Connect with us

Prin Oras

Cum va afecta traficul extinderea arterei Moților-Mănăștur. Tarcea: Dacă vrei să mănânci omletă, trebuie să spargi ouăle

Alex Campian

Published

on

Cum va afecta traficul extinderea arterei Moților-Mănăștur. Tarcea: Dacă vrei să mănânci omletă, trebuie să spargi ouăle

Cine mănâncă omleta. Și ale cui sunt ouăle (casele) sparte? Extinderea arterei Moților-Mănăștur se va lăsa cu aglomerație și trafic blocat. DAR. Dar până la urmă, supra-lărgirea necesită costuri la care clujenii vor participa în mod solidar. Vă imaginați blocajul de la Platinia, odată cu execuția lucrărilor de extindere? –  a fost intervenția moderatorului. „Vedeți, până la urmă, dacă vrei să mănânci omletă trebuie să spargi ouăle!Pentru că n-ai ce să faci. Vrem să și rezolvăm proiectul, să facem proiectul… Acuma, așa s-a speriat lumea și când am început lucrările pe Bdul 21 Decembrie 1989. Dar, uitați-vă că este gata! Oamenii și-au creat un ecosistem, a fost o perioadă de deranj în trafic, categoric, dar oamenii și-au creat un ecosistem și au găsit și rutele alternative pe care să le folosească”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții online, oferind exemplul șantierului de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, unde traficul a fost dat peste cap, iar lucrările urmează să se încheie abia în aprilie 2022, potrivit contractului semnat de Primărie cu firma Diferit srl. Pe 21 Decembrie – autoritățile au deschis șantierul, iar clujenii au găsit singuri alternativele de trafic. CITEȘTE ȘI: Clujenii semnalează calitatea îndoielnică a lucrărilor de modernizare a Bdului 21 Decembrie. Primarul îi liniștește: „Suntem departe de faza finală… Lucrările nu se fac pentru un an, se fac pentru 50-100 de ani de acum înainte”De asemenea, viceprimarul a declarat că municipiul Cluj-Napoca a înregistrat o creștere considerabilă a autoturismelor – peste 200 k, în condițiile în care Clujul a fost proiectat pentru un trafic redus. În ianuarie 2022, Consiliul local a aprobat suplimentarea cu 1.375.990 lei a sumei alocate de la bugetul local pentru exproprierile necesare privind realizarea obiectivului de investiții Modernizare Calea Moților-Mănăștur–str Uzinii Electrice–str Oțetului–str Mărginașă din municipiul Cluj-Napoca. CITEȘTE ȘI: Autoritățile suplimentează cu 1,3 milioane lei fondul alocat exproprierilor de pe artera Moților-MănășturZiar de Cluj semnala recent că cel puțin un număr de 8 case vor fi demolate și peste patruzeci de imobile urmează să fie afectate de extinderea arterei Moților-Mănăștur.În iunie 2021, proiectul modernizării şi extinderii străzilor Calea Moţilor – Calea Mănăştur a fost votat în unanimitate de către consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. Un număr de 48 de imobile, din care 25 din domeniul public și 23 din domeniul privat, se suprapun lucrărilor de modernizare a tronsonului Calea Moților – Calea Mănăștur – strada Uzinei Electrice – strada Oțetului – strada Mărginașă. În 10 Ianuarie 2022 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru Calea Moților-Mănăștur și a străzilor adiacente. Valoarea totală a investiției era estimată de autorități la 54.328.940,68 lei cu TVA.Lucrările vor fi realizate de Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj (ARL).Valoarea exproprierilor era estimată la suma de 14.466.601,95 lei.Lucrările urmează să fie desfășurate etapizat, 18 luni – din care 3 luni proiectare și 15 luni pentru execuție. Proiectul prevede modernizarea circulației pentru oferirea unor alternative la utilizarea autovehicului personal, prin realizarea de piste de biciclete și benzi dedicate pentru transportul public în comun, o prefacere a zonei pentru reducerea congestiei traficului în zonă, pe axa est-vest.
               sursa foto: capturag4media.ro

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era