Într-o inițiativă inedită de colaborare între mediul academic și cel industrial, 25 de studenți de la Universitatea de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca au petrecut o zi pe șantierul fostei platforme industriale Carbochim. Evenimentul, organizat de grupul IULIUS, a permis studenților să-și arate talentul artistic printr-un concurs de pictură și desen pe căști de protecție, abordând tema „Regenerare urbană pentru o nouă Parte din Cluj. De la istoria industrială a fostei platforme Carbochim, la un spațiu renăscut, redat comunității”.
Pe parcursul celor opt ore, fiecare student a personalizat între 4 și 10 căști de protecție, utilizând diverse tehnici și stiluri. Activitatea face parte dintr-un parteneriat mai amplu dintre grupul IULIUS și UAD Cluj-Napoca, menit să imortalizeze diferitele etape ale proiectului de reconversie urbană a fostei platforme industriale Carbochim.
Printre cei 25 de participanți, trei studenți s-au remarcat în mod deosebit și au fost premiați pentru ingeniozitatea și compoziția lucrărilor lor: Revesz Alexandru (Pictură, anul III), Adrian Buda (Grafică, masterand anul II) și Costescu Cezara (Arte textile – Design textil, doctorand). Decizia juriului, format din cadre universitare de la UAD și reprezentanți ai grupului IULIUS, a fost bazată pe criterii de ingeniozitate, compoziție și utilizare a culorii.
Adrian Buda, unul dintre câștigători, a explicat: „Elementele care au stat în centrul creațiilor mele au fost oamenii, indiferent de vârstă, care întâmpinau schimbarea și o integrau în comunitate. Lucrările au fost realizate utilizând markere, iar ideea de secvențialitate se poate identifica în fiecare compoziție.”
Evenimentul a fost surprins și de studenții din departamentul foto-video al UAD, care au documentat măiestria colegilor lor.
„Noi am venit cu oamenii, iar cei de la IULIUS au venit cu inițiativa, spațiul și toate cele necesare. Ne dorim să avem cât mai multe astfel de colaborări cu cei de la IULIUS,” a declarat prof. univ. dr. Florian Ștefan, Rectorul UAD Cluj-Napoca.
Proiectul de regenerare urbană de pe fosta platformă Carbochim, coordonat de grupul IULIUS, este în etapa finală de avizare. Acest proiect, parte din inițiativa „Parte din Cluj”, reflectă angajamentul grupului IULIUS de a integra comunitatea locală în dezvoltarea sa, implicând în mod activ studenții din universitățile din orașele unde compania își desfășoară activitatea.
Sorin Guttman, project manager al proiectului de regenerare urbană, a subliniat: ,,Proiectul de pe fosta platformă Carbochim este «Parte din Cluj», așa cum sunt și universitățile din acest oraș. Noi ne-am dedicat încă din momentul în care proiectul era la stadiul de discuții și planuri implicării a cât mai multor membri din comunitatea clujeană în dezvoltarea lui și chiar asta facem. Acțiunea realizată cu studenții de la UAD ne arată faptul că proiectul nostru prezintă interes pentru toate categoriile de vârstă și că viziunea ce sta la baza lui este frumoasă, mai ales prin desenul tinerilor. Ne mândrim cu lucrările realizate de studenți și îi felicităm pentru pasiunea lor și munca depusă. În aceeași măsură, ne bucurăm că în această manieră am marcat începutul unei colaborări care, cu siguranță, va dezvolta proiecte cel puțin la fel de reușite”
Grupul IULIUS are o experiență vastă în dezvoltarea proiectelor mixed-use de regenerare urbană, precum Palas Iași și Iulius Town Timișoara, și continuă să își extindă inițiativele și în Cluj-Napoca, implicând în mod activ tinerii talentați din comunitate.
Pentru mai multe informații despre proiect, vizitați www.partedincluj.ro.