Connect with us

Prin Oras

Fiindcă nu poate construi parkinguri suficiente și de calitate, Primăria Cluj-Napoca dărâmă garajele. Emil Boc: „În primul rând, desființăm garajele! Ăla e cel mai bun parking pe care îl facem!”

Alex Campian

Published

on

Fiindcă nu poate construi parkinguri suficiente și de calitate, Primăria Cluj-Napoca dărâmă garajele. Emil Boc: „În primul rând, desființăm garajele! Ăla e cel mai bun parking pe care îl facem!”

Fiindcă nu poate construi suficiente parkinguri pentru cele peste 200 000 de mașini care circulă prin Cluj-Napoca, Primăria a găsit o soluție ieftină și ușoară, pentru a se spăla pe mâini de problema parcărilor insuficiente: desființarea garajelor.Toate lumea știe că e mai ușor să dărâmi decât să construiești, iar când a construit parkinguri, municipalitatea și-a dovedit incompetența: Parkingul Negoiu l-a inaugurat tardiv și semifinisat, Primăverii 8 a fost declarat finalizat cu infiltrații de apă și neterminat, la fel Primăverii 20 și Mogoșoaia 9. Parkingul Hașdeu a fost dat în folosință la 9 ani după ce a fost promis. În parkingul Minerva din cartierul Mănăștur, primul parking de cartier construit de Primăria Cluj-Napoca, finalizat în 2010, șoferii își apără mașinile de porumbei cu CD-uri agățate de plafon:Fiindcă e greu, chiar imposibil, în Cluj-Napoca, să construim parkinguri suficiente și de calitate, care să le ofere autoturismelor locuri de parcare decente, cu acoperiș deasupra plafonului (nerăhățit grosier de porumbei), parkinguri care să apere mașinile de soarele arzător, de grindina penetrantă și de furtunile specifice schimbărilor climatice, Primăria a ales soluția demolării. Așa, nu trebuie să facă altceva decât să-i someze pe proprietarii care își demolează singuri garajele, în schimbul unor locuri de parcare sub cerul liber, locuri de parcare care le expun mașinile în fața vandalilor, copiilor vecinilor, intemperiilor și nesimțiților care ocupă abuziv parcările, fără să lase un număr de telefon pe bord.Întrebat astăzi la radio dacă se face parking în cartierul Grigorescu, primarul Boc a declarat: „În primul rând, desființăm garajele! Ăla e cel mai bun parking pe care îl facem!” Și adevăr a grăit primarul! La Cluj-Napoca, cel mai bun parking pe care îl poate face Primăria constă în turnarea de asfalt, de borduri și de vopsea pe terenurile defunctelor garaje.Vă redăm, pentru a savura pe îndelete, când nu dați la baros la garaj, declarația primarului Boc: „În primul rând, desființăm garajele! Și ăla e cel mai bun parking pe care îl facem! Vă spun că, din desființarea de garaje pe care o facem, iese un parking cel puțin sau chiar două parkinguri, ca număr de locuri! Acuma, cea mai bună modalitate este asta, vă spun sincer, desființarea garajelor, care creează practic locuri echivalente parkingurilor. Pentru că pentru un parking subteran, în primul rând, e greu de găsit locație, printre blocuri, pentru că nu putem, e imposibil, în unele zone care sunt foarte, foarte dense și aglomerate și, atunci, desființarea garajelor, practic, creează locuri pentru parking”, a explicat primarul.Despre parkingurile clujene sub cerul liber a vorbit și viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul conferinței de presă din 12 ianuarie:„Până în acest moment, am desființat peste 3 600 de garaje. Doar în anul 2021 am desființat 2 300 de garaje. Pentru anul 2022, avem identificate și cu situația juridică clară pentru 1800 de garaje și mai lucrăm încă pentru a identifica platforme, să ajungem la 2000 de garaje desființate în anul acesta.Din datele pe care le avem, avem un spor de creștere a numărului de locuri de parcare în urma desființării garajelor de aproximativ 20%. Asta înseamnă că, la cele 3 600 de garaje pe care le-am desființat, am reușit să facem peste 700 de noi locuri de parcare, echivalentul a două parkinguri, cum este cel, de exemplu, de pe strada Primăverii. (…)Avem în toate cartierele orașului, fie că discutăm de cartierul Mănăștur, discutăm de cartierul Zorilor, discutăm de cartierul Gheorgheni, discutăm de cartierul Mărăști, practic în toate cartierele orașului avem propunere pentru desființarea garajelor. Chiar astăzi au fost semnate notificările pentru aproximativ 350 de garaje în cartierul Grigorescu și în cartierul Mănăștur. Deci, practic sunt etapizate, astfel încât până la finele anului să ne atingem acel obiectiv de 2000 de garaje desființate.Au fost peste 10 000 de garaje la nivelul municipiului Cluj-Napoca, deci, practic, la finele anului 2022 am putea spune că jumătate din garajele care sunt pe domeniul public sunt desființate. (…)Trebuie să avem o etapizare pentru că nu o să le putem demola pe toate deodată, trebuie să și punem ceva în schimbul lor și atunci trebuie să etapizăm aceste lucruri și să avem și această capacitate de a pune ceva în schimb și de a le și aloca celor care beneficiază de locul de parcare, în locul garajelor.”Primarul și-a completat viceprimarul:„A fost mai greu la început, până ne-am pregătit cu documentele juridice. (…) Am avut nevoie de curățirea juridică a terenurilor de sub garaj, astfel încât ele când pleacă la desființare să nu mai vadă obstacole. Acum lucrurile sunt în direcția dreaptă și culegem roadele unei munci din anii anteriori, când am pregătit practic dimensiunea juridică. Toate garajele din Cluj vor fi desființate!”De desființarea garajelor din Cluj-Napoca, cel mai probabil, cel mai mult vor beneficia brokerii de asigurări auto de tip Casco. Doar Casco îi va mai proteja de grindină pe proprietarii de autoturisme parcate în noile „parkinguri” smart, outdoor, create prin munca de ani și ani a Primăriei Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era