Sponsorizat
Categories: Eveniment

Prizonier rus: “Când am trecut granița și am văzut cadavrele ne-am dat seama: asta nu este o ‘operațiune specială’, ci un adevărat război”/ Aș trece să lupt de partea Ucrainei

Sponsorizat
Sponsorizat

Un soldat rus, care ar fi căzut prizonier în Ucraina după ce ar fi dezertat din armata Rusiei, spune că este surprins de omenia cu care este tratat în captivitate și că ar trece “cu plăcere” să lupte de partea Ucrainei.
Serviciul de securitate al Ucrainei a publicat mărturia unui soldat în vârstă de 21 de ani, care susține că a reușit să fugă din unitatea sa cu mai mulți camarazi, după ce au înțeles că sunt într-un “adevărat război” și nu într-o “operațiune specială”, ulterior fiind prinși de ucraineni. Acesta a declarat că “în captivitatea ucraineană este mai bine decât în armata rusă” și că, dacă ar putea să lupte de partea Ucrainei și să-și mute acolo familia, ar face-o “cu plăcere”.

“Dacă aș avea ocazia să lupt pentru Ucraina, să depun jurământul, să-mi mut familia și să rămân aici și să trăiesc, aș face-o cu plăcere”, spune soldatul de 21 de ani, potrivit Serviciului de securitate al Ucrainei.

Acesta spune că este surprins de omenia cu care este tratat în captivitate și vede contrastul izbitor cu patria sa.

Tânărul povestește că unitatea sa a venit în Ucraina din cealaltă parte a Rusiei, iar drumul a durat 4-5 zile.

“Când am trecut granița am văzut cadavre și vreo 50 de unități cu echipamente distruse și ne-am dat seama că aceasta nu este o „operațiune specială”, ci un adevărat război. Am vrut să ne întoarcem și să plecăm, dar am fost amenințați că ne împușcă”, susține prizonierul.

Cu toate acestea, el ar fi reușit totuși să „scape” – 14 invadatori au părăsit armata Rusiei, dar ulterior au căzut în captivitate. Acum anchetatorii SBU și contrainformațiile lucrează cu ei, mai arată sursa citată.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago