Connect with us

Eveniment

Măsuri de CARANTINĂ pentru cei care se întorc în țară în perioada sărbătorilor. Se aplică din 10 decembrie

Stefania Heinz

Published

on

Măsuri de CARANTINĂ pentru cei care se întorc în țară în perioada sărbătorilor. Se aplică din 10 decembrie

Unii români ar putea să îşi petreacă sărbătorile în CARANTINĂ 14 zile sau 10 zile dacă revin în țară şi se află sub incidenţa Hotărârii de Urgenţă 111 adoptată de CNSU în 6 decembrie. 
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința din 6 decembrie 2021, Hotărârea numărul 111 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00. 

Principalele măsuri: 

1. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană.

a. Vor sta în carantină, persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

b. persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

2. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană aflate în zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

Excepții de la măsura carantinei instituită

3. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 1 și pct. 2, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

4. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terțe și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

5. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 

6. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 4 și pct. 5, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora care sunt nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, sosesc pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional; 

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată; 

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

HOTĂRÂREA nr. 111 din 06.12.2021 poate fi descărcată AICI

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Vinurile Zaig cuceresc Clujul! Două festivaluri, zeci de arome și o invitație la descoperirea unei crame care transformă fiecare sticlă într-o poveste

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii iubitori de vin au un motiv în plus să iasă la festival în această vară. Vinurile Zaig vor putea fi degustate în cadrul a două dintre cele mai importante evenimente ale sezonului: Zilele Culturale Maghiare din Cluj și Wine in the Central Park.

Într-o perioadă în care tot mai mulți consumatori caută vinuri autentice, produse cu grijă și personalitate, Zaig Winery vine la Cluj cu o selecție care promite să surprindă atât cunoscătorii, cât și pe cei care își doresc pur și simplu un pahar de vin excelent într-o atmosferă de festival.

Vinul care spune o poveste

Un vin bun nu începe în pahar, ci în vie. În fiecare sticlă Zaig se regăsesc munca atentă din podgorii, respectul pentru natură și pasiunea pentru vinificație modernă, fără a pierde legătura cu tradiția.

Fie că preferați un alb proaspăt și mineral, un rosé elegant sau un roșu complex și catifelat, standul Zaig va oferi ocazia perfectă pentru a descoperi vinuri create pentru momente speciale, dar și pentru serile petrecute alături de familie și prieteni.

Degustarea – cea mai frumoasă călătorie fără bagaje

Puține experiențe sunt mai plăcute decât să descoperi un vin nou direct de la producător. La standul Zaig, vizitatorii vor putea afla povestea fiecărui sortiment, modul în care este produs și recomandările pentru asocierea cu preparatele culinare.

Nu este doar o degustare, ci o experiență completă, în care fiecare aromă, fiecare notă fructată sau florală și fiecare pahar spun ceva despre locul din care provin.

Două festivaluri, o singură destinație pentru iubitorii de vin

În această vară, Zaig va fi prezent la:

🍷 Zilele Culturale Maghiare din Cluj, unul dintre cele mai iubite evenimente culturale ale orașului, unde gastronomia și vinurile de calitate ocupă un loc important în programul festivalului.

🍷 Wine in the Central Park, eveniment devenit deja tradiție pentru pasionații de vin, organizat în decorul spectaculos al Parcului Central, unde zeci de crame își prezintă cele mai apreciate etichete.

O invitație la relaxare

Un pahar de vin bun înseamnă mai mult decât gust. Înseamnă conversații care durează până târziu, oameni care se întâlnesc, muzică bună și seri de vară petrecute într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România.

Dacă ajungeți la Zilele Culturale Maghiare sau la Wine in the Central Park, opriți-vă și la standul Zaig Winery. S-ar putea ca vinul pe care îl descoperiți aici să devină preferatul vostru pentru mult timp.

Ne vedem la degustare! 🍷

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Economie

Enzo Bertini deschide cel mai mare magazin din regiune în RIVUS Cluj-Napoca. Branduri premium precum Valentino, Karl Lagerfeld și Premiata ajung în noua destinație de shopping

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește să devină unul dintre cele mai importante centre de shopping premium din România odată cu dezvoltarea proiectului RIVUS. Printre retailerii care și-au confirmat prezența se numără Enzo Bertini, unul dintre cei mai apreciați retaileri multibrand de încălțăminte și marochinărie, care va inaugura aici cel mai mare magazin al său din regiune.

Dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, RIVUS reprezintă cea mai mare investiție imobiliară aflată în dezvoltare în România, în valoare de aproximativ 550 de milioane de euro. Proiectul transformă fosta platformă industrială Carbochim într-o destinație urbană modernă, unde shoppingul, relaxarea, cultura și spațiile verzi vor forma un ecosistem integrat dedicat comunității.

În cadrul viitorului complex comercial, Enzo Bertini va aduce un portofoliu impresionant de branduri internaționale de renume, printre care Valentino, Karl Lagerfeld, Premiata, Guess, John Richmond, UGG, Steve Madden, Tommy Hilfiger, Converse, Moon Boot și New Balance. Magazinul va reuni colecții dedicate atât iubitorilor de stil casual și sport, cât și celor care caută încălțăminte și accesorii elegante sau piese statement.

Noul spațiu comercial va introduce un concept modern de amenajare, bazat pe materiale premium, design contemporan și o experiență de cumpărături orientată spre confort și rafinament. Clienții vor avea acces la cele mai noi colecții de încălțăminte și articole de marochinărie într-un ambient conceput pentru a pune în valoare fiecare brand prezent.

Reprezentanții IULIUS subliniază că parteneriatul cu Enzo Bertini consolidează mixul comercial premium al proiectului și marchează atingerea unui grad de închiriere de aproximativ 80% pentru zona de retail din RIVUS, chiar înainte de finalizarea dezvoltării. Interesul retailerilor confirmă atractivitatea proiectului și potențialul său de a deveni una dintre principalele destinații comerciale din România.

La rândul său, Enzo Bertini consideră Cluj-Napoca o piață strategică pentru extinderea rețelei sale. Magazinul din RIVUS va fi al unsprezecelea din portofoliul companiei și va reprezenta cel mai amplu concept implementat până în prezent în regiune, oferind clienților o selecție atent curatoriată de produse premium și branduri internaționale apreciate.

RIVUS va include peste 400 de magazine și concepte comerciale, întinse pe o suprafață închiriabilă de aproximativ 142.000 de metri pătrați, alături de restaurante, spații de divertisment, zone culturale și servicii. Proiectul presupune și regenerarea urbană a fostei platforme industriale, amenajarea unui parc de peste 52.000 de metri pătrați, reconversia unor clădiri cu valoare de patrimoniu, modernizarea infrastructurii și crearea unor noi conexiuni peste râul Someș.

Prin amploarea investiției și diversitatea brandurilor confirmate, RIVUS își propune să redefinească experiența de shopping și petrecere a timpului liber în Cluj-Napoca, poziționând orașul pe harta marilor destinații comerciale și de lifestyle din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Ultimele zile pentru bilete! Duminică are loc cea de-a VIII-a ediție a Concertului de la Palatul Bánffy din Cluj-Napoca

Stefan Petre

Published

on

Clujenii și iubitorii muzicii sunt invitați duminică la unul dintre cele mai elegante evenimente culturale ale verii – cea de-a VIII-a ediție a Concertului de la Palatul Bánffy, organizat în curtea impresionantului Palat Bánffy din centrul Clujului.

Cei care doresc să participe își mai pot achiziționa bilete de la Pizzeria Rex – vizavi de Sora sau online, prin platforma Eventbook bilete AICI

Două zile de evenimente speciale înaintea marelui concert

Înaintea concertului de duminică, organizatorii au pregătit o serie de evenimente speciale dedicate iubitorilor operetei, desfășurate în cadrul Studioului de Operă „Bánffy Miklós” (str. Samuil Micu nr. 12, Cluj-Napoca).

Vineri, 3 iulie

17:00 – Proiecție de film
„Muzica vieții” – film dedicat vieții și creației marelui compozitor Imre Kálmán.

18:30 – Vernisajul expoziției
Istoria operetei în Transilvania, expoziție realizată de Judit Benkő, care prezintă evoluția acestui gen muzical în regiune.

19:00 – Masă rotundă
„Opereta fără granițe” – o discuție despre asemănările și diferențele dintre tradiția operetei din Transilvania și cea din Ungaria.

Sâmbătă, 4 iulie

11:00 – Workshop
„Corpul spațiului, spațiul corpului – lumea așa cum o cunoaștem este, înainte de toate, spațiu”, atelier susținut de regizorul Péter Tasnádi-Sáhi.

Intrarea este gratuită

Participarea la toate evenimentele din 3 și 4 iulie este gratuită, fiind o ocazie excelentă pentru publicul clujean de a descoperi universul fascinant al operetei prin filme, expoziții, dezbateri și ateliere interactive.

Dacă încă nu v-ați făcut planuri pentru acest weekend, acesta este momentul perfect să vă bucurați de câteva zile dedicate muzicii, artei și culturii, culminând cu Concertul de la Palatul Bánffy, unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale organizate anual în Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția „Under Construction” din șantierul RIVUS

Dani Muresan

Published

on

Expoziția „Under Construction”, organizată de RIVUS în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, continuă să atragă publicul într-unul dintre cele mai spectaculoase spații industriale aflate în transformare din oraș.

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile păstrate de pe fosta platformă industrială Carbochim. Spațiul face parte din viitorul proiect RIVUS și va deveni, după restaurare și reconversie, un centru dedicat artelor performative și inițiativelor culturale.

Până atunci, hala oferă publicului o experiență rară: întâlnirea dintre artă, arhitectură, patrimoniu industrial și un șantier aflat în plină transformare.

Artă într-un spațiu care se transformă odată cu orașul

Expoziția are loc chiar în interiorul șantierului RIVUS, proiectul dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, care va transforma fosta platformă Carbochim într-o nouă destinație urbană pentru comunitate.

Contextul face ca vizita să fie una diferită față de o expoziție clasică. Publicul descoperă lucrări de artă contemporană într-un spațiu industrial autentic, înainte ca acesta să intre într-un amplu proces de restaurare și să primească o nouă funcțiune culturală.

Lucrările sunt realizate de studenți și artiști ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și explorează memoria locului, trecutul industrial al platformei Carbochim și transformările prin care trece zona.

Picturi, fotografii, sculpturi și instalații propun perspective diferite asupra modului în care un spațiu industrial poate fi păstrat, reinterpretat și reintegrat în viața orașului.

Hala cu Arcade, viitor reper cultural în cadrul RIVUS

Hala cu Arcade este una dintre clădirile de patrimoniu industrial păstrate în cadrul proiectului RIVUS. În viitor, aceasta va deveni un centru pentru artele performative și pentru inițiative culturale, integrat într-un proiect amplu de regenerare urbană.

Prin expoziția „Under Construction”, publicul are ocazia să vadă acest spațiu într-un moment de tranziție, între istoria fostei fabrici și viitorul său rol în comunitate.

Curatorul expoziției, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, rectorul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, spune că tocmai caracterul temporar al acestui moment dă forță proiectului.

„Spațiul acesta este atât de spectaculos și de generos pentru ceea ce va urma. Am avut ideea de a organiza o expoziție aici și ne bucurăm că a fost primită cu deschidere de echipa RIVUS. Ne-am dorit să facem ceva ce nu se întâmplă foarte des și, mai ales, ceva ce nu va mai putea fi făcut în aceeași formă altădată. Este limpede că nu mai putem exista separat: arta, business-ul, dezvoltarea și industria trebuie să coexiste și să colaboreze, pentru că avem nevoie unii de alții”, a declarat acesta.

Studenții UAD au reinterpretat memoria fostei fabrici Carbochim

Pentru studenții implicați, proiectul a însemnat mai mult decât realizarea unor lucrări într-un spațiu neconvențional. Procesul de creație a inclus documentare, explorarea istoriei locului și încercarea de a aduce în prim-plan poveștile oamenilor care au lucrat de-a lungul timpului în fabrica de abrazive Carbochim.

Multe dintre lucrări pornesc de la elementele definitorii ale spațiului industrial: structuri metalice, suprafețe brute, urme ale fostei activități și atmosfera specifică unei hale aflate între trecut și viitor.

Rezultatul este o expoziție care nu doar ocupă temporar un spațiu industrial, ci îl pune în valoare și îl transformă într-un punct de dialog între artiști, public și oraș.

Cum poate fi vizitată expoziția „Under Construction”

Expoziția poate fi vizitată până pe 26 iunie 2026, în Hala cu Arcade din incinta RIVUS Cluj-Napoca, de pe strada Porțelanului C33.

Accesul este gratuit, însă se face exclusiv pe bază de programare prealabilă, în grupuri organizate și însoțite de personal autorizat, deoarece expoziția se află într-un șantier activ.

Programul de vizitare este miercuri, joi și vineri, între orele 17:00 și 19:00.

Înscrierile se fac online aici:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/

Despre RIVUS

RIVUS este dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe și reprezintă cel mai amplu proiect de regenerare urbană aflat în dezvoltare în România. Proiectul presupune transformarea fostei platforme industriale Carbochim într-o nouă destinație pentru comunitate, cu funcțiuni de retail, cultură, entertainment, birouri, restaurante, servicii și spații dedicate timpului liber.

Investiția depășește 550 de milioane de euro și include reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial, amenajarea unui parc de 52.000 mp, accesibilizarea malului Someșului și realizarea unor noi conexiuni de mobilitate pentru oraș.

Prin expoziția „Under Construction”, RIVUS arată încă din această etapă direcția proiectului: păstrarea memoriei industriale a locului și transformarea fostei platforme Carbochim într-un spațiu deschis comunității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

O seară de poveste în inima Clujului: magia operetei revine la Palatul Bánffy într-un concert spectaculos sub cerul verii

Diana Petrescu

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai elegante și emoționante evenimente culturale ale verii. Pe 5 iulie 2026, curtea fermecătoare a Palatului Bánffy va răsuna din nou de acordurile celor mai iubite operete, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Concertului de la Palatul Bánffy – un eveniment care a devenit deja o tradiție culturală emblematică pentru oraș.

Există seri care trec neobservate și există seri care rămân în suflet pentru totdeauna. Concertul de la Palatul Bánffy face parte din cea de-a doua categorie. Nu este doar un spectacol muzical, ci o experiență care reunește generații, familii și prieteni într-un decor de poveste, unde muzica, arhitectura și emoția se întâlnesc într-o armonie perfectă.

Când istoria și muzica creează magie

Palatul Bánffy, una dintre cele mai frumoase clădiri baroce din Transilvania, oferă cadrul ideal pentru o astfel de seară specială. Curtea interioară, încărcată de istorie și eleganță, se transformă pentru câteva ore într-o scenă în aer liber unde publicul este invitat să descopere farmecul operetei într-o atmosferă unică.

Pe măsură ce soarele apune peste centrul istoric al Clujului, iar luminile serii îmbracă palatul într-o aură romantică, primele acorduri muzicale vor transporta spectatorii într-o lume a rafinamentului, a iubirii și a poveștilor nemuritoare.

Cele mai frumoase operete, într-un program excepțional

Ediția din acest an aduce în fața publicului creațiile unor compozitori legendari care au definit istoria operetei europene: Huszka Jenő, Kálmán Imre și Lehár Ferenc.

Programul artistic a fost conceput de Plesa Róbert, care a realizat o selecție atentă și echilibrată, îmbinând cele mai cunoscute și iubite arii cu adevărate bijuterii muzicale mai rar interpretate pe scenă. Astfel, atât iubitorii genului, cât și cei care descoperă opereta pentru prima dată vor avea parte de surprize și momente memorabile.

Artiști de prestigiu din Transilvania și invitați speciali din Budapesta

Pe scena amplasată în curtea Palatului Bánffy vor urca artiști apreciați din Cluj și din întreaga Transilvanie:

  • Kolcsár Katalin
  • Modra Noémi
  • Rétyi Zsombor
  • Peti Tamás Ottó
  • Rigmányi István
  • Plesa Róbert

Evenimentul va avea și doi invitați de onoare care conferă o dimensiune internațională serii.

Publicul va avea ocazia să o asculte pe Fischl Mónika, laureată a prestigiosului Premiu Kossuth și una dintre cele mai apreciate artiste ale Teatrului de Operetă din Budapesta, alături de Ninh Duc Hoang Long, tenor recunoscut pe scene importante din Europa și Asia pentru vocea sa impresionantă și interpretările sale spectaculoase.

O rampă de lansare pentru noile generații

Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale acestui concert este susținerea tinerelor talente. Organizatorii oferă și în acest an șansa unor artiști aflați la început de drum să urce pe aceeași scenă alături de nume consacrate.

Astfel, două eleve talentate ale Școlii de Măiestrie KvintEsszencia, Biró Anna și Somogyi Eszter, vor avea ocazia să își demonstreze talentul în fața unui public numeros și exigent.

Muzică, dans și spectacol vizual

Concertul nu va fi doar o experiență auditivă, ci și una vizuală. Coregrafiile spectaculoase semnate de Vlad Sebastian vor aduce un plus de eleganță și dinamism întregului eveniment.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de o orchestră de cameră de înalt nivel artistic, coordonată de concertmaestrul Gyenge Zoltán Balázs, garantând astfel o interpretare impecabilă a fiecărei lucrări.

O gazdă care va conduce publicul prin universul operetei

Seara va fi prezentată de actrița Fodor Réka, care prin farmecul, eleganța și naturalețea sa va ghida spectatorii prin universul fascinant al operetei, oferind context și povești care vor transforma fiecare moment într-o experiență și mai profundă.

Un eveniment pe care nu trebuie să îl ratezi

Într-o perioadă în care cultura autentică devine tot mai prețioasă, Concertul de la Palatul Bánffy reprezintă o invitație la frumusețe, emoție și conexiune umană.

Fie că sunteți pasionați de muzica clasică, iubitori ai operetei sau pur și simplu căutați o experiență deosebită într-o seară de vară, acest eveniment promite să ofere momente de neuitat într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Cluj-Napoca.

Pe 5 iulie 2026, lăsați-vă purtați de muzică, sub cerul liber, în inima orașului.

Informații eveniment

📅 Data: 5 iulie 2026
📍 Locația: Curtea Palatului Bánffy, Cluj-Napoca
🎼 Eveniment: Concertul de la Palatul Bánffy – Ediția a VIII-a

Bilete

Biletele pot fi achiziționate online de aici:

👉 https://eventbook.ro/music/bilete-banffy-palotakoncert-8?hall=palatul-banffy-cluj-napoca

Rezervă-ți locul din timp și fii parte din una dintre cele mai elegante seri culturale ale verii clujene!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era