cluj.”

🕒 Până când se poate dona:
➡️ Vă rugăm să faceți donarea până cel târziu joi, 9 octombrie.


Fiecare picătură de sânge înseamnă o șansă reală la viață. ❤️
Prin gestul tău, îl poți ajuta pe Eduárd să lupte și să se întoarcă acasă sănătos.

Mulțumim din inimă tuturor celor care aleg să se implice,
pentru timpul, empatia și sprijinul acordat! 🙏

Asociația Părinților Báthory

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom