Connect with us

Eveniment

Putin a anulat ordinul de asalt asupra uzinei Azovstal din Mariupol. Care a fost motivul

Stefania Heinz

Published

on

Putin a anulat ordinul de asalt asupra uzinei Azovstal din Mariupol. Care a fost motivul

Preşedintele rus Vladimir Putin a anulat joi asaltul asupra combinatului Azovstal din Mariupol, dar menține asediul și a cerut trupelor să blocheze zona “astfel încât nicio muscă să nu poată trece”.
Putin a ordonat mai degrabă un asediu decât un asalt asupra fabricii de oțel Azovstal din Mariupol, ultima redută a forțelor ucrainene din orașul distrus și unde sunt baricadaţi cca 2.000 de militari ucraineni. 

“Sfârşitul acţiunii de eliberare a Mariupolului, este un succes. Consider că atacul propus asupra zonei industriale este nepotrivit. Ordon să fie anulat! Acesta este un moment în care trebuie să ne gândim, adică trebuie să ne gândim întotdeauna, dar în acest caz cu atât mai mult, la păstrarea vieții și a sănătății soldaților și ofițerilor noștri”, a spus Vladimir Putin, potrivit agenției TASS

“Nu este nevoie ca soldații să intre în aceste catacombe și să se târască în subteran prin instalații industriale”, a mai precizat președintele Rusiei și a cerut trupelor ruse să blocheze zona “astfel încât nicio muscă să nu poată trece”, scrie BBC

De asemenea, presa rusă relatează că ministrul apărării Serghei Șoigu i-a prezentat lui Vladimir Putin un raport despre bătălia pentru Mariupol în care prezintă orașul ca fiind “eliberat”, deși luptele sunt încă în desfășurare. Potrivit lui Şoigu, rușii mai au nevoie doar de câteva zile pentru  a-i “convinge“ pe ucrainenii care luptă la Azovstal să se predea.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom