Connect with us

Prin Oras

Aeroportul clujean nu refuză ajutorul de stat, dar nu îl poate solicita integral fiindcă a făcut profit în 2021

Alex Campian

Published

on

Aeroportul clujean nu refuză ajutorul de stat, dar nu îl poate solicita integral fiindcă a făcut profit în 2021

La sfârșitul lunii decembrie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat o alocare de 84.038.000 lei pentru susţinerea activităţii a 12 aeroporturi regionale, în vederea depăşirii dificultăţilor financiare generate de pandemia de COVID-19. Cea mai mare sumă, 9 milioane lei, a fost aprobată pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca. Ca urmare a faptului că aeroportul clujean a făcut profit în 2021, acest ajutor nu poate fi solicitat integral.David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a afirmat că în această perioadă se face un audit pentru perioada iulie 2020 – decembrie 2021, pe baza căruia se va solicita ajutorul de la stat.„Nu s-au refuzat aceste ajutoare. În momentul în care noi le-am solicitat am făcut acest lucru pe baza unei estimări. Din fericire pentru Aeroportul Cluj-Napoca, pentru Consiliul Cluj-Napoca și pentru clujeni, noi estimăm că am avut profit pentru anul 2021. Așadar suma care se va solicita va fi în urma unui audit în baza pierderilor reale înregistrate.Față de momentul solicitării, performanțele Aeroportului au fost mult mai bune și deci vom solicita doar suma corespunzătoare pierderilor reale în urma unui audit. Acest sume se referă la perioada iulie 2020 – 31 decembrie 2021. Orice aeroport poate accesa ajutoarele de stat doar conform situației reale.Pentru 2021 nu suntem eligibili întrucât avem profit și urmează să vedem procentul pe care îl vom putea solicita real. Toate sumele alocate pentru toate aeroporturile se alocă doar în urma unui audit pe baza cifrelor realizate la sfârșitul anului.Pentru 2021, Aeroportul Cluj-Napoca a fost cel mai bun din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo pentru Ziar de Cluj.Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a încheiat anul 2020 cu un profit de doar 87.300 euro, față de 3,9 milioane euro în 2019. Scăderea enormă a profitului a fost cauzată de diminuarea numărului de pasageri, în contextul restricțiilor impuse de pandemie. În 2018, profitul net a fost de aproape 3 milioane euro.În 2020, Aeroportul a declarat o cifră de afaceri de aproape 9 milioane euro, față de 20,1 milioane euro în 2019 și 19,4 milioane euro în 2018.Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în 28 decembrie 2021, au fost prevăzute următoarele alocări pentru aeroporturile din România:Aeroportul Cluj-Napoca: 9.000.000 lei;Aeroportul Iaşi: 6.530.000 lei;Aeroportul Sibiu: 6.655.000 lei;Aeroportul Craiova: 8.730.000 lei;Aeroportul Bacău: 7.972.000 lei;Aeroportul Suceava: 3.657.000 lei;Aeroportul Arad: 7.900.000 lei;Aeroportul Maramureş: 8.500.000 lei;Aeroportul Oradea: 8.800.000 lei;Aeroportul Satu Mare: 7.000.000 lei;Aeroportul Târgu Mureş: 5.984.000 lei;Aeroportul Tulcea: 3.310.000 lei.“Caracterul promovării în regim de urgenţă este determinat de faptul că activitatea aeroporturilor a fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19, traficul aerian fiind restricţionat în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, din cauza măsurilor aplicate în vederea diminuării impactului tipului de risc, materializate prin restricţii de zbor şi de trecere a frontierei, precum şi de necesitatea stringentă de identificare a resurselor pentru sprijinirea aeroporturilor regionale care facilitează funcţionarea în bune condiţii a pieţei unice europene şi constituie un nod de transport esenţial ce conectează persoane, produse şi servicii, pentru compensarea pierderilor cauzate direct de această pandemie”, explicau reprezentanții Ministerului, la finalul anului 2021.sursa foto: Facebook/Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era