Connect with us

Prin Oras

Amendă de 50.000 de lei în urma neregulilor constatate de Protecția Consumatorilor Cluj la pârtia Feleacu. Activitatea a fost sistată temporar VIDEO

Alex Campian

Published

on

Amendă de 50.000 de lei în urma neregulilor constatate de Protecția Consumatorilor Cluj la pârtia Feleacu. Activitatea a fost sistată temporar VIDEO

Dozatoare de gel igienizant goale, cabine wc defecte, zona de bar neigienizată și mobilier impropriu sunt doar câteva dintre neregulile constatate de comisarii de la Protecția Consumatorilor Cluj la pârtia Feleacu. Aceștia au aplicat o amendă de 50.000 de lei, iar activitatea prestatorului a fost sistată până la remedierea abaterilor constatate. O echipă de control a Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj, a verificat, conform competențelor, respectarea pervederilor legale la prestatorul de servicii SC TELESCHI SRL (pârtia Feleacu), în urma unei sesizări din spațiul public.Cu acest prilej, comisarii clujeni au descoperit „mai multe abateri, după cum urmează:- dozatoarele de gel igienizant din toalete erau goale- o cabină WC aferentă bărbaților era defectă- lipsa unor plăci de gresie în incinta spațiilor de toaletă- utilizarea unor fețe de masă rupte- folosirea unor scaune cu muchii ascuțite, improprii utilizarii- zona de bar neigienizată, deși la momentul controlului era ora 14.17, în condițiile în care programul acestuia începe la ora 14:00- bloc alimentar cu deficiențe: folosirea vaselor emailate, hota îmbâcsită cu depuneri de impurități, plita neigienizată, conducta de apă curentă spartă, folosirea unor frigidere care prezentau rugină în exces, depozitarea unor produse direct pe paviment, zone cu igrasie în perimetrul barului, utilizarea cărnii fără elemente de identificare caracterizare, a veselei din PVC și a unui cântar neomologat.În consecință, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 50.000 de lei. Aceasta a fost însoțită de măsura complementară de oprire a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor”, au transmis inspectorii ANPC într-un comunicat de presă.Recent, Horia-Miron Constantinescu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie a premierului Nicolae-Ionel Ciucă publicată în Monitorul Oficial.CITEȘTE ȘI: Horia Constantinescu, cel mai bun șef din istoria Protecției Consumatorilor, revine în funcția de președinteAcesta îl înlocuieşte pe Mihai Culeafă, care a fost numit în funcţie în luna noiembrie a anului trecut. Culeafă l-a înlocuit atunci pe Claudiu Daniel Dolot, care a preluat această funcţie la finele lunii februarie 2021.Horia-Miron Constantinescu a mai deţinut funcţia de preşedinte al ANPC din august 2019 până în noiembrie acelaşi an, când a fost eliberat din funcţie.  

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era