Connect with us

Eveniment

Cum vor călători românii în Marea Britanie de la 1 ianuarie. Modificări importante

Stefania Heinz

Published

on

Cum vor călători românii în Marea Britanie de la 1 ianuarie. Modificări importante

Marea Britanie introduce noi condiţii de călătorie pentru cetăţenii români, începând de la 1 ianuarie 2021, odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își va asuma pe deplin statutul de stat terț în relația cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România. Din această perspectivă, regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba. 

Astfel, conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru șederi de scurtă durată (ex.  în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, transmite cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.

“Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se va putea realiza în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza pașaportului valabil (pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar). 

Cetățenii români care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Cetățenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităților britanice”, a comunicat Ministerul român al Afacerilor Externe.

Autoritățile britanice au prevăzut două modalități pentru obținerea vizei, astfel:

Cetățenii români posesori ai unui pașaport simplu electronic pot obține viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanții au la dispoziție un ghid conținând procedura detaliată de obținere a vizei.

Persoanele care posedă un pașaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identității, utilizând o aplicație pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obținerea vizei nu se pot depune în baza cărții de identitate. 

Cetățenii români care nu dețin pașaport simplu electronic și aplică în baza unui pașaport simplu temporar trebuie să depună documentația personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: București, sector 1, strada Buzești nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentației, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en.

Autoritățile britanice au operaționalizat deja procedurile pentru primirea de solicitări de viză în următoarele scopuri: studii, activități de muncă (muncitori calificați, lucrători înalt calificați în anumite domenii/Global Talent, personal medical și asistenți), afaceri (inovare, desfășurarea de afaceri tip start-up). Solicitanții de viză vor avea de plătit o taxă de viză. Lista taxelor este disponibilă la: https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october.

Cu referire la lucrătorii sezonieri, MAE precizează că autoritățile britanice nu au furnizat până la acest moment date cu privire la procedurile aplicabile acestei categorii, urmând ca acestea să fie puse la dispoziție ulterior.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

UNTOLD ONE 2026 debutează cu un lineup de top: Flo Rida, Kygo și The Chainsmokers confirmați la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă a existenței sale și anunță oficial primul val de artiști pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Sub conceptul UNTOLD ONE, organizatorii marchează începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume conform untold.com

Primii artiști confirmați pentru UNTOLD ONE 2026 sunt Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, nume cu impact major pe scenele internaționale și pe platformele de streaming. Lineup-ul este completat de artiști precum Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki și Mestiza, conturând o ediție cu o diversitate muzicală amplă, de la pop și hip-hop, la EDM și melodic house.

Prin această primă rundă de anunțuri, organizatorii transmit direcția noii ediții: producții spectaculoase, artiști care definesc generații și experiențe create special pentru publicul UNTOLD. Conceptul UNTOLD ONE promite o evoluție a festivalului, cu accent pe show-uri vizuale de mari dimensiuni și momente exclusive.

Flo Rida va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului de la Cluj, artistul american fiind unul dintre cei mai de succes reprezentanți ai pop-rap-ului global, cu zeci de milioane de discuri vândute și hituri care au dominat topurile internaționale. De asemenea, Swae Lee aduce la UNTOLD ONE un sound care a marcat ultimul deceniu al muzicii pop și hip-hop, fiind unul dintre cei mai ascultați artiști ai generației sale.

Zona electronică este reprezentată de Kygo, unul dintre cei mai influenți DJ ai scenei dance moderne, The Chainsmokers, duo-ul care a redefinit granița dintre pop și muzica electronică, și Lost Frequencies, artist european recunoscut pentru sound-ul melodic care a cucerit publicul global.

Organizatorii au precizat că acesta este doar începutul, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate noi nume care vor completa lineup-ul ediției din 2026. UNTOLD rămâne constant în topul celor mai mari și apreciate festivaluri de muzică din lume, iar UNTOLD ONE deschide un nou capitol în povestea brandului.

Abonamentele pentru UNTOLD ONE 2026 sunt deja disponibile, inclusiv cu opțiunea de plată în rate. Festivalul va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.

Foto&Info: untold.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era