Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop a publicat un text despre prelungirea restricțiilor după data de 15 mai, în ceea ce îi priveşte pe vârstnici. 
Redăm, mai jos, mesajul integral! 

Sunt multe comunități care, de-a lungul timpului, și-au blamat ori îndepărtat bătrânii și nu întotdeauna cu intenții rele. De fapt, nici nu contează intențiile, ci rezultatul. Din păcate, societățile post-industriale se îndreaptă spre nașteri tot mai puține. În paralel, se produce creșterea duratei medii și a speranței de viață a oamenilor. Astfel, tot mai mulți oameni vor fi în putere la vârste mai înaintate și, prin urmare, vor fi activi la asemenea vârste. Omenirea îmbătrânește, dar acest fapt nu este neapărat o tragedie, din moment ce ne extindem viața activă spre vârste care odinioară erau destinate odihnei.

Aflu că avem un Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență care, în aceste timpuri de asalt al bolii, ia măsurile cele mai potrivite în cunoștință de cauză. Este, evident, mult mai bine ca măsurile să fie severe și nu laxe, pentru a preveni înainte de a fi prea târziu. Măsurile acestea se iau pe baza unor date și, de cele mai multe ori, este vorba de date statistice. Altele mai bune nu avem și suntem obligați să ne ghidam după statistici, deși oamenii sunt ființe palpabile și nu se îmbolnăvesc și nu mor în funcție de statistici.

Revin, în acest cadru, la măsurile de izolare a bătrânilor într-un mod special, diferit de cele de izolare a celorlalte categorii de cetățeni. Trec peste faptul că nu toți oamenii sunt bătrâni la 65 de ani, așa cum se întâmpla în urmă cu secole sau chiar cu decenii. Izolarea specială a bătrânilor, după cum suntem asigurați, se face din rațiuni de protejare a lor. Totuși, în conștiința publică, ideea că bătrânii ar fi purtătorii cei mai mari ai virusului Corona este adânc înrădăcinată. Dacă ar fi așa, atunci ce rost are să-i înghesui pe toți în spațiul public (mai ales în magazine, adică în locuri închise) preț de două ore, în condițiile în care celelalte categorii sunt libere să iasă și ele în același interval? Dacă între orele 11 și 13, pot fi pe stradă și bătrânii (grupați cu toții atunci) și pot fi și ceilalți, oare nu sporește riscul de îmbolnăvire, mai ales că, în acest moment, în cele mai multe locuri din țară, masca și mănușile sunt doar recomandate, nu obligatorii. Oare dacă bătrânii s-ar putea distribui pe toata durata zilei, nu ar fi mai avantajos pentru limitarea contagiunii, nu s-ar rări posibilii răspânditori ai bolii?
Dar, dincolo de aceasta, aminteam de statistici pentru că ele trebuie să fie un îndrumar pentru decidenți în aceste situații-limită. Am mai arătat că ne-ar fi fost util să știm câți oameni mureau în medie pe zi în România înainte de a veni această pacoste peste noi, ca să putem aprecia cât de distrugătoare este pandemia. Nu cred că Institutului Național de Statistică i-ar fi fost greu să ne spună acest lucru, fiindcă nu era vorba de calcule prea complicate. În plan mondial, am văzut recent că s-au relevat asemenea date și că molima a făcut să crească numărul decedaților, în medie, de aproape trei ori față de perioada de dinaintea flagelului. Este foarte grav, dureros și trist. Pentru milioanele de familii care au morți este tragic, iremediabil, catastrofal. Acestor familii statistica nu le ajută la nimic. Revin, totuși, la statistică și constat, din date accesibile publicului larg, următoarele: în 2018, au murit în România 263 463 de oameni, ceea ce înseamnă 721,8 oameni, în medie, pe zi. Proporțional, sunt ceva mai mulți decât în Germania (de patru ori mai populată decât România), unde mor, în vremuri obișnuite, cam 2200 de oameni pe zi. E firesc să fie așa, deoarece în Germania speranța de viață e mai mare decât în România. Am urmărit – după datele Anuarului Statistic al României și după alte câteva surse coroborate – care este repartiția decedaților pe grupe de vârstă. Astfel, din cei 263 463 morți din 2018, erau 147 094 de persoane de peste 75 de ani, adică 55,8% din total. Morții de peste 60 de ani erau 223 740 și însemnau 84,9% din total. Acestea sunt, să zicem, două extreme. La mijlocul acestor extreme se situează morții de peste 65 de ani, care au fost în 2018 în număr de 201 399, adică 76,4% din total.

Ce constatăm în cazul îmbolnăvirilor și deceselor cauzate de acest virus? Las deoparte faptul că, între cei infectați din România, 70-80% aparțin grupei de vârstă cuprinse între 30-69 de ani și că grupa de vârstă cea mai afectată se referă la persoanele între 40-49 de ani. Prin urmare, cele mai multe cazuri de îmbolnăvire se înregistrează în rândul maturilor și nu în rândul bătrânilor. Dacă s-ar fi dovedit undeva că bătrânii răspândesc mai intens virusul, deși se îmbolnăvesc mai puțin, atunci grija izolării acestor persoane de peste 60-70 de ani ar fi avut o rațiune, din moment ce populația activă, producătoare de bunuri și servicii, este formată, în primul rând, din maturi și tineri. Dar nici statisticile morților nu-i culpabilizează pe bătrâni. Conform unor calcule mai vechi, de când aveam doar 150 de morți, 68% dintre ei erau persoane de peste 60 de ani. Să spunem că astăzi când avem, din păcate, de aproape patru ori mai mulți, procentajul bătrânilor morți ar fi crescut, ajungând la 75% dintre toți cei care ne-au părăsit. Să admitem – deși nu avem date – că media mondială i se potrivește și României și că acum, în vrem de pandemie, mor și la noi de trei ori mai mulți oameni decât în timpuri normale.
Ce dovedesc toate aceste date? În primul rând ele arată un lucru elementar, care poate să-i surprindă pe unii, dar care nu este surprinzător: bătrânii mor cam în aceeași proporție deopotrivă în vreme de pandemie și în vreme de liniște. Nu reiese de nicăieri că mor acum – proporțional vorbind – mai mulți bătrâni decât odinioară.

Dimpotrivă, dacă ar fi să ne luăm după datele parțiale invocate mai sus, procentajul bătrânilor care mor în vremuri normale este mai mare decât al celor răpuși de Coronavirus. În consecință, trebuie să constatăm un fapt natural, vechi de când e lumea: bătrânii oricum mor pe capete și este absolut normal să fie așa, până când nu se va găsi secretul vieții veșnice. Bătrânii sunt bolnavi de diferite boli și vulnerabili în orice perioadă istorică. Virusul acesta – după cum se vede – nu i-a făcut mai vulnerabili decât erau. Dacă am fi avut, înainte de Covid-19, doar 50 de bătrâni din 100 de decedați, iar acum am fi ajuns, din pricina molimei, la 80 de bătrâni din 100, atunci ne-am putea mobiliza – din dragoste pentru ființa umană de orice vârstă, de oriunde și de oricând – să-i protejăm pe bătrâni prin măsuri speciale restrictive. Dar lucrurile nu stau așa, după cum e lesne de observat.

Ce soluție se impune? Una singură, anume să-i lăsăm pe bătrâni în plata Domnului și să nu-i „protejăm” acum mai mult decât i-am „protejat” înainte. Bătrânii nu au nevoie de discriminare pozitivă. Ei sunt gata să stea în izolare, în carantină, să poarte măști și mănuși, să respecte și orele de libertate impuse conform ordonanțelor militare din timpul stării de urgență etc. Dar nu împingeți „bunăvoința” aceasta față de bătrâni și după 15 mai, pentru că ar fi dureros și grav. Chiar dacă ar veni o criză economică distrugătoare – cum spun unele voci de Casandră – nu bătrânii vor sărăci țara și nu bătrânii îi vor priva pe tineri de bunuri. Ei au muncit în timpuri mai grele ca să-și asigure bătrânețea și nu au nevoie de milă și de pomană. Nu-i umiliți cu grija excesivă, lăsați-i în rând cu lumea, nu-i mai individualizați mereu, ca și cum ei ar fi purtătorii răului. Izolarea discriminatorie a bătrânilor – în condițiile în care nu se dovedește necesară – îi va îndreptăți pe cei care-i învinuiesc pe bătrâni că mor acum mai mult decât altădată. De ce? Simplu! Ținuți în izolare și arătați mereu cu degetul, vor muri într-adevăr mai mulți, dar nu de boala aceasta teribilă, ci de inimă rea, de supărare, de lehamite de viață.

Distinși cititori, se poate să nu am dreptate în cele ce am spus mai sus. Aștept să fiu contrazis cu date sigure, mai bune decât cele găsite de mine. Voi recunoaște cel dintâi că am greșit și îmi voi cere scuze. Firește nu îmi voi cere scuze față de cei mă contrazic cu invective, cu jigniri, răstălmăciri sau cu apostrofări. Cel mai ușor lucru pe lumea asta este, dincolo de sfaturile date altora, să facem ironii gratuite. Ne-am cucerit dreptul de a nu fi de acord întotdeauna unii cu alții, dar dezacordurile se produc în condiții civilizate, de respect. Altminteri nu au rost. Pe de altă parte, chiar dacă nu aș avea dreptate și chiar dacă bătrânii ar răspândi mai mult boala decât tinerii și ar muri mult mai mulți acum decât înainte de molimă, nu ar trebui discriminați prin izolare excesivă. Izolarea îndelungată ucide ființa umană la orice vârstă. Dacă va trebui să trăim mai mult timp cu acest virus printre noi, atunci o vom face în distanțare, cu mască, cu mănuși, fără adunări, fără petreceri, fără călătorii îndepărtate etc., dar nu în singurătate. Singurătatea distruge ființa umană, indiferent de vârstă și o face fără implicarea teribilului virus.

Source link