Connect with us

Administratie

Bătaie de joc la adresa floreștenilor: marcaje rutiere trasate peste gropile de pe drum

Calin Roman

Published

on

Floreștenii care locuiesc pe strada Valea Gârbăului și Răzoare au primit un cadou neașteptat din partea administrației locale.

Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, locuitorii străzilor Valea Gârbăului și Răzoare au observat o mică atenție din partea administrației locale: pe drumul pe care circulă zi de zi au fost trasate marcaje rutiere. Din păcate însă, marcajele au fost trasate chiar peste gropile printre care trebuie să facă slalom ori de câte ori merg acasă sau la muncă.

Monitorul de Cluj a scris în repetate rânduri în ultimii ani despre problema cu care se confruntă floreștenii care locuiesc în zonă.

Strada Valea Gârbăului a ajuns să fie aproape impracticabilă. Drumul a fost „cârpit” de câteva ori, însă reparațiile, făcute de pomană, nu au ținut. Uneori, gropile sunt umplute cu pietriș care dispare după prima ploaie.

De multe ori, încearcă să facă slalom printre gropi, părăsind astfel parțial carosabilul sau trecând pe contrasens. Din cauza numeroaselor curbe, de multe ori șoferii își pun viața în pericol, pentru a-și salva mașina. De asemenea, lipsa trotuarului pune în pericol și pietonii care circulă pe drum, mai ales pe mămicile care își scot copilașii la o plimbare cu căruciorul.

În toamna anului 2017, a părut să existe bunăvoință din partea administrației locale și au fost trimiși muncitori, care să „peticească” drumul. Floreștenii au trebuit să se mulțumească cu atât. Însă, din păcate, doar gropile mari au fost reparate, cele mici fiind lăsate să crească mari și frumoase, asemenea lui Făt-Frumos din Lacrimă, într-o lună, cât alții într-un an.

O parte a străzii Valea Gârbăului aparține administrației Cluj-Napoca, iar o parte ține de Florești. Drumul plin de gropi se află în administrația comunei Florești, iar locuitorii, deși disperați, s-ar putea să aibă de așteptat până când centura ocolitoare va fi gata, fiindcă, așa se aude, că strada Valea Gârbăului face parte din același proiect.

source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Administratie

Cluj-Napoca se aliniază crizei: buget redus pentru evenimentele de 1 Decembrie și Revelion

Alex Campian

Published

on

Municipiul Cluj-Napoca reduce semnificativ bugetul alocat evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României și Revelionului. Consiliul Local urmează să aprobe suma de 650.000 de lei pentru manifestările din 2025, cu 300.000 de lei mai puțin față de anul precedent. Proiectul a fost inițiat de primarul Emil Boc și revizuit după discuțiile cu liderii de grup din Consiliu.

În 2024, pentru aceleași evenimente au fost alocate 950.000 de lei, iar diminuarea reflectă contextul economic și nevoia de ajustare a cheltuielilor publice. Cu toate acestea, Primăria anunță că dorește să mențină calitatea momentelor artistice, mizând pe colaborări cu sponsori, parteneri culturali și implicarea comunității pentru acoperirea eventualelor diferențe.

Cum se împarte bugetul

Suma de 650.000 de lei este distribuită astfel:

  • prestații artiști: 320.000 lei (onorarii, transport, cazare, masă)

  • sonorizare și ecrane LED: 100.000 lei

  • spectacole de drone: 100.000 lei

  • show-uri de lumini sincronizate: 75.000 lei

  • iluminat arhitectural: 50.000 lei

  • promovare evenimente: 5.000 lei

Evenimentele rămân în centrul orașului

Manifestările de 1 Decembrie vor avea loc în zona centrală, cu accent pe atmosfera istorică a momentelor premergătoare Marii Uniri. Revelionul 2026 va fi celebrat în Piața Unirii, unde administrația locală pregătește un spectacol artistic menit să adune comunitatea într-un spirit festiv, în pofida restrângerii bugetare.

Facebook Comments Box

Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

Aproape 100 de sesizări de scurgeri de gaz în județul Cluj. Șase imobile deconectate temporar

Alex Campian

Published

on

În ultimele săptămâni, județul Cluj a înregistrat aproape 100 de sesizări privind posibile scurgeri de gaze naturale, iar șase imobile au fost deconectate temporar de la rețeaua de gaz, potrivit datelor prezentate de CPL Concordia – Filiala Cluj.

Măsura a fost luată pe 5 noiembrie 2025 și a vizat câte un imobil din localitățile Apahida, Aiton, Corpadea și Feldioara, respectiv două imobile din Sânnicoara. Motivul principal a fost neefectuarea lucrărilor de verificare tehnică periodică sau a reviziilor tehnice, conform prevederilor legale. Patru dintre imobile nu aveau revizia obligatorie la zece ani, iar în două cazuri lipseau verificările periodice efectuate la cel mult doi ani.

Conform CPL Concordia, niciun caz nu a implicat risc imediat de scurgere periculoasă, iar de la data de 5 noiembrie nu s-au mai raportat situații similare.

În perioada 7–10 noiembrie, operatorul Delgaz Grid a raportat întreruperi la un imobil din Baciu, unul din Câmpia Turzii și trei din municipiul Cluj-Napoca. Problemele au fost generate de deteriorarea branșamentelor în urma manevrelor auto sau de scurgeri minore de gaz.

Pentru a evalua situația infrastructurii și a pregătirii pentru sezonul rece, prefectul județului Cluj, Maria Forna, a convocat o ședință de lucru la sediul Instituției Prefectului. La discuții au participat subprefectul Maria Buzaș Fekete, inspectorul-șef Gabriel Drînda (ISU „Avram Iancu” Cluj), directorul Radu Perșa (Delgaz Grid) și directorul Eugen Mocan (CPL Concordia).

Reprezentanții companiilor au prezentat stadiul verificărilor tehnice și măsurile pentru siguranța utilizatorilor, precum și modalitățile de intervenție rapidă în caz de avarie.

Potrivit ISU „Avram Iancu” Cluj, din 95 de sesizări înregistrate de la începutul anului, 61 au fost confirmate (48 în urban, 13 în rural). În toate cazurile, alimentarea a fost întreruptă temporar, iar defecțiunile au fost remediate fie de operatori, fie prin firme autorizate.

Prefectul Maria Forna a subliniat importanța prevenirii și colaborării între instituții și operatori. „Asigurarea continuității furnizării gazelor naturale, mai ales în sezonul rece, este o prioritate. Colaborarea strânsă și planificarea riguroasă ne permit să gestionăm eficient orice situație, astfel încât cetățenii județului Cluj să beneficieze de servicii sigure și constante”, a declarat aceasta.

Autoritățile atrag atenția că orice improvizație la instalațiile de gaz poate fi extrem de periculoasă. Montajul, verificarea și reparațiile trebuie efectuate exclusiv de firme autorizate, iar utilizatorii trebuie să efectueze periodic reviziile tehnice și să nu ignore mirosurile suspecte de gaz.

sursa info&foto: ziarulfaclia.ro

Facebook Comments Box

Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

Palatul Telefoanelor intră în patrimoniul Clujului. Primăria cumpără clădirea-simbol cu 3,2 milioane de euro

Alex Campian

Published

on

Primăria Cluj-Napoca va achiziționa Palatul Telefoanelor, una dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului, pentru suma de 3,23 milioane de euro. Monumentul istoric, aflat pe strada Octavian Petrovici nr. 2, va deveni proprietate publică, după ce municipalitatea a decis să își exercite dreptul de preempțiune.

Consiliul Local se va reuni vineri, într-o ședință extraordinară, pentru a aproba proiectul de hotărâre privind cumpărarea imobilului. Decizia vine după luni de demersuri și un amplu sprijin public — peste 790 de arhitecți, urbaniști și cetățeni au semnat apelul „Palatul Telefoanelor din Cluj merită să intre în patrimoniul orașului”, pledând pentru salvarea și valorificarea clădirii.

Imobilul, deținut până de curând de Orange România SA, este alcătuit din parter, patru niveluri și un etaj tehnic, având o suprafață construită de 574 de metri pătrați. Structura modernistă din beton armat și parterul vitrat oferă, potrivit specialiștilor, un potențial ridicat pentru reconversii funcționale și proiecte culturale.

„Achiziționarea Palatului Telefoanelor reprezintă o investiție în patrimoniul cultural al orașului. Clădirea este parte din memoria colectivă a clujenilor și un reper important al peisajului urban”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

La finalul lunii iulie, Orange România și-a exprimat intenția de a vinde imobilul, iar Ministerul Culturii, deși avea prioritate legală la cumpărare, a renunțat la dreptul de preempțiune în favoarea administrației locale.

Primarul Emil Boc a confirmat că toate procedurile legale au fost îndeplinite pentru finalizarea achiziției.
„Procesul a fost complex, implicând aspecte tehnice și juridice, dar ne aflăm pe ultima sută de metri. Vom supune proiectul votului Consiliului Local pentru a definitiva achiziția”, a precizat edilul.

Odată intrat în proprietatea municipalității, Palatul Telefoanelor ar putea fi restaurat și integrat în circuitul turistic și cultural al Clujului. Poziționarea sa centrală, lângă Parcul I.L. Caragiale, îl face potrivit pentru activități comunitare, expoziții sau spații educaționale.

Astfel, o clădire cu valoare simbolică pentru istoria urbană a Clujului își găsește o nouă menire — aceea de a deveni un spațiu deschis publicului, la intersecția dintre patrimoniu și modernitate.

Facebook Comments Box

Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom