Connect with us

Prin Oras

Blocurile ajung și pe strada Fânațelor: Italia Tiles din Florești construiește un imobil cu șase etaje

Alex Campian

Published

on

Blocurile ajung și pe strada Fânațelor: Italia Tiles din Florești construiește un imobil cu șase etaje

Dezvoltarea imobiliară a municipiului Cluj-Napoca a cuprins toate zonele, indiferent că vorbim despre ariile industriale sau cele preponderente cu case. În fiecare ședință de Consiliu Local sunt aprobate Planuri Urbanistice de Detaliu și Planuri Urbanistice Zonale pentru proiecte imobiliare mai mari sau mai mici. Săptămâna viitoare, consilierii locali vor discuta PUD-ul pentru un bloc cu regim de înălțime 2S+P+5E+R, al cărei beneficiar este firma Italia Tiles Florești. Imobilul va avea atât apartamente cât și birouri.Parcela care face obiectul PUD, în suprafață de 1438 mp, este o parcelă de colț, cu front la strada Fânațelor pe latura sudică și estică, fiind delimitată de parcele cu fond construit în partea vestică și nordică. Prin PUD se propune restructurarea parcelei, desființarea fondului construit existent, edificarea unui imobil cu funcțiuni mixte și amenajări exterioare (loc de joacă, spații verzi).O parte din strada Fânațelor se află în domeniul public, iar tronsonul cuprins între numerele 7-11 și 15 se află în proprietatea firmei Italia Tiles.Italia Tiles SRL Florești are doi asociați: Vasile Vaida (50%) și Alin Vaida (50%). Firma a fost înfiinţată în 2008 și are obiect de activitate comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcție și echipamentelor sanitare. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, profit de aproximativ 1 milion euro și 10 angajați.Două firme sunt conectate direct de Italia Tiles Florești:Figaro SRL Cluj-Napoca – obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, asociați: Alexandrina Vaida (35%), Vasile Vaida (35%), Anton Mora (25%), Alin Vaida (5%); în 2020 – cifră de afaceri 3 milioane euro și profit net 317 mii euro.IT Rent Imobiliare SRL Cluj-Napoca – obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, asociați: Vasile Vaida (50%) și Alin Vaida (50%); în 2020 – cifră de afaceri 80 mii euro și profit net 60 mii euro.
 

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Haos în Cluj! Părinții blochează străzile și fac legea în cartier!

Cosmin Ardelean

Published

on

Război pe străzile din Gheorgheni! Părinți și riverani, în conflict din cauza parcărilor ilegale!

Un nou scandal zguduie liniștea cartierului Gheorgheni din Cluj-Napoca! Riveranii de pe strada General Nicolae Dăscălescu sunt disperați din cauza haosului creat de părinții care își duc copiii la grădiniță și parchează unde apucă, blocând strada și provocând altercații.

Un clujean, care locuiește pe această stradă, a ajuns la capătul răbdării. “Este deja a nu stiu cata oara cand se face sesizare pentru parcarile ilegale care sa fac in fiecare dimineata pentru a lasa copii la gradinita. Sunt rezident al strazii General Nicolae Dascalescu, iar in fiecare dimineata trebuie sa ne chinuim sa iesim sau sa intram pe strada. Am sunat la Politia Locala (am foar chiar si fizic) si acestia mi-au spus ca nu au ce face, astazi chiar am fost injurat de catre un parinte pentru ca am vrut sa intru la mine pe strada”, a declarat bărbatul revoltat.

Locuitorii se plâng că nu pot circula normal din cauza mașinilor parcate haotic. Mai mult, aceștia susțin că există soluții, respectiv locurile de parcare din Baza Sportivă Gheorgheni, dar părinții refuză să facă un efort minim și să meargă pe jos câțiva metri. “Exista locuri de parcare libere in Baza Sportiva Gheorgheni dar nici nu vor sa auda sa duca copilul pe jos 10-15 m de acolo pana la gradinita”, se mai plânge clujeanul.

Această problemă nu este una nouă. Și în trecut, clujenii au făcut sesizări similare, dar fără niciun rezultat. “De când cu începerea anului școlar, se întâmplă în fiecare dimineață ca părinții care aduc copiii la grădiniță să-și lase mașinile care pe unde apucă, îngreunând sau chiar blocând accesul auto al întregii străzi. Am încercat cu vorba bună cu administrația grădiniței, am spus de fiecare dată oamenilor care parchează în mijlocul drumului să aibă în vedere că, deși nu e mare traficul pe strada noastră, existăm și noi, și bunul simț ar trebui să fie busola când parchează. Pe soțul meu era să-l lovească același domn de două ori, la ieșirea de pe stradă (soțul era o dată cu mașina, o dată cu bicicleta). Efectiv nu mai știm ce mijloace de bun simț să aplic cu genul acesta de oameni. S-ar putea amplasa un echipaj al poliției rutiere pentru a atrage măcar atenția? Menționez că pe stradă era inclusiv semn cu parcare interzisă, care a dispărut odată cu lucrările de asfaltare. Este o situație de neconceput într-un oraș cu oameni „de 5 stele”, a fost atunci sesizarea unei clujence.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Istorie cu Boc! Primarul Clujului se întoarce la catedră pentru a-i ajuta pe elevi!

Cosmin Ardelean

Published

on

Boc, profesor la Bacalaureat! Primarul se oferă să predea istorie elevilor clujeni!

Primarul Emil Boc își demonstrează latura pedagogică! Edilul s-a oferit să predea lecții de istorie elevilor clujeni care se pregătesc pentru Bacalaureat, în cadrul unui program gratuit de mentorat lansat de Primăria Cluj-Napoca.

Peste 50 de elevi s-au înscris deja în acest proiect, care oferă pregătire gratuită pentru disciplinele de examen, cu ajutorul profesorilor voluntari. “Este un proiect care face diferența și arată forța Clujului comunitar: atunci când ideile bune sunt promovate, putem reuși”, a declarat Boc.

Programul “Mentorat pentru Bacalaureat” este un rezultat al “eco-sistemului clujean”, prin care comunitatea se implică în proiecte de interes pentru viitorul copiilor, a subliniat primarul. “Sunt mai mulți profesori și asociații de profil care s-au implicat în acest proiect și merită tot respectul nostru”, a adăugat el.

Boc, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie și al Facultății de Drept, se simte încrezător în capacitatea sa de a-i ajuta pe elevi. “Dacă timpul îmi va permite, mă voi înscrie și eu, pentru a putea să susțin unele lecții de istorie, acolo mă mai pricep și eu, pentru a pregăti elevii de Bacalaureat”, a spus primarul.

Programul, susținut de Primăria Cluj-Napoca și Asociația Beard Brothers, oferă pregătire gratuită pentru matematică, limba română, istorie, geografie, fizică, logică, psihologie și sociologie. Toate sesiunile sunt susținute de mentori voluntari, profesioniști și studenți cu experiență.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite