Sponsorizat
Categories: Eveniment

Deputatul clujean, Emanuel Ungureanu, audiat la DNA ca martor într-un dosar privind achiziţiile materialelor de protecţie anti COVID

Sponsorizat
Sponsorizat

Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), s-a prezentat, miercuri, la DNA pentru a oferi detalii într-un dosar care vizează achiziţii de materiale de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus realizate de Unifarm.
“DNA s-a autosesizat după afirmaţiile mele legate de Adrian Ionel, şeful Unifarm, de la tribuna Parlamentului. Am fost invitat în calitate de martor, acum câteva zile. Şi ce fac astăzi, nu fac decât să aduc completări la un dosar care a fost început deja şi unde am deja această calitate de martor. Am adus o parte din informaţii zilele trecute şi acum le completez cu date mult mai precise şi cu numele unor spitale care au achiziţionat aceste măşti, fără un minim de control de calitate”, a precizat Ungureanu, într-o declaraţie acordată presei.

Deputatul susţine că măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de Unifarm şi refuzate de spitalele din România, ar fi fost donate Republicii Moldova.

“Unifarm a fost împrumutată de Trezorerie cu o sumă de bani, adică de statul român, să achiziţioneze echipamente de protecţie şi măşti şi alte echipamente, în context COVID. După aceea, acelaşi stat român, prin Ministerul Sănătăţii, a cumpărat aceeaşi marfă, a doua oară şi livrat-o către Republica Moldova. Adică spălarea banilor murdari daţi pe măşti de proastă calitate, la suprapreţ, a fost făcută de o structură a statului român, numită Unifarm SA. Şi tot statul român, prin Ministerul Sănătăţii, a făcut această spălare, provocând din punctul meu de vedere, şi o problemă diplomatică. Adică noi am donat Republicii Moldova măştile de proastă calitate şi echipamentele de proastă calitate pe care le-au refuzat spitalele din România, care s-au trezit la un moment dat cu cutii de la Unifarm în faţă, fiind obligaţi şi şantajaţi de minister să le cumpere, deşi erau de proastă calitate şi la suprapreţ”, a explicat Ungureanu.

Întrebat de unde ştie că în Republica Moldova ar fi fost livrate materiale proaste, el a replicat că a furnizat deja aceste informaţii către DNA.

“Ştiu foarte precis. Ştiu unde au dus, ştiu ce cantităţi, ştiu plângerile. Toate detaliile care ţin de aspectele tehnice, chiar despre certificate false date de către anumiţi furnizori sunt deja la DNA”, a declarat deputatul USR.

O altă acuzaţie a acestuia se referă la faptul că, în momentul livrării echipamentelor de protecţie către Republica Moldova, contractul de achiziţie dintre Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era semnat. “A doua acuzaţie pe care o aduc se referă la contractul de achiziţie pe care l-a făcut Ministerul Sănătăţii pentru aceste echipamente de la Unifarm. În ziua în care posturile de ştiri transmiteau imagini cu tiruri, cu maşini ale ISU care livrau echipamente de protecţie, cumpărate de minister de la Unifarm, în Moldova, contractul de achiziţie între Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era semnat. Adică ei livrau o marfă pe un contract de achiziţie nefinalizat”, a mai susţinut Ungureanu.

Pe de altă parte, el a anunţat că miercuri a depus la DNA o sesizare penală împotriva unor manageri de spitale din Cluj-Napoca care ar fi cumpărat echipamente de protecţie şi măşti de proastă calitate, fără certificate de conformitate, la suprapreţ.

“În perioada martie – aprilie, Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciun leu pentru echipamente de protecţie. Depozitele spitalelor din Cluj şi din alte oraşe au fost umplute de către societatea civilă, de către firme, de către persoane particulare. Şi, în timp ce depozitele erau pline de echipamente de protecţie cumpărate de sistemul de privat, (…) indivizii ăştia absolut fără scrupule s-au apucat să achiziţioneze la suprapreţ de la o firmă din Ploieşti măşti de protecţie livrate ca fiind FFP 2. De fapt, sunt nişte mizerii extraordinare şi le-au vândut la preţ de măşti FFP2 de cea mai bună calitate, la suprapreţ. Ele nici nu erau FFP2 şi erau livrate ca fiind FFP2, fără niciun certificat de conformitate. Cel care s-a ocupat de această afacere murdară se numeşte Petrică Şuşca, este managerul Spitalului Judeţean din Cluj, care, pe post de broker, a luat reprezentantul medical al acestei firme din Ploieşti, a trimis cartea de vizită pe un grup intern, a răspândit informaţia că el a negociat de la 34 de lei la 29 de lei cu TVA aceste măşti infecte şi a dat o comandă de 30.000 de măşti”, a afirmat Emanuel Ungureanu, transmite Agerpres.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago